Nici în ultimul ceas, însemnând 30 aprilie 2023 – timp în care planul de închidere a CEO se mai poate renegocia, sindicaliștii de la Gorj nu pot fi urniți să opună o minimă rezistență. Ei au vândut deja interesele celor 11.300 de salariați, în 2021 transformându-se în susținători ai lui Virgil Popescu și ai programului de închidere.
Totuși, liderii de la Sindicatul Energia Rovinari, în speță, Manu Tomescu, îi cheamă pe președinții organizațiilor sindicale să vină în stradă.
”S-a întors de la Bruxelles!
Nicio renegociere a PLANULUI DE ÎNCHIDERE a grupurilor energetice pe cărbune!
Ascultați cu atenție !!! În 2026 doar două unități pe cărbune !!!
Fac încă o dată apel la președinții sindicatelor din C.E.Oltenia să vină alături de noi și împreună să facem acțiuni sindicale pentru a ne salva oamenii!
Trebuie să le cerem URGENT ca în paralel cu acest PLAN DE ÎNCHIDERE, Guvernul României să își asume și un PLAN DE PROTECȚIE SOCIALĂ ȘI ECONOMICĂ !!!”, a scris Manu Tomescu, postând și declarația groparului CEO, proaspăt întors de la Bruxelles.