De Ziua Limbii Române, despre educaţia fizică a spiritului! – Să cultivăm sfera sa morală și etică a educaţiei fizice, ca o condiţie esenţială a educaţiei fizice a spiritului!

În articolul de faţă, pentru că astăzi este Ziua Limbii Române, aş porni de la faptul că a vorbi corect şi a te exprima decent în spiritul civilizat pe care îl impune limba română, atât în sala de clasă, dar, mai ales pe arena sportivă, înseamnă că esența unei atitudini cu adevărat umaniste şi pedagogice față de creșterea unui copil este exprimată în modul înţelegerii activității sale ca subiect cu drepturi depline și nu ca obiect al procesului de creștere în families au în şcoală! Activitatea proprie a copilului este o condiție necesară pentru procesul educațional, dar această activitate în sine, prin formele ei de manifestare și, cel mai important, prin însuşi nivelul de implementare care determină eficacitatea sa, trebuie formate, create în copil pe baza istoricului, modele stabilite prin spiritual limbii române, dar nu prin reproducerea lor oarbă, ci, prin utilizarea creativă. De aceea, este important să construim procesul pedagogic educaţional din clasă şi de pe terenul de sport în așa fel încât educatorul să dirijeze activitățile copilului, organizându-și autoeducația activă prin realizarea unor acțiuni independente și pe deplin responsabile. Profesorul-educator poate și este obligat să ajute persoana în creștere să parcurgă această cale care este mereu unică și independent, a dezvoltării morale și sociale a elevului. Educația nu este o adaptare a copiilor, adolescenților, tinerilor la formele existente de viață socială, nu este o adaptare facilă la un anumit standard educaţional. Ca urmare a însușirii formelor și metodelor de activitate dezvoltate social, prin educaţia fizică are loc dezvoltarea ulterioară, formarea orientării copiilor către anumite valori, independența în rezolvarea problemelor morale complexe care privesc şi sănătatea trupului copilului! Condiția pentru eficacitatea educației fizice este o alegere independentă prin acceptarea conștientă de către copii a conținutului și a scopurilor activității! De aceea, educația fizică poate fi înțeleasă ca dezvoltarea intenționată a fiecărei persoane în creștere ca individualitate umană unică, asigurând creșterea și perfecționarea forțelor morale și creative ale acestei persoane, prin construirea unei astfel de practici sociale, în care ceea ce copilul este la începutul ei se dezvoltă mereu şi dintr-o oportunitate se transformă în realitate. Aş spune că a educa înseamnă a dirija dezvoltarea lumii subiective a copilului, pe de o parte, acționând în conformitate cu modelul moral, ideal care întruchipează cerințele societății pentru o persoană în creștere, iar pe de altă parte, prin urmărirea scopului de a maximiza dezvoltarea caracteristicilor individuale ale fiecărui copil. Numai o astfel de abordare a construirii procesului de educație ca formare activă a personalității este în concordanță cu abordarea noastră metodologică de a evalua rolul societății și locul genotipului unei persoane în creștere şi în mişcare fizică prin dezvoltarea personalității sale. Realizările științei moderne, ale psihologilor autohtoni, profesorilor și fiziologilor, avocaților și geneticienilor, indică faptul că numai în mediul social în procesul de educație cu scop bine definit este dezvoltarea eficientă a programelor pentru comportamentul social uman, când un tânăr este format ca persoană. Mai mult, condiţionarea socială a dezvoltării personalităţii este de natură spirituală care se dezvoltă prin exerciţiul mişcării fizice! Dar formarea socio-istorică a personalității nu este o reflectare pasivă a relațiilor sociale, deoarece, acționând atât ca subiect, cât și ca rezultat al educaţiei, copilul se formează prin acțiunile sale sociale vizibille şi pe terenul de sport, transformând în mod conștient. atât mediul, cât și pe ea însăși în procesul de activitate, care la un tânăr vlăstar se formează definindu-l ca o personalitate dezvoltată! Devine semnificativ faptul că acumulatorul de experiență psihologică, literatura, prin gura celor mai de seamă reprezentanți ai săi, a proclamat în repetate rânduri acest adevăr de necontestat participare este mişcarea fizică! O persoană tânără nu poate decât să vadă că aceasta este cea mai graduală, mai mare. iar renunțarea mai mare la personalitatea sa și transferul scopului activității de la sine la alte ființe este întreaga mișcare înainte a societăţii! De fapt, întregul patos al acestei gândiri se concentrează pe lupta profesorului cu biologizarea vieții umane, cu încercarea de a reduce aspectele esențiale ale ființei sale, printre care unul dintre cele mai importante este sfera sa morală și etică a educaţiei fizice, ca o condiţie esenţială a educaţiei fizice a spiritului!
Prof. Claudiu Ion PERESCU, Liceul Tehnologic Bustuchin