Universitatea Craiova și FCSB sunt despărțite de numai două puncte în Superligă. Cele două formații se întâlnesc, duminică, în Bănie, într-un meci foarte important pentru configurația clasamentului. Doar primele două echipe din play-off au asigurate locurile de cupe europene, iar poziția a treia va da baraj cu cea mai bună echipă din play-out. Momentan, bucureștenii sunt pe podium, iar elevii lui Eugen Neagoe au nevoie de victorie. Se anunță o atmosferă incendiară în Bănie după cele două succese consecutive ale oltenilor. Aproximativ 30.000 de fani sunt așteptați la meci. ,,Este un examen pentru toată lumea, pentru mine, pentru toți colegii mei. Să gestionezi un astfel de meci este extrem de complicat. Sunt multe aspecte pe care trebuie să le controlezi. Este un examen pentru preparatorii fizici, pentru vânzătorii de bilete, pentru toată lumea. Este un meci greu și trebuie să dăm măsura valorii noastre. Și pentru jucători este important. De la portar, la atacant, la rezerve. Ăsta este un meci important, restul sunt examene parțiale, să spunem așa. Este un examen de an și mai avem vreo patru până la final. Nu există în acest play-off favoriți sau nefavoriți. Va fi o atmosferă incendiară la ora jocului. Vom fi 30.000 pe stadion.
Asta este fără dubii. Întotdeauna, meciurile cu FCSB au fost extrem de importante, aprinse în ultimii 7-8 ani”, a declarat finanțatorul craiovenilor, Mihai Rotaru.
,,Așteptăm partida asta care vine, cu FCSB. Era o încărcătură de la meciul cu Rapid, pe urmă a fost deplasarea la Sfântu Gheorghe foarte grea, însă e bine. Toate partidele care vin sunt examene de maturitate. Țelul nostru e locul doi, avem șanse mari și trebuie să luptăm”, a spus și Sorin Cârțu, președinte Universității. Meciul Universitatea Craiova – FCSB, din etapa a șasea a play-off-ului SuperLigii, se dispută duminică, 30 aprilie, de la ora 21.00.
Cătălin Pasăre