HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Greva generală din sistemul educaţional românesc este dovada cea mai pregnantă a crizei generale a societăţii noastre şi exemplul concludent al incapacităţii guvernanţilor de a conduce o ţară pentru a supravieţui provocărilor veacului, mai ales că intenția de a se orienta spre un anumit scop este cea mai importantă caracteristică a educației. După cum se cunoaşte, obiectul educației este personalitatea unei fiinţe umane, pe care educatorul o poate schimba doar indirect, creând sau schimbând condițiile pedagogice în care unele procese sunt stimulate, iar altele sunt inhibate. În mod obişnuit, reacția unei persoane la influența educațională depinde în mare măsură de creșterea ei în plan biologic şi de evoluţia în plan social. În procesul de educație, influența multor factori rămâne chiar necunoscută, printre care pot fi și factorii negativi, legaţi de sistemul rudimentar de salarizare a personalului din învăţământ. În legătură cu aceste împrejurări complexe, scopul vădit al unei influențe educaționale separate este atins în diferite moduri care îi afectează pe elevi în mod semnificativ, pe părinţi într-un mod cu greu sesizabil, mai ales că pot exista astfel de elevi asupra cărora, în general, influența educațională nu funcționează în limitele normalităţii. Deci, scopul principal al educației înseamnă o succesiune rezonabilă de obiective dinainte stabilite, prin ajustarea constantă a acțiunilor educaționale. În mare măsură, scopul demersului educaţional determină, nu numai natura influențelor educaționale individuale, ci și a întregului proces de instrucţie şi educație.
Arogantul proiect care a fost intitulat «România Educată» a devenit, în cele din urmă, «Educaţia Eşuată»!
Dacă vorbim despre scopul procesului educaţional, trebuie să ne îndreptăm atenţia asupra mijloacelor care pot ajuta la depăşirea stării de criză, pentru că aşa cum declară Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație «Spiru Haret»: „Câtă vreme este grevă generală, nu putem discuta despre susținerea vreunei activități didactice de predare sau de evaluare”, ceea ce înseamnă că reflecţiile asupra căilor depăşirii stării de criză sunt rezultate prestabilite în dezvoltarea și formarea personalității, pe care încearcă să le obțină o societate în procesul muncii educaționale. Cunoașterea obiectivelor care se leagă de scopul procesului educaţional îi oferă cadrului didactic o idee mai clară despre modelul care face trimitere la ce fel de persoană ar trebui să formeze. De fapt, pomposul şi arogantul proiect iniţiat din fotoliul de la Cotroceni şi care a fost intitulat «România Educată», a devenit în cele din urmă «Educaţia Eşuată», mai ales că de multe ori filosofii susțin că scopul determină inevitabil modul și natura activității umane. În acest sens, orice refuz al sindicatelor din învăţământ de a ceda în faţa presiunii guvernanţilor este subordonat scopului educației, în strânsă legătură cu forma şi metodele, inclusiv conținutul şi organizarea unităţilor de învăţământ. Scopul și mijloacele de realizare a procesului de învăţământ sunt căile şi direcţiile care disting un sistem de altul: sisteme care vizează satisfacerea nevoilor copilului, legate de aspirațiile, dorințele, interesele ei (sistemul Wolfdorf, sistemul Montessori) prin sistemele pedagogice ale lui V. A. Sukhomlinsky și A. S. Makarenko la sisteme care asigură pe deplin satisfacerea nevoilor societății, ale statului sau ale unei anumite clase conducătoare în cadrul sistemului politic pliat pe intenţii democratice. În lumea complexă şi atât de complicată a zilelor noastre există multe scopuri ale educației și ale sistemelor educaționale care le corespund la un moment dat, deosebirilor dintre obiectivele educaţionale, de la modificări minore ale unor calități ale unei persoane la schimbări cardinale ale personalității. În mod expres, putem spune că «scopul scuză mijloacele», cum ar spune Machiavelli, dar, scopul de bază al instruirii tinerilor şi al consolidării societăţii româneşti viitoare determină scopul general al educației. În activitatea educațională practică, profesorul stabilește obiective specifice, alegând conținutul și metodele adecvate ale activităților educaționale și compară rezultatele reale ale educației cu un scop comun al întregii societăţi. În plan pedagogic, scopurile specifice ale educației se numesc sarcini şi obiective pe termen mediu şi pe termen lung, mai ales că scopul și obiectivele sunt comparate ca un întreg și o parte, ca într-un sistem