Pasăre I. Florea este veteran de război și locuiește în satul Bucșana, comuna Prigoria, județul Gorj. S-a născut la data de 19 ianuarie 1922, iar anul acesta a împlinit 101 ani. A luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial, începând de la Fântâna Albă din Bucovina, continuând cu Tiraspol, Odessa, Nikolaev, Mariopol, Sevastopol, Cotul Donului, Harkov și Stalingrad. În luptele de la Stalingrad a fost luat prizonier, pe data 19 august 1944, și a fost dus în lagăr în Siberia, unde a fost reținut până în septembrie 1946, când a fost repatriat. La venire acasă în anul 1946 a fost mare bucurie în familia sa care îl crezuse mort pe front și pentru care făcuseră toate cele creștinești pentru un decedat, inclusiv pomană. Pentru a afla mai multe de la veteranul de război, căpitan Pasăre I. Florea, beneficiind și de invitația primită de la familia sa, în data de 22 ianuarie 2023, la doar câteva zile după ce împlinise venerabila vârstă de 101 ani (n. 19 ianuarie1922), am avut privilegiul și bucuria de a discuta cu domnia sa.
Mărturisesc că nu mai discutasem cu nimeni în viața mea de o asemenea venerabilă vârstă și mă gândeam că va fi greu să purtăm un dialog fluent din care să pot reține câteva idei din viața domniei sale. Dar spre marea mea surprindere, bucurie, încântare și uimire, am avut privilegiul să discut cu un om având o voce puternică, cu o memorie excepțională, cursiv în discuție, foarte sigur pe sine, hotărât, zâmbitor, evident cu unele regrete asupra trecerii timpului, dar senin și mulțumit că nora sa, pe care o considera ca pe fiica sa, îl îngrijește atât de bine și se ocupă să nu-i lipsească nimic. A fost de acord să discutăm, să înregistrăm discuția, să facem câteva fotografii împreună precum și a unor documente de veteran de război. Discuția a avut loc în prezența doamnei Tatiana Pasăre, nora veteranului de război și sporadic în prezența unor alți membrii ai familiei, foarte bucuroși și disponibili acestui dialog. În cele ce urmează vom prezenta o sinteză a acestei discuții, sub forma unui interviu.
Când am ajuns la casa familiei am fost întâmpinat de o nepoată, după care am fost preluați de doamna Tatiana și conduși în camera în care locuia domnul Florea. Știa că ajungem acolo, iar când am intrat, ne aștepta în șezut pe patul său, într-o cameră călduroasă la nivelul solului. Intrăm și începem conversația:
V.T.: Bună ziua Domnule Florea și bine v-am găsit.
Florea Pasăre: Bună ziua și bine ați venit pe la mine. Luați loc aici, pe pat, lângă mine. Ce vreți să știți de la mine? Au mai fost câțiva ca dumneavoastră pe aici. Acum câteva zile, adică joi, când a fost ziua mea și am împlinit 101 ani, au trecut pe aici și cei de la armată și de la primărie.
V.T.: Domnule Florea, când v-ați născut?
Florea Pasăre: La 19 ianuarie 192…(urmează o scurtă oprire/ezitare).
V.T.: 1921 (zic eu, ca o încercare de inducere în eroare).
Florea Pasăre: Nu, nu. 1922, de ce încercați să mă păcăliți. M-am născut la 19 ianuarie 1922.
V.T.: Nu vă păcălesc, eu am socotit greșit. (Și zâmbim împreună). Cum îi chema pe părinții dumitale? Frați ai avut?
Florea Pasăre: Pe tatăl meu îl chema Pasăre Ion, iar pe muma o chema Gheorghița. Tata a murit la 84 de ani iar muma la 77 de ani. Am fost 6 frați, trei băieți și trei surori. Toți au murit. Am rămas numai eu. Fratele cel mare Dumitru și tata au fost și ei în război, pe front, odată cu mine.
V.T.: Și ai crescut aici în sat?
Florea Pasăre: Da, aici în Bucșana. Așa cum v-am spus, am mai avut doi frați și trei surori. Ei s-au dus . Eu am mai rămas. Erau vremuri grele pe atunci.
V.T.: Și ai fost la școală?
Florea Pasăre: Da am fost. Am făcut școala în comuna Zorlești. Mergeam pe aici peste deal, treceam Câlnicul și ajungeam acolo la școală. Am făcut șapte clase. Așa era atunci.
V.T.: Peste câțiva ani a început războiul iar dumneata ai făcut vârsta pentru a te lua la armată. Cum s-a întâmplat ?
Florea Pasăre: Când am făcut anii pentru a fi luat în armată, am fost încorporat la Regimentul 18 Gorj din Târgu-Jiu pentru serviciul militar. Dar Iosif Stalin cu armata lui a invadat Basarabia, iar armata română s-a aliat cu armata nemțească și a declarat război rușilor, pentru apărarea țării. Apoi, noi ostașii din trei contingente de la Regimentul 18 Gorj am fost îmbarcați în tren și trimiși la război pe frontul din Bucovina. Primele lupte în care am intrat au fost cele de la Fântâna Albă, care au fost unele din cele mai mari și mai grele. După lupele de la Fântâna Albă au urmat altele la Tiraspol, Odessa, Nikolaev, Mariopol Sevastopol, Cotul Donului, Harkov și Stalingrad.
V.T.: Erai sergent. Ce misiune aveai dumneata pe front?
Florea Pasăre: Da, eram sergent dar nu purtam gradele pe front. Nimeni cu purta gradele pe umeri, nici ofițerii comandanți.
Pe front eu am fost la compania de cercetași, eram cu firul legat de picior și ”gheul” la ureche. Pe front compania de cercetași mergea înaintea liniei de bătaie și cerceta terenul. Ea era cu informația. Noi, mergeam, cercetam terenul în față, în dreapta și în stânga și când observam inamicul transmiteam prin telefon la postul de comandă.
Îmi aduc aminte că odată eram în misiunea de cercetare cu încă un camarad, unul Cioroianu din Pielești. Cercetând noi terenul, găsim un rusnac întins la pământ. Ne ascundem și urmărim. Vedem că nu se mișcă, ne apropiem încet de el. Rusul nu ne-a simțit. Avea pistol automat, cu încărcătorul rotund cu 300 de cartușe, ca o roată așa mare (gesticulează -n.a.). I-am luat arma cu încărcătorul, l-am pus pe o foaie de cort, pe care o aveam la mine, și împreună cu celălalt camarad, l-am luat cu foaia