Bazinul de înot de la Târgu Jiu se deschide de joi, 1 iunie. Este o investiție pentru care autoritățile municipale au atras fonduri prin CNI, valoarea obiectivului fiind de 2 milioane de euro.
„Este un bazin didactic, dedicat în special tinerilor din municipiu. Elevii au acces gratuit, în cadru organizat, la solicitarea fiecărei unități de învățământ în parte, intrând însoțiți de cadrul didactic care le va preda cursul de înot. Toți cetățenii care doresc să practice înotul pot solicita accesul în incinta bazinului acoperit, cu respectarea unor condiții obligatorii”, a anunțat primarul Marcel Romanescu.
Aceștia vor solicita o programare chiar la intrarea în bazin, achitând taxa de intrare în funcție de numărul de ore. Vor fi prezentate, de asemenea, documentele obligatorii pentru acces:
– copie certificat de naștere sau carte de identitate;
– adeverință medicală cu mențiunea „Apt pentru înot”;
– adeverință medicală cu mențiunea „Apt pentru bazin” de la medicul specialist dermatolog, la un interval de 90 de zile;
– cerere de înscriere;
– declarație din partea părintelui, tutorelui sau aparținătorului legal precum că a luat la cunoștință de regulamentul bazinului, normele de comportare, interdicții și obligații.
Cursanții sunt obligați să dețină cască, papuci, prosop, costum de baie sau slip.
Elevii care vin aici în mod organizat vor intra gratuit.
Adulții vor plăti o taxă de 20 de lei pe oră, pensionarii 15 lei pe oră, studenții și elevii care vin în afara orelor organizate de unitățile de învățământ vor plăti 10 lei pe oră.
Se poate opta pentru diferite forme de abonament, cu reduceri substanțiale.
Intrarea în incinta bazinului se va face conform următorului program, cu pauză de 30 de minute între cursanți:
08:30 – 09:30
10:00 – 11:00
11:30 – 12:30
13:00 – 14:00
14:30 – 15:30
16:00 – 17:00
17:30 – 18:30
19:00 – 20:00
20:30 – 21:30
22:00 – 23:00