Salariile profesorilor ar putea întârzia în această lună

1298

Salariile tuturor angajaților din sistemul de învățământ ar putea întârzia luna aceasta. Kitul actualizat al aplicației Edusal prin care se plătesc salariile nu a fost livrat, anunţă Ministerul Educației. Miercuri este ultima zi în care kitul mai poate fi livrat pentru ca salariile majorate să poată fi plătite la timp, pe 14 februarie, spune liderul sindical Marius Nistor, citat de România TV.

Salariile profesorilor nu intră pe card la timp în februarie. Luna aceasta salariile majorate ale angajaților din sistemul de învățământ ar putea întârzia, anunță mai multe sindicate, pentru că ministerul Educației a purtat negocieri pentru prelungirea contractului cu firma SIMAVI, cea care livrează aplicația Edusal prin care se calculează salariile angajaților din sistemul de învățământ. “În urma discuțiilor cu ministerul ni s-a spus că cei de la Simavi și-au luat angajamentul să livreze până mâine (n.red 8 februarie) kitul actualizat Edusal pentru plata salariilor în care se pot opera creșterile salariale”, spune liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor pentru Edupedu.ro. La rândul său, ministerul Educației spune într-un răspuns solicitat de Edupedu.ro, “că face eforturi, astfel încât programul actualizat să fie livrat unităților de învățământ într-un interval de timp care să permită plata, la timp, a salariilor”. Edusal este aplicația de salarizare din sistemul de învățământ, gestionată de SIMAVI, companie rezultată din SIVECO. Aceasta din urmă a realizat SIIIR – Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România, în anii 2013-2015, în perioada Guvernelor Ponta, fiind un proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Capacității Administrative 2007-2013. A costat circa 18 milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here