Porțiile de păstrăv împărțite la Tismana, suplimentate cu 100!

1658

Au fost mai multe porții de păstrăv decât anunțaseră autoritățile locale din Tismana că urmau să fie oferite gratis celor care au dorit să mănânce acest fel tradițional de mâncare, cu ocazia bâlciului anual de Buna Vestire organizat aici de sute de ani. Este un bâlci în care oamenii vin să își cumpere semințe pentru a le folosi în grădini, își iau răsaduri și puieți de pomi fructiferi, obiceiul fiind unul secular.
De câțiva ani participanții la bâlci pot mânca gratuit o porție de păstrăv cu mămăliguță, peștele provenind de la păstrăvăriile din localitate. Inițial fuseseră anunțate 600 de porții, dar, când au văzut cât puhoi de lume a fost prezentă sâmbătă în oraș, autoritățile locale au decis să suplimenteze numărul acestora. Peștele a fost pregătit ca în fiecare an de angajați ai primăriei, care, pentru o zi, devin bucătarii întregii comunități. Unul dintre aceștia, Ioniță Văduva, a mărturisit că tigăile au început să sfârâie pe foc încă de la 8 dimineața, deși păstrăvul și mămăliguța urmau să fie consumate la ora 13.00, după spectacolul de muzică populară organizat în apropiere. „De la ora 8.00 am început treaba. E mult de lucru, mai ales că avem de făcut 700 de porții, nu 600, cum se știa inițial. E multă lume și așa cred că va fi suficient pentru toată lumea. Domnul primar a decis să pregătim o cantitate mai mare pentru ca toată lumea să fie mulțumită. E vreme frumoasă, e sâmbătă, e sărbătoare și vin mulți oameni”, a spus acesta. Și așa a și fost. Străzile principale din localitate au fost pline cu mașini parcate de cei care au venit la bâlciul tradițional de la zeci de kilometri, nu doar din oraș.
La momentul împărțirii porțiilor de păstrăv, la coadă erau peste 100 de oameni. „Ni se face poftă până ajungem noi acolo. Cred că trece o oră, dar sigur prindem și noi că am auzit că sunt 600 de porții. Înainte am fost la spectacolul de muzică populară și acum așteptăm aici că mergem un păstrăv pe o zi așa frumoasă”, a spus unul dintre cei așezați la coadă. Mesele amenajate de primărie pentru servirea în condiții decente a păstrăvului au fost repede ocupate. Oamenii și-au pus farfuriile cu mâncare inclusiv pe tomberoanele de gunoi, nepăsându-le că riscă să se îmbolnăvească.
„N-am mai prins loc la masă și ne-am pus aici. E tomberon, dar ce contează, important este să avem unde să punem farfuria ca să putem scoate oasele din pește”, a spus o localnică. Cei care s-au așezat la masă au fost și mai fericiți. „Doar sărbătorile ne-au mai rămas și nouă ca motiv de bucurie și atunci am decis să venim aici, să vedem ce se organizează și dacă tot s-a dat peștele gratis am stat și noi la coadă pentru o porție. E foarte bun. E o atenție frumoasă din partea primăriei.
Avem ceva pregătit și acasă, dar e macrou. Păstrăvul e mult mai bun, dar și mai scump, așa că aici mâncăm păstrăv, iar acasă, dacă ne mai place, trecem pe macrou”, a spus un bărbat.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.