Sindromul impostorului este considerat ca o afecțiune psihologică şi psihopatologică sub semnul căreia o anumită persoană, indiferent de vârstă sau de poziţia socială, se simte nesigură şi este obsedată până la paroxism de incertitudini cu privire la propriile abilități şi competenţe, pentru că pune sub semnul întrebării chiar succesul facil şi vremelnic pe care îl are la un moment dat, după ce a trecut prin momente anterioare destul de tensionate! În ultimă instanţă, credem că este vorba despre o experiență internă şi despre o secvenţă a propriei deveniri, care are la bază opinia că individul nu se simte la fel de competent ca alți oameni din branșa lui profesională, politică sau identitară! În acest fel, impostorul are senzaţia că nu se regăseşte pe sine printre ceilalţi oameni, deoarece nu se simte la fel de capabil şi nici suficient de competent, de teamă că în cele din urmă, va fi demascat şi adevărul va ieşi la iveală, când toată lumea va afla că respectivul sau respectiva fiinţă nu este decât o persoană lipsită de valoare şi o simplă imagine ştearsă a efemerităţii! De bună seamă că toate aceste gânduri ale rătăcirii şi ale bâjbâielii neantizate aparţin unei persoane care nu crede în Dumnezeu, dar, îl invocă uneori cu făţărnicie, păcatul necredinţei având efecte negative asupra sănătății mentale a persoanei respective, care pot conduce la stres, la anxietate și la depresie, pentru a se exterioriza în spaţiul public sub forma unui limbaj de mahala, chiar ca o pornire maladivă împotriva unor persoane pe care le consideră potrivnice ambiţiilor sale de carierist şi de parvenit în ierarhia socială! O serie de cercetări arată că sindromul impostorului este o afecțiune de care suferă multe persoane, mai ales în zilele noastre, într-o lume în care predomină minciuna şi manipularea grosolană a conştiinţelor, indiferent de nivelul reuşitei sau al eşecurilor unei persoane ce deţine o funcţie public, obţinută prin votul oamenilor liberi!
,,Să fii primar, trebuie să alergi, să te zbaţi să faci proiecte, să faci drumuri de Bucureşti, să umbli pe la ministere…”!
Spre exemplu, un studiu realizat recent în ţara noastră şi ale cărui rezultate au fost publicate în «Journal of Evidence-Based Psychotherapies», arată că aproximativ 70% dintre studenții de la cele mai multe facultăţi din România se simt, într-un fel sau altul, ca fiind impostori, indiferent de rezultatele obţinute în privinţa performanţelor academice! Acelaşi studiu atrage atenţia că sindromul impostorului este mai frecvent la femei, decât la bărbați, în sensul că femeile au o tendință mai mare de a-și pune sub semnul întrebării abilitățile lor și de a se simți ca fiind nesemnificative şi fără importanţă, chiar dacă au performanțe deosebite și sunt apreciate de către colegii de muncă sau de studiu! Aşa cum am spus, exteriorizându-se prin exprimarea limbajului său, orice persoană poate fi afectată de sindromul impostorului, indiferent de pregătire, competențe sau de rolul şi de statusul social, mai ales că mulţi dintre cei care etalează această înclinaţie provin din familii care valorizează reușitele prin tendințe perfecționiste, deoarece nu acceptă decât reuşita şi finalitatea unui câştig consistent prin activitatea pe care o desfăşoară! Pentru a particulariza cu argumente plauzibile psihopatologia sindromului impostorului, am pornit de la voma verbală a primarului comunei Slivileşti, Sorin Bucurescu, cel care a declarat cu ostentaţie obsesivă, că nu este de acord nicidecum ca persoanele care îndeplinesc necesarele condiţii de a fi pensionari, să mai poată candida la primărie, mărinimia sa liliputană apreciind că o comună sau un oraș trebuie să aibă un conducător cu o anumită putere de muncă, iar cei care îndeplinesc condițiile de pensionare trebuie să plece acasă! Probabil că la fotoliul confortabil al primăriei pe care o manageriază de câteva mandate, tânjeşte vreo persoană mai în vârstă şi de la o altă formaţiune politică, motiv pentru care pornirea vehementă e lansată cu atâta încrâncenare, deşi pornirea vădit necontrolată a limbajului abundă prin expresii agramate, unele fără subiect şi predicat! Dar, edilul care a fost pus cândva sub urmărire penală, își susține acest punct de vedere și consideră că ar trebui să fie luat în calcul, deoarece: ,,Eu nu aș da voie nici măcar la primărie să fie aleşi cei care îndeplinesc condiţii de pensionare sau sunt pensionari. Să fii primar, trebuie să alergi, să te zbaţi să faci proiecte, să faci drumuri de Bucureşti, să umbli pe la ministere! Nu poţi tu, pensionar, să stai liniştit acasă, decât să ţii comuna în loc, că tu nu mai poţi umbla! Dacă sunt incendii, poate să se ducă acolo, pe dealuri, prin păduri, la alunecările de teren la fel, când sunt inundaţii, trebuie să te implici! Din punctul meu de vedere lucrurile sunt simple. Eşti boşorog, stai acasă”! (sic???!!). Textul discursului edilului din Slivileşti poate fi comentat în multe feluri, pentru că în opinia sa, primarul trebuie să alerge ca un maratonist, să cugete cu inteligenţă artificială în vederea elaborării unor proiecte viabile, «să faci drumuri de Bucureşti», probabil cu spumoase petreceri la popasul Deduleşti, după ce ai umblat «pe la ministere» cu argumente scoase din portbagajul burduşit cu atenţii! În opinia ilustrului clarvăzător, «un boşorog» ajuns în funcţia de primar, ţine comuna în loc şi nu o împinge în prăpastia afacerilor oneroase, nu poate stinge incendiile de vegetaţie forestieră şi nici nu poate opri puhoaiele de ape căzute din cer, într-un cuvânt, o persoană în vârstă trebuie ocărâtă şi aruncată la deşeuri menajere în containerul în care vegetează «aurul cenuşiu» care trădează intelighentia din capul domnului primar Sorin Bucurescu!
