Pedeapsă cu executare pentru că a condus beat. „M-a durut măseaua și am băut coniac”

2002

Un tânăr din Mehedinți, cu un trecut infracțional bogat, are mari șanse să ajungă din nou după gratii. Bărbatul condamnat în trecut pentru proxenetism și viol s-a ales acum cu o pedeapsă cu executare pentru că s-a urcat băut la volan. El le-a spus polițiștilor că l-a durut măseaua și a băut, drept leac, 200 ml de coniac. Sentința dictată săptămâna trecută de Judecătoria Târgu Jiu nu este definitivă și poate fi contestată.

Fapta pentru care tânărul a fost condamnat a avut loc la începutul anului trecut. „Inculpatul, în data de 04.01.2022, în jurul orei 19.25, a condus autoturismul pe DJ 607, sub influenţa băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat”, arată rechizitoriul.
Polițiștii din Turceni l-au condus pe bărbat la spital, unde i s-au prelevat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
„Fiind audiat de organele de cercetare penală, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, precizând că în data de 04.01.2022, în jurul orei 19.00, aflându-se la domiciliul său din sat Păsărani, din cauza faptului că a avut dureri dentare, a consumat 200 ml coniac, după care s-a deplasat la volanul autoturismului său, fiind oprit de un echipaj de poliţie pe D.J. 607 și testat cu aparatul etilotest”, mai arată rechizitoriul.
Instanța a ținut cont de faptul că individul are antecedente penale, fiind condamnat în urmă cu șase ani pentru proxenetism și viol. Acum s-a ales cu o pedeapsă de un an de închisoare cu executare.
„Instanţa consideră că nu este oportună aplicarea unei pedepse cu amenda penală pentru fapta reţinută în sarcina sa, având în vedere natura şi gravitatea infracţiunii şi împrejurările comiterii faptei, perseverenţa infracţională, motiv pentru care va aplica pedeapsa de 1 an închisoare. Pentru a se putea dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, este necesar ca infractorul să nu mai fi fost condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de un an, ori inculpatul prin sentința penală (…) a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pedeapsă pentru care nu s-a împlinit termenul de reabilitare. Astfel, valorificând toate aceste aspecte, instanţa va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an închisoare în condițiile art. 60 Cod penal, considerând că doar o atare măsură ar fi aptă să atingă scopul pedepsei şi să determine o schimbare în comportamentul inculpatului”, a motivat instanța.
Tânărul mai are la dispoziție câteva zile pentru a contesta sentința Judecătoriei Târgu Jiu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.