și componentele sale, mai ales că scopul de moment al educației este un sistem de sarcini pe care decidenţii le rezolvă cu operativitate. Modul cum va putea fi depăşită starea de criză în cadrul unui sistem educațional îngheţat de mişcări greviste demonstrează că scopul declarat şi scopul nerostit rămân două repere în care perdantul este întotdeauna copilul. Cei care stau în fața lui sunt hotărâți şi mai ales foarte mulți, fiindcă sarcina educației se hotărăşte atunci când profesorul decide în deplină responsabilitate, iar, decizia luată poate fi clasificată și sistematizată, ținând cont de mai multe motive. De aceea, implementarea scopului general al educaţiei necesită, în primul rând, concretizarea acestuia pe baza unor structuri naţionale şi regionale care sunt legate de mediul de viaţă (urban sau rural), tipul de şcoală, nivelul de studii, sex şi vârstă pentru copilul care învaţă într-un mediu sănătos, individual şi personal pentru cadrul didactic aflat în activitate. Influenţele nefaste ale modelelor educaţionale din ţările occidentale trădează o anumită incompatibilitate a sistemului educaţional românesc, a procesului instructiv-educativ care s-a deteriorat în ultimele trei decenii, fapt care demonstrează că o a doua bază importantă pentru clasificarea sarcinilor de creștere şi de îndreptare a situaţiei apare în legătură cu alocarea unei părţi a bugetului de stat pentru finanţarea educaţiei. O astfel de resursă structurală este reflectată în situația educațională în care se concretizează autorealizarea și autoafirmarea personalității elevului.
„NU avem nevoie de ajutoare sociale! NU suntem asistaţi social”!
În consecință, se disting sarcinile educației privitoare la analiza normelor morale, juridice și de altă natură, prin evautoevaluarea propriilor capacități, prin înțelegerea esenței discrepanței dintre programe şi aplicarea lor în teritoriu, prin ceea ce înseamnă alegerea morală pe baza deontologiei profesionale. Credem că după încetarea grevei şi după satisfacerea cerinţelor cadrelor didactice şi ale personalului auxiliar, se poate trece şi la analiza componentelor comportamentului și ale activității în mediul şcolar, unde se trafichează droguri, unde scandalurile se înmulţesc de la o zi la alta, unde se fac de toate, dar, numai carte nu se face, deoarece devine importantă însuşirea deprinderilor morale de muncă, a preocupărilor intelectuale care predominau altădată, a unor abilități de autoreglare a comportamentului, prin asumarea pozițiilor unor sarcini precise care se regăsesc în statutul cadrului didactic. Nu putem încheia fără a vorbi şi despre alocarea componentelor dezvoltării morale a elevului şi chiar a cadrului didactic, a educatorului, în strânsă legătură cu sentimentele morale, cunoștințe dobândite, credințe asumate, relații sociale bine structurate şi definite îndeaproape. Toate acestea sunt legate şi de o analiză sistem-componentă a personalității și împărțirea sarcinilor de influență educațională în domenii separate, prin trimitere la sarcina de formare a conștiinței până la sfera emoțională și de comportament. Din punctul de vedere al conținutului, scopurile educației sunt idei sociale formulate de societate într-un anumit stadiu al dezvoltării sale, mai ales că fiecărei idei sociale îi corespunde o anumită componentă a personalității educatului şi educatorului. Prin urmare, scopul direct al educației într-o stare de criză devine real dacă va dobândi şi o formă psihologică, pentru că scopul sistemului educaţional trădează amnezia guvernanţilor faţă de importanţa deosebită a şcolii faţă de viitorul ţării! Dacă pe politicieni îi interesează numai scopul politicianist, ei trebuie să înţeleagă că scopul principal al educației este o idee socială care a devenit un determinant intern al vieții cotidiene! Rolul decisiv în această dorinţă de redresare a situaţiei de criză îl joacă şi scopurile subiective ale slujitorilor şcolii, fără a neglija o anumită nevoie de a oferi elevului condiţii corespunzătoare de instrucţie şi educaţie, iar, părinţilor copiilor un prilej de împlinire! Prin urmare, cadrul didactic este acela care creează condiții pentru dezvoltarea unui sistem de obiective personale, iar, printre acestea, cele mai importante sunt: înțelegerea sensului propriei vieți, conștientizarea de sine ca cetățean liber al țării, dorința de a moșteni, de a păstra și de a crește moștenirea spirituală pentru a dezvolta abilități creative, pentru a îmbunătăți procesul instructiv-educativ! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
