Au spart o vilă, au vândut bunurile, iar banii i-au pierdut la jocurile de noroc. Hoții au scăpat de pușcărie

2585

Doi tineri din comuna Plopșoru au fost condamnați, săptămâna trecută, la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, pentru furt calificat. Cei doi amici au spart o vilă din comună, de unde au sustras bunuri de aproape 20.000 de lei, pe care le-au valorificat la prețuri de nimic. Banii obținuți i-au cheltuit rapid la jocurile de noroc. Hoții nu au ajuns după gratii, primind pedepse cu suspendare, după ce au recunoscut fapta, iar prejudiciul a fost recuperat.

Furtul a avut loc în primăvara anului trecut. „Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că în noaptea de 11/12 martie 2022, doi tineri, de 21 și 18 ani, au pătruns în locuința unei femei, de 26 de ani, din comuna Plopșoru, de unde ar fi sustras mai multe bunuri electrocasnice, cauzând un prejudiciu de aproximativ 20.000 de lei”, anunța poliția la vremea respectivă.
Potrivit rechizitoriului, inculpații „au pătruns în imobil prin folosirea unei chei găsite pe prispa casei”, de unde au sustras două televizoare, iar din garaj „au furat mai multe bunuri: două drujbe, doi roboţi electrici, trei motocositoare de tăiat iarba, un aparat de toaletat gardul viu, un pendular şi un generator de curent”.
Casa era locuită ocazional, părinţii fetei fiind plecaţi la muncă în străinătate, iar ea este căsătorită în orașul Turceni.

Au aruncat motocositoarele în lac
Hoții au fost prinși rapid după ce tânăra a sesizat furtul. Cei doi se întâlneau deseori la sala de jocuri din comună. Aveau nevoie de bani și, cum știau că imobilul nu este locuit permanent, au dat lovitura. Au vrut să vândă bunurile sustrase pe un site de vânzări și la un amanet, dar nu au fost mulţumiți de banii oferiți, așa că au căutat clienți. Un gorjean a plătit pe loc o mie de lei pentru cele două televizoare de 100 cm şi două redresoare electrice. Tinerii au împărțit frățește banii și i-au cheltuit rapid la jocurile de noroc.Au reușit să mai scape de un polizor şi o drujbă fără lamă, pentru suma de 350 de lei. Au cerut prețuri modice și pe cele trei motocositoare şi aparatul de toaletat gardul viu, însă nu au găsit cumpărători, așa că le-au aruncat într-un lac de pe raza satului Izvoarele. O parte din bunurile sustrase au fost recuperate de la cumpărători.
Pentru că și-au recunoscut fapta, nu au antecedente penale, iar prejudiciul a fost recuperat, tinerii au primit pedepse cu suspendare. Ei au fost condamnați la 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare, pe un termen de supraveghere de doi ani.
Instanța i-a obligat să presteze muncă în folosul comunităţii în cadrul primăriei sau școlii gimnaziale din Plopşoru, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.