Secția de baschet a Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu a realizat al doilea transfer al verii. Este vorba despre Dimitrius Underwood, un american în vârstă de 25 de ani. Acesta măsoară 1,93 m, evoluează pe pozițiile 2 și 3, și este la a doua experiență în Europa. În sezonul trecut, a evoluat pentru Sloga Kraljevo în prima ligă din Serbia, acolo unde a terminat cu medii de 12,2 puncte pe meci, 7,8 recuperări și 3,9 pase decisive.
,,Jucător atletic, cu o înălțime de 1,93m, Underwood a început baschetul la Horn High School, Mesquite, Texas. La nivel juvenil a fost declarat în numeroase rânduri cel mai bun jucător al echipei colegiului. S-a perfecționat la nivel de juniori și a făcut pasul către seniori în perioada petrecută la Texas Dallas Comets(2016-2021), în campionatul NCAA, campionat în care a avut evoluții extrem de apreciate. După perioada petrecută la Texas Dallas Comets, Dimitrius a trecut la Charleston Cougars, echipă cu care a evoluat tot în campionatul NCAA. La Charleston a fost unul dintre cei mai buni jucători, cu cifre foarte bune pe parcursul sezonului 2021-2022. Baschetbalistul american a trecut apoi în Europa, iar primul contact cu baschetul european l-a avut în prima ligă din Serbia, unde a jucat pentru Sloga Kraljevo, în sezonul 2022-2023. Perioada în care a evoluat la echipa din Serbia a fost una foarte intensă pentru baschetbalistul american, care a jucat în peste 40 de meciuri, atât în campionat, dar și în Liga Adriatică”, a scris csmtargujiu.ro. ,,La baschet, abia ne-am apucat de făcut lotul. Trebuie să luam deciziile cu cap, mai avem multe. La handbal, dacă va apărea ceva foarte bun, probabil vom mai aduce o jucătoare până la final. În mare, lotul este făcut și cu acest lot vom aborda campionatul și cupele europene”, a declarat directorul de la CSM Târgu Jiu, Robert Bălăeț. Octavian Popa Calotă a fost primul jucător care a semnat cu gruparea gorjeană pentru sezonul 2022-2023.
Cătălin Pasăre