Primul pacient cu probleme la coloană operat la Târgu-Jiu

1037

O echipă de medici formată din dr. Dragoș Coldușu, neurochirurg, și dr. Bogdan Niculescu, ortoped, dar și medici anesteziști, alături de asistenți medicali din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, au efectuat o nouă operație în premieră.
Vorbim despre primul pacient cu probleme la coloană operat la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu.
„Pe 1 februarie 2023 am realizat prima operație pe coloană. Totul a decurs excelent, motiv pentru care mulțumesc tuturor celor implicați de la echipa de anesteziști, ortopezi, până la întreg personalul de la sală. Cu toții au fost la înălțime și au dovedit că se poate realiza ceva când este voință. Mulțumesc în special dr. Niculescu Bogdan, care m-a asistat în această operație și care practic a pus bazele acestui proiect în urmă cu un an când m-a invitat să văd condițiile de la Târgu-Jiu și mi-a propus o colaborare”, a spus dr. Dragoș Coldușu.

Operație minim invazivă
Pacienta era chinuită de mult timp de o hernie de disc lombară asociată cu o formațiune tumorală benignă ce nu dădeau voie nervilor să funcționeze.
Durerile avansaseră și erau însoțite de amorțeli și parestezii, iar, în ultimul timp, femeia începuse să acuze și o slăbiciune musculară în membrul inferior drept.
„După ce am încercat toate metodele de a scăpa pacienta de operație, neavând rezultate atât de satisfăcătoare, am hotărât că ultima soluție este operația, care a decurs cum mi-am dorit, fără incidente, structurile nervoase au fost eliberate. Fiind o operație minim invazivă făcută sub microscop operator, lezarea structurilor musculare și osoase a fost minimă astfel încât pacienta s-a putut ridica din pat în prima zi postoperatorie și mi-a povestit că durerile și amorțeala au dispărut și că își simte piciorul liber din nou”, a spus dr. Dragoș Coldușu, neurochirurg la SJU Târgu Jiu.
Femeia a fost externată a doua zi după operație.
„Acum am reușit să deschid acest drum, dar scopul este să dezvolt ce am început, și fiindcă acum spitalul dispune de instrumentar și aparatură de top, practic aceleași cu care am lucrat în Germania, dorința mea e de a mări acest compartiment de neurochirurgie și împreună cu alți colegi să putem asigura gărzi și operații de urgență, precum și monitorizarea pacienților neurochirurgicali de către un medic neurochirurg 24h/24h. Singur într-un compartiment de neurochirurgie nu este ușor, dar fac tot ce pot pentru a ajuta. Trebuie înțeleasă necesitatea și importanța existenței unei astfel de specialități în Târgu Jiu, nu numai din punct de vedere operativ, cât și din punct de vedere consiliar și al consulturilor interdisciplinare, având în vedere că alte clinici neurochirurgicale sunt la distanțe considerabile de oraș. Mulțumesc tuturor pentru susținerea acestui proiect!”, a transmis dr. Dragoș Coldușu, neurochirurg la SJU Târgu Jiu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here