Parteneriat între FRF și o universitate din țară

662

Agerpres anunță faptul că Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) şi Federaţia Română de Fotbal (FRF) au încheiat recent un protocol care pune bazele unor programe pentru formarea şi perfecţionarea antrenorilor de fotbal, precum şi pentru crearea, la Cluj-Napoca, a unui nou Centru Regional de Licenţiere UEFA C şi B.

Potrivit protocolului care va fi aplicat chiar din acest an, studenţii UBB aflaţi în anii terminali ai programelor de licenţă sau master care vor obţine calificarea de antrenor vor parcurge, în ultimul semestru de studii, în afara orelor de studiu, prin Şcoala Federală de Antrenori, programa şi procesul de formare pentru Licenţa UEFA C, conform cerinţelor UEFA. De asemenea, vor fi organizate stagii de practică de specialitate, sesiuni de pregătire specifică, iar cei mai buni studenţi vor putea participa la anumite acţiuni ale echipei naţionale de fotbal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here