Andrieș vrea 7 transferuri la echipa de handbal

1256

CSM Târgu Jiu mai are de disputat două meciuri în Liga Florilor și Final 4-ul Cupei României. A fost un sezon reușit pentru gruparea gorjeană, care se pregătește din timp pentru noul campionat. Directorul Robert Bălăeț anticipează un an competițional mai greu, dar spune că echipa se va întări. ,,A fost un campionat foarte bun. Dacă nimeni nu ne-a dat nicio șansă la începutul sezonului, această echipă s-a dovedit una puternică, o echipă care a pus probleme multor adversari, chiar dacă am pierdut unele meciuri. Ne-am realizat obiectivul. Inițial, doream salvarea de la retrogradare prin baraj, dar cu succesul din meciul cu Galați ne-am asigurat că nu o să mai mergem nici la baraj și o să terminăm pe un loc foarte bun. Urmează un an mai greu, toate echipele s-au întărit și va trebui să luăm anumite măsuri. Vom face, în mod cert, schimbări”, a anunțat oficialul clubului după ultima rundă din campionat. Antrenorul Liviu Andrieș a anunțat deja că au fost semnate contracte cu cinci sportive noi. Principalul echipei de handbal își mai dorește cel puțin două transferuri. Evident, mai multe jucătoare vor fi puse pe liber la finalul sezonului. ,,E normal să apară și modificări, schimbări de jucătoare, ținând cont că anul viitor viața noastră în Liga Florilor va fi mult mai grea dacă nu ne vom pregăti și nu vom reuși să facem transferuri importante. Toate echipele s-au întărit, ne mișcăm și noi, suntem în căutări. Am făcut anumite transferuri, dar încă suntem descoperiți pe anumite posturi. Momentan, sunt cinci transferuri semnate. Mai avem nevoie de cel puțin două transferuri la nivelul liniei de 9 metri. E normal ca numărul de plecări să fie asemănător sau chiar mai mare”, a precizat Andrieș. Până acum, clubul nu a prezentat-o oficial decât pe Simone Bohme, internațională daneză.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.