O primărie din Gorj, premiată cu „Eticheta Europeană pentru Excelență în Guvernare”

1093

O primărie din județul Gorj a primit „Eticheta Europeană pentru Excelență în Guvernare” – ELoGE. Este un premiu acordat de către Consiliul Europei autorităților administrației publice locale, în baza unei analize făcute printr-un mecanism european și internațional de evaluare.

În total, 30 de autorităţi ale administraţiei publice locale din România, dintre care patru consilii judeţene, șase municipii, șase oraşe şi 14 comune, au fost premiate, joi, la Palatul Victoria, în cadrul unui eveniment organizat de către Secretariatul General al Guvernului, în parteneriat cu Consiliul Europei, iniţiator al proiectului.
În cadrul programului, aflat la prima ediţie în România, s-au înscris 58 de unităţi administrativ teritoriale, din 22 de judeţe ale ţării. Între autorităţile locale laureate cu EloGE se numără și comuna Drăgoteşti din judeţul Gorj.
Secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, a transmis laureaţilor că pot deveni un model de bune practici pentru colegii lor din administraţiile locale, astfel încât la ediţia de anul viitor numărul participanţilor, dar şi al câştigătorilor, să fie unul mai mare.
„Apreciez foarte mult că dumneavoastră v-aţi înhămat la o muncă suplimentară, cunosc, cred eu, destul de bine provocările pe care le aveţi la nivelul autorităţilor locale, fie că sunt comune, oraşe, municipii, consilii judeţene. (…) Pentru cei care v-aţi calificat, pentru cei care veţi beneficia de această onorantă titulatură pentru un an de zile, sper să deveniţi un exemplu de bună practică şi pentru ceilalţi (…). Asta cu atât mai mult cu cât această etichetă se circumscrie celor 12 principii de guvernanţă publică locală care, constat, cu mare plăcere, că încep să nu mai fie pentru noi, pentru localităţile dumneavoastră, pentru cetăţenii din România, doar simple deziderate”, a declarat Neacşu.
Şeful Direcţiei Guvernare Democratică (Consiliul Europei), Daniel Popescu, a explicat că adoptarea la nivelul Consiliului a acestui mecanism, bazat pe 12 principii, a avut în vedere recunoaşterea bunei guvernanţe locale.
„Sunt peste 20 de ţări care implementează eticheta la ora actuală şi suntem convinşi că acest lucru va continua să progreseze. (…) E primul exerciţiu de acest fel în România şi noi ştim foarte bine că impactul, influenţa unei asemenea etichete, fie ea EloGE sau Iso 9001, depinde, în principal, de cât de cunoscută este, de notorietate”, a afirmat Popescu, citat de Agerpres.
ELoGE se bazează pe autoevaluarea administrațiilor de către oficialii locali, consilierii aleşi şi cetăţeni. Cele 12 principii ale bunei guvernări democratice stabilite de către Consiliul Europei sunt: participarea cetăţenilor, desfăşurarea corectă a alegerilor şi reprezentarea; receptivitate; eficienţă şi eficacitate; deschidere şi transparenţă; stat de drept; comportament etic; capacitate şi competenţă; inovare şi deschidere către noutate; sustenabilitate şi orientare pe termen lung; management financiar solid; drepturile omului, diversitate culturală şi coeziune socială; responsabilitate.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.