Ziua Siguranței pe Internet

956

Actualizarea programelor antivirus şi a sistemului de operare, grijă la accesarea link-urilor suspecte sau crearea unor parole de acces complexe sunt doar câteva dintre sfaturile pe care experţii în securitate cibernetică din cadrul Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) le-au publicat, marţi, cu ocazia Zilei Internaţională a Siguranţei pe Internet.

În România, pentru educaţia digitală se derulează, în prezent, proiectul naţional de conştientizare #SigurantaOnline, derulat de Poliţia Română, DNSC, Asociaţia Română a Băncilor (ARB) şi alţi parteneri din mediul privat.
„Citeşte cu atenţie, înainte de a deschide orice mesaj sau un fişier care pare a fi transmis de la banca ta sau de alte persoane/instituţii şi, dacă ai suspiciuni, contactează expeditorul pentru validarea conţinutului mesajului primit, pe canal de comunicare diferit. Mesajele false conţin, de multe ori, formule de adresare impersonale, greşeli gramaticale sau de exprimare. Ca regulă, nu efectua transferuri şi nu procesa operaţiuni doar în baza unui e-mail sau a unei solicitări telefonice urgente, fără a face o verificare a autenticităţii mesajului. Nu furniza niciodată altor persoane datele de autentificare la conturi (username, parola, cod suplimentar de autentificare sau cod de back-up). Nu dezvălui datele de pe cardul personal: nume, număr, data de expirare, CVV2/CVC (numărul de trei cifre de pe spatele cardului) şi nici PIN-ul. Nu introduce codul PIN pe site-uri de internet şi nu-l divulga telefonic! Site-ul pe care urmează să introduci datele cardului pentru efectuarea unei plăţi online trebuie să fie securizat, adică linkul începe cu https”, sunt alte sfaturi ale specialiştilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.