La pușcărie, pentru furturi comise la începutul anului

1638

Un individ care la începutul anului a furat din și mai multe autoturisme de pe raza municipiului Târgu Jiu și-a aflat acum pedeapsa. Gheorghiță Nistor a fost prins de polițiști și a ajuns în spatele gratiilor la câteva săptămâni de la comiterea faptelor, el fiind încătușat chiar în perioada în care județul era zguduit de cele mai mari cutremure din istoria sa. Acum inculpatul și-a primit pedeapsa, care, deocamdată, nu este definitivă. Pentru fiecare furt comis el a primit un minimum de 4 luni, toate pedepsele fiind apoi contopite de judecători. „Constată că faptele din prezenta cauză sunt concurente. În temeiul art. 39 alin. 1, lit. b C. pen, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care se va adăuga un spor de o treime din însumarea restului pedepselor aplicate, spor în cuantum de 12 luni închisoare, urmând ca inculpatul N G să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare în condițiile art. 60 C.pen. În temeiul art. 404, alin.4, lit. a) Cod procedură penală rap. la art. 72 Cod penal deduce din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului perioada reţinerii de la data de 13.02.2023, ora 15:05, până la data de 14.02.2023, ora 15:05, perioada reținerii de la data de 14.02.2023, ora 16:45 și a arestului preventiv, de la data de 15.02.2023 la zi și menține măsura arestului preventiv. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a prezentei sentințe”, a decis Judecătoria Târgu-Jiu. Magistrații au dispus și despăgubirea celor de la care inculpatul a furat, sumele variind de la câteva sute de lei la câteva mii, bani pe care probabil acesta nu-I va achita prea curând. „În fapt, în noaptea de 10/11 ianuarie a.c., tânărul ar fi sustras 500 de euro și 500 de lei dintr-un autoturism închis-neasigurat, ce se afla staționat în parcarea de reședință a unui bloc de pe raza municipiului Târgu-Jiu. Din cercetările efecuate, polițiștii au mai stabilit că tânărul, în noaptea de 19/20 ianuarie a.c., ar fi sustras un autoturism ce se afla închis-neasigurat și cu cheile în contact de pe raza municipiului Târgu-Jiu, pe care l-ar fi condus pe drumurile publice până în orașul Bumbești-Jiu, unde l-ar fi abandonat. Tot în aceeași noapte, tânărul ar fi sustras o suma de 1000 lei dintr-un autoturism care era parcat fără a fi asigurat corespunzător, de pe raza localității Bumbești-Jiu. Ulterior, ar fi sustras un alt autoturism aflat în poziția închis-neasigurat, de pe raza orașului Bumbești-Jiu, pe care le-ar fi avariat și mai apoi abandonat, pe raza aceleiași localității. Totodată, la data de 28 ianuarie a.c., ar fi sustras un autoturism ce aparținea unei societăți comerciale de pe raza municipiului Târgu-Jiu, care se afla de asemenea parcat în poziția închis-neasigurat și cu cheile în contact”, transmiteau polițiștii în ziua în care l-au prins pe hoțul condamnat acum.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.