Astăzi, 22 iunie, în Biserica Ortodoxă este sărbătorit Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ţării Româneşti, care s-a născut în anul 1765, la Bucureşti, intrând în monahism la Mănăstirea Neamţ, sub îndrumarea duhovnicească a Sfântului Paisie Velicicovski, iar, în anul 1823, ierodiacon fiind, a fost hirotonit episcop, ajungând Mitropolitul Ţării Româneşti (1823-1834). Sf.Ier. Grigorie Dascălul s-a ridicat la ceruri întru slujirea celor veşnice la data de 22 iunie 1834, fiind înmormântat în partea de nord a Bisericii celei mari a Mănăstirii Căldăruşani, din judeţul Ilfov, acolo unde se află şi cinstitele sale moaşte. Canonizarea Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul s-a făcut la 21 mai 2006, în ziua hramului Catedralei Patriarhale din Bucureşti. Cu gândul că în comuna Scoarţa vom avea o sfântă lavră care va avea hramul Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, să facem o referire la viaţa şi faptele sale. Dacă, precum ştim, după Mitropolitul Grigorie nu s-a mai ridicat un alt ierarh mai vrednic ca el, cu viaţă mai sfântă şi cu activitate mai bogată decât el, ca unii ce voim să urmăm vieţii duhovniceşti pe care el o propune şi ca unii care citind viaţa lui, ne izbesc din loc în loc fapte şi întâmplări ce ne aduc aminte de viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur, de a lui Vasile cel Mare şi ale altora. Nu întâmplător, viaţa şi faptele lui au stârnit ură şi împotrivire din partea multor preoţi, boieri şi alţi dregători ai vremii, precum ne arată viaţa, iar, despre viaţa şi activitatea lui vrednică de a fi socotită o laudă sfântă adusă celui între Sfinţi, Părintelui nostru Grigorie, Mitropolitul Ţării Româneşti, de veşnică pomenire. Părinţii lui erau români şi de bun neam; dar, care le-a fost numele şi ce îndeletnicire aveau, nu ştim. Că Grigorie, în smerenia lui adâncă, n-a lăsat însemnare despre aceasta, ca să nu se laude cu cele lumeşti şi trecătoare. Şi nici alţii din vremea aceea n-au aflat de la dânsul cuvânt despre neamul său. Era pe vremea aceea în Bucureşti o şcoală vestită, aşezată în Mănăstirea Sfântului Sava, ale cărei clădiri se aflau pe locul unde astăzi este tot o şcoală, anume Universitatea. Aşadar, Ierarhul nostru, trecând din braţele părinteşti în cele ale şcolii acesteia de la Sfântul Sava, s-a aşternut cu nesăţioasă osârdie şi cu înflăcărată râvnă pe învăţătură şi a străbătut tot cursul acestor învăţături, desăvârşindu-se în învăţătura elinească şi în celelalte ştiinţe învăţate în şcoală, după care s-a adăpat şi din izvorul teologiei la profesorul cel de la Sfânta Mitropolie, a învăţat adică şi sfintele dogme ale credinţei noastre creştine. Mai târziu, trei zile a ţinut vorbirea între domnul Grigore Ghica şi între ierodiaconul Grigorie, Vodă Ghica stăruind la Grigorie să primească vrednicia de mitropolit, iar Grigorie apărându-se ca unul ce nu se simte vrednic de această înfricoşată răspundere. Iar la urmă, arătându-i Vodă că şi Domnul Hristos s-a făcut slujitor fraţilor săi şi că acum, când pentru neamul românesc se arată zile mai bune, toti suntem datori să ajutăm după puterile date nouă, ierodiaconul Grigorie s-a plecat dorinţei lui Vodă şi a primit să fie mitropolit. În ziua de 9 ianuarie, Grigorie a fost sfinţit ieromonah, citindu-i-se şi rugăciunile la facerea de arhimandrit. în seara aceleiaşi zile, s-au făcut strigările de arhierie sau, cum se zice, s-a săvârşit ipopsifierea. A doua zi, 10 ianuarie, a fost sfinţit întru arhiereu-arhipăstor al Ţării Româneşti. Mulţi se vor fi întrebat, cum va putea cârmui Biserica acest mitropolit care nu făcuse până atunci decât să se roage, să asculte de alţii, să scrie cărţi şi să le tipărească? Oare pentru cârmuire nu trebuie ca cineva să aibă pregătirea osebită acesteia? Dar Mitropolitul Grigorie a făcut abatere, că din ziua întâia s-a arătat destoinic întru purtarea cârmei bisericeşti ca nici un altul până la el. Credinţa lui în Dumnezeu, dezlipirea de bunurile pământeşti, dragostea de aproapele şi împlinirea datoriei i-au fost ajutoare neclintite în păstorirea sa. Era în vârstă de 69 de ani şi păstorise biserica 11 ani, cinci luni şi 11 zile, dintre care patru ani şi jum ătate în surghiun. 
Cuvântul din urmă i-a fost să nu se smintească din tipărire Vieţile Sfinţilor, iar tipografia neîncetat să lucreze cărţi folositoare de suflet. Aşezat pe scaun în tinda bisericii, împodobit cu odăjdii, cu Evanghelia în braţe, lume după lume a venit să-i sărute mâna. Iar în ziua de 24 Iunie, când se prăznuieşte Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cu alai numeros şi în durerea norodului celui ce-şi pierdea părintele sufletesc cel adevărat, a fost îngropat nu în biserică, ci afară din biserică, lângă fereastra proscomidiei Mitropoliei, la picătura straşinei. Când s-au împlinit şapte ani, potrivit rânduielii călugăreşti, i-au dezgropat oasele şi le-au dus la mănăstirea Căldăruşanilor, de unde plecase pe jos spre scaunul Mitropoliei, aşezându-le în gropniţa mănăstirii, la rând cu celelalte oseminte călugăreşti. Pe ţeasta lui stă scris de la dezgropare: ,,Acest cap este al Preasfinţitului nostru Mitropolit Grigorie al treilea. La leatul 1829, din porunca Rusiei s-a dus în Basarabia, iar după slobozenie s-a întors în Bucureşti la scaunul său şi a răposat întru Domnul, cu pace, la leatul 1834”. El în ceruri se roagă lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre!
Preot Paroh BARZĂ Ion Cosmin, Biserica «Sf. Mare Muc. Varvara», Parohia Târgu-Jiu
