Un fost căpitan de la Pandurii și-a deschis școală de fotbal

3655

Daniel Ciobanu, unul dintre ultimii căpitani pe care i-a avut Pandurii Târgu-Jiu în liga secundă, a pus ghetele în cui. Fotbalistul care a mai jucat la formații precum FC Brașov, Luceafărul Oradea, Poli Iași, CSM Reșița sau Dacia Unirea Brăila a hotărât să se retragă din activitate din cauza unei accidentări. Dependent de ,,fenomen”, Daniel și-a deschis o școală de fotbal în orașul natal, Târgu Frumos. A dezvăluit ce l-a făcut să ia această hotărâre la nici 30 de ani împliniți.
,,Am renunțat la fotbal pentru că în vara anului 2022 m-am operat de ligament colateral medial la genunchi. După o perioadă lungă de recuperare, aproximativ 8 luni de zile, am mai bifat un retur de campionat în Liga 2, în perioada februarie-mai 2023, pentru Unirea Constanța. Am înțeles că decizia cea mai bună pentru mine este să pun stop carierei de fotbalist și să încep cariera de antrenor. De-a lungul carierei de fotbalist, am avut onoarea să fiu pregătit de antrenori experimentați ai fotbalului românesc și îmi doresc ca tot ceea ce am învățat de la ei să pun în practică și să învăț, la rândul meu, alți copii. În vara anului 2023, am absolvit Şcoala de Antrenori ,,Ioan Kunst Ghermănescu” din București și sunt licențiat în antrenorat”, a povestit Daniel Ciobanu.
Școala de Fotbal AS DC STARS este dedicată copiilor cu vârste între 5-12 ani, iar înscrierile se fac pe tot parcursul anului. Este o oază pentru tinerii aspiranți, unde ei pot învăța nu doar tehnica și tacticile, ci și valorile fundamentale ale echipei: disciplina și determinarea. Cu un program diversificat și antrenori dedicați, școala oferă copiilor din Târgu Frumos o șansă reală de a-și dezvolta abilitățile și de a visa la o carieră în fotbal. ,,Fotbalul a fost mereu o pasiune pentru mine, iar acum vreau să împărtășesc această pasiune cu tinerii din Târgu Frumos. Vrem să creăm nu doar fotbaliști talentați, ci și adulți responsabili și dedicați, iar școala noastră este locul unde aceste vise pot deveni realitate”, a adăugat Daniel Ciobanu. Deși a părăsit orașul Târgu-Jiu în urmă cu ceva timp, fostul fundaș central a rămas atașat de perioada petrecută la Pandurii. Ciobanu a mărturisit că s-a simțit cel mai bine la echipa-fanion a Gorjului.
,,Pentru mine, în toate cariera mea de fotbalist, cel mai bine m-am simțit la Pandurii. Am avut onoarea să îmbrac acest tricou pentru aproximativ 3 ani de zile, în care am bifat nu mai puțin de 40 de meciuri și am marcat 3 goluri. Am avut un grup de fotbaliști serioși, tineri și dornici de performanță, fapt pentru care majoritatea celor de la Pandurii, de atunci, au făcut pasul în Liga 1, deci am avut o generație foarte bună de fotbaliști. În toată cariera mea, deși am evoluat la echipe precum FC Farul, FC Brașov, CSM Reșița sau Politehnica Iasi, Pandurii a rămas echipa mea de suflet, pentru că aici m-am simțit cel mai bine și oricând m-aș întoarce cu plăcere pentru că aici am cunoscut oameni minunați și profesioniști”, a declarat tânărul antrenor. Pagina AS DC STARS poate fi găsită și pe facebook, iar acolo sunt disponibile datele de contact.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.