Cutremur de 4,9! Panică din nou la Târgu-Jiu și împrejurimi!

2692

După aproape 1500 de replici ale cutremurelor puternice din ultima lună și ceva, ieri, blocurile din Târgu Jiu, și nu numai, au fost zgâlțâite din nou de o mișcare seismică.
Forța acesteia a fost una destul de majoră, inițial fiind evaluată de 5,2 grade pe scara Richter, după care seismologii au clasificat-o ca fiind de 4,9.
Chiar și așa, la Târgu Jiu oamenii au ieșit din nou în stradă sau au rămas acolo dacă pe stradă erau în momentul cutremurului. În special în zona centrală, unde sunt blocuri cu multe etaje, aleile pietonale au fost mult mai animate decât de obicei.
„Pe bancă eram și s-a cutremurat cu noi dintr-o dată, Acum nici nu mai urc în apartament că îmi este frică. Stau aici măcar o oră că poate mai vine vreo replică și cine știe ce mai e”, a spus o femeie, în timp ce alți oameni discutau despre același subiect.
„Eram într-un magazin de aici din centru și dintr-o dată au căzut de pe rafturi niște sticle și parcă niște servețele. Nu au picat multe ca altă dată, dar a fost ceva. Cred că a fost prima dată când nu am mai văzut atâta panică”, a spus o altă femeie.
Panică a fost, în schimb, la unele școli, unde copii s-au speriat și au plecat mai devreme acasă. Prefectul Cristina Cilibiu a declarat și ea că zgâlțâitura de ieri i s-a părut cea mai puternică din ultima vreme.
„Sincer vă spun că acesta m-a speriat mai mult decât celelalte. Mi s-a părut altfel, mai lung, nu-mi dau seama, dar s-a simțit destul de urât cel puțin la nivel de municipiu. Din fericire, nu avem raportate pagube.
Au fost copii care au intrat în panică la unele școli și pentru că au făcut aceste atacuri de panică au venit părinții și i-au luat acasă. Nu sunt probleme însă la unitățile de învățământ.
Tencuială a mai picat din clădirile afectate deja de la cutremurele anterioare. Am discutat și la Arcani și la Runcu și mi s-a spus că nu sunt probleme deosebite”, a precizat prefectul județului.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

  1. De ce nu se duce nimeni de la prefectura politie sa i verifice pe afaceristii din cariera de calcar cu ce sparg muntii de piatra.S a dat la tv ca acesti oameni pun dinamita bombe sa sparga mai repede.Daca nu se ia nicio masura ne vom duce noi oamenii peste ei pentru ca ne au pus viata in pericol si casele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.