Primăria Târgu Jiu a premiat olimpicii

1686

Nu mai puțin de 72 de elevi care au obținut, până în acest moment, rezultate remarcabile la fazele naționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare au fost premiați vineri, în cadrul ședinței festive a Consiliului Local Târgu Jiu.

„O ceremonie prin care prețuim excelența, această festivitate de premiere este menită să încurajeze performanța în rândul elevilor din municipiul nostru. Cu fiecare an în care i-am premiat și promovat pe olimpici, numărul acestora a crescut considerabil”, a spus primarul Marcel Romanescu.

Nici cadrele didactice care îi pregătesc pe acești tineri nu au fost uitate, pentru că munca lor a contribuit foarte mult la rezultatele de excepție obținute de elevi.

La sfârșitul acestui an, va urma o a doua ceremonie pentru elevii care vor obține asemenea rezultate la concursurile ce sunt încă în desfășurare sau care vor avea loc până atunci.

„Totodată, i-am celebrat și pe cei patru noi cetățeni de onoare ai municipiului Târgu Jiu: domnii Dragoș Davițoiu, Gheorghe Udriște, Eugen Butoarcă și Mihai-Alexandru Bratu. Au fost momente pline de emoție și recunoștință pentru cei care, prin munca lor, au ajutat enorm cetățenii acestui oraș, și-au adus contribuția la dezvoltarea și modernizarea municipiului nostru și ne-au reprezentat cu cinste în țară și peste hotare”, a punctat Romanescu.

Zilele Municipiului Târgu Jiu continuă și în acest weekend.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here