Cei 1800 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia, care la finalul acestei luni riscau să plece acasă, pot răsufla ușurați, transmite PSD Gorj. În urma votului din Camera Deputaților, proiectul inițiat de parlamentarii PSD din Gorj, care vizează posibilitatea alocării bugetului pentru plata salariilor acestora, a trecut fără emoții.
COMUNICAT: Problema celor 1800 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia a fost rezolvată și mă bucur că am reușit acest lucru într-un timp relativ scurt, datorită unei mobilizării rapide. Am fost convins că proiectul va trece cu succes de plen, deoarece colegii mei deputați au înțeles urgența acestui demers.
Este foarte important de spus faptul că oamenii ne-au cerut ajutorul în mod direct și i-am sprijinit necondiționat, așa cum i-am asigurat că o voi face și pe viitor, atât în ceea ce îi privește pe angajați, cât și compania producătoare de energie pe bază de cărbune la care lucrează”, a declarat președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber.
Prin această reușită, PSD Gorj dă dovadă, încă odată, de seriozitate maximă și responsabilitate față de gorjeni.
Biroul de presă al PSD Gorj
Cu ce se mai lauda psd iști ? Cu faptul că își bat joc de cei 1800 de angajați de la CEO prin prelungirea stresului până în decembrie. Vă dați seama ce o să fie în sufletele acelor oameni când vor fi trimiși acasă în preajma sărbătorilor de iarnă.Numai psd iștii putea fi in stare de un asemenea cinism. Să sperăm că și ei vor fi alungați la alegeri, să scăpăm de acesti mincinoși. Să mai auzim de ei așa cum mai auzim de pntcd ul cinicului ciumara.