Invazie de melci și în Valea Jiului

1169

Ploile din ultimele săptămâni au adus o invazie de melci din specia Limax în multe sate din zonele de deal și munte din Gorj, localnicii plângându-se mai mult între ei de prezența micilor, dar păguboaselor viețuitoare, un fenomen de o amploare mai mare înregistrându-se însă în Valea Jiului, de partea cealaltă a munților. O profesoară din Aninoasa a postat pe contul său de socializare imagini cu grămezi de melci pe care le adună în fiecare seară din gospodăria sa, femeia fiind convinsă că melcii nu mai sunt atât de lenți precum îi știam noi.
„Am schimbat mănușile, sunt la a treia pereche cu care strâng melcii ce ne-au invadat casa și, când m-am întors, am descoperit crinii pe care îi curățasem că sunt din nou plini de melci din specia Limax. Se mișcă foarte repede și sunt foarte mulți. Am înțeles că fac până la 400 de ouă, iar la noi aici e dezastru. Nu doar că nu sunt plăcuți la vedere, dar intră în casă, pe geamuri, distrug culturile agricole, inclusiv pomii. Au făcut prăpăd. Am investit și eu și vecini de-ai mei bani mulți în substanțe de combatere a lor, dar dacă a ploua des, după două trei zile efectul a dispărut și melcii au revenit. Nu mai știm ce să facem și cum să scăpăm de ei. E o invazie cum nu am văzut vreodată”, a spus femeia.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.