,,Nu poţi tu, pensionar, să stai liniştit acasă, decât să ţii comuna în loc, că tu nu mai poţi umbla”!
Domnule edil, dacă mergeţi duminica la Sfînta Liturghie oficiată la biserică şi ascultaţi cuvântul de învăţătură duhovnicească al slujitorului altarului, dacă ai credinţă în Dumnezeu, poate afli că Anul 2023 a fost declarat de către Patriarhia Română ca fiind «Anul omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice şi Anul comemorativ al imnografilor şi cântăreţilor bisericeşti», iar, minima decenţă, vă obligă să vă cereţi iertare înaintea vârstinicilor pe care i-aţi făcut «boşorogi», în marea obrăznicie a limbajului de mahala şi în puţina dovadă de bun simţ care vă ispiteşte să vă autoiluzionaţi cu ideea că nu veţi ajunge bătrân niciodată! Un slivileştean cinstit, cred că nu v-ar vota nici ca om de serviciu la primăria pe care o păstoriţi! E un mare păcat că în mandatele de primar aţi căpătat aroganţa şi lipsa de bun simţ ale unor căpetenii din partidul care v-a propulsat pe eşichierul scenei politice gorjeneşti! Să nu vă amăgiţi cu gândul că Dumnezeu îngăduie orice mojicie! Poate înveţi ceva de la primarul comunei Aninoasa, Ilie Petroi, care a mers împreuncă cu prefectul Gorjului, domnul ing. Iulian Popescu, pentru a-l omagia pe localnicul Constantin Bădescu, la împlinirea venerabilei vârste de 103 ani, ca o veritabilă «lecţie de viaţă» în care lpseşte sau trebuie să lipsescă limbajul de mahala al unui om fără educaţie! Pentru limbajul folosit prin această ieşire «în decor», aş dori să aflu, cum v-ar judeca părinţii care v-au dat viaţă şi dascălii care v-au dat note la şcoală, poate unii aflaţi la vârste înaintate! Pentru a concluziona demersul de faţă, putem spune cu siguranţă că exemplele sunt nenumărate în lumea aceasta, multe confirmate prin cazuri şi situaţii care atestă pe deplin sindromul impostorului. Oamenii care sunt afectaţi de sindromul impostorului ajung să fie mult mai mult orientaţi asupra altor persoane, iar, pe măsură ce devin tot mai mult orientaţi către alţii, aceasta conduce la o stimă de sine mai scăzută! Astfel, sindromul ca atare este asociat cu sentimente negative precum teama de necunoscut, îndoiala față de propriile capacități, insecuritate accentuată și este adesea îndreptată spre foloase benefice și adaptative, așa cum sunt multe lucruri aparent rele, în doze mici! Cu timpul, trauma sufletească și rănile fizice nu prea contează deoarece sub perdeaua egoistă se produce manipularea cu nuanţe de limbaj necontrolat, prin pronunţarea mecanică a unor concepte de educație și de psihologie! De fapt, anumite persoane consideră că nu-și merită succesul, iar, această modestie patologică se manifestă printr-o impresie de lipsă a capacităților de afirmare, apropiindu-se de convingerea că insul care se impune printr-un limbaj apăsat şi jignitor are întotdeauna dreptate şi deţine monopolul adevărului! Impactul sindromului impostorului nu se rezumă doar la emoţiile negative şi la disconfortul resimţit ca o frustrare, prin virulenţa limbajului de mahala, dar, acest tip de limbaj are efecte asupra vieții și bunăstării indivizilor, mai ales că deseori duce la stres excesiv, la anxietate și la epuizare!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
