VIDEO: Rețeta săptămânii – Cooking Adventures In The Nature: Ciolan de porc în sos de bere neagră la ceaun!

1301

Lista de cumpărături:
* 1 ciolan de porc de 1,5 kg;
* 1 litru de bere neagră;
* 100 gr de unt;
* 40 gr pastă concentrată de roșii;
* 20 gr chimion;
* 20 gr zahăr brun;
* 10 boabe de piper;
* 4 boabe de ienupăr;
* 4 fire de cimbru verde;
* 4 cepe medii;
* 3 foi de dafin;
* 2 morcovi;
* 1 praz;
* 1/2 țelină;
* 1/2 legătură de pătrunjel verde;
* Sare după gust.
Mod de preparare:
Este vorba despre o rețetă bavareză, reinterpretată la ceaun.
Începem, așadar, prin a curăța ceapa, morcovii, țelina.
Tăiem toate legumele de mărimea a 2 cm.
Alegem un ciolan, cu puțină grăsime, pe care îl prăjim pe toate părțile în unt. Când s-a rumenit, îl scoatem din ceaun.
Adăugăm în ceaun, ceapa, morcovii, țelina pe care le prăjim pentru câteva minute, apoi adăugăm prazul și prăjim în continuare pentru câteva minute.
De asemenea, adăugăm pasta concentrată de tomate și prăjim, pentru 2 minute, amestecând continuu să nu se ardă.
Stingem totul cu bere neagră și lăsăm vreo 5 minute să fiarbă încet. Adăugăm ciolanul, zahărul brun și restul condimentelor.
Fierbem totul la foc mic pentru aproximativ 2 – 3 ore, dar depinde de calitatea ciolanului.
Dacă este nevoie, mai completăm cu puțină apă, pentru că la final trebuie să rămână puțin sos.
Când ciolanul este fiert, îl scoatem și tăiem puțin șoricul, apoi îl prăjim lângă foc în așa fel încât să se formeze o crustă crocantă.
Eu am folosit o crăcană de lemn, fiind în natură, mi-am adus aminte de copilărie cum, pe vremuri, prăjeam slănina pe așa-numita crăcană.
Sosul se strecoară, apoi, când șoricul este crocant, se servește ciolanul cu sos, iar după placul fiecăruia se poate asezona cu varză călită… un deliciu!
Poftă bună !!!
Puteți urmări rețeta și pe YouTube, pe Cooking Adventures in The Nature:

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.