Succes important pentru junioarele 2. Sâmbătă, un nou test

1260

Junioarele 2 continuă drumul spre Turneul Final. Tinerele handbaliste de la CSM Târgu Jiu au trecut, miercuri, de CSM Miercurea Ciuc (36-27) într-un meci contând pentru etapa a 3-a din Grupa 3 Valoare. Raluca Chiriac, Cristina Chirea și Diana Rogoveanu au marcat câte 8 goluri pentru gazde. Sâmbătă este un nou meci important în Sala Sporturilor. La Târgu-Jiu vine LPS Târgu Mureș. Meciul începe la ora 10.00. ,,Am controlat meciul de la un capăt la celălalt, iar rezultatul este unul normal. Puteam să câștigăm la o diferență mai mare, dar am vrut să dau minute tuturor fetelor, pentru că este normal să fie așa. Trebuie să ne refacem rapid pentru că avem un alt meci, sâmbătă, tot acasă, cu LPS Târgu Mureș,în care avem, la fel, o singură variantă: victoria. Pot să mă declar mulțumit după meciul de astăzi, pentru modul în care fetele au reușit să se motiveze și pentru ritmul pe care l-am avut pe toată durata partidei. Îmi doresc în primul rând pentru ele să reușim să ne calificăm la Turneul Final, pentru că acolo vin cele mai bune echipe din țară și le-ar ajuta foarte mult să vadă nivelul la care sunt, să progreseze și să prindă experiență”, a declarat Andrei Enache pentru csmtargujiu.ro.
CSM Târgu Jiu: Daria Dumitru, Raluca Chiriac 8g, Cleopatra Pîslaru 1g, Beatrice Popescu 1g, Ancuța Minodora 6g, Alesia Cismașu 2g, Sonia Motoc, Cristina Chirea 8g, Alina Burlan 1g, Vanesa Podărița, Alexandra Popescu 1g, Ștefania Bușe, Dana Țoțan, Diana Rogoveanu 8g. Antrenor: Andrei Enache.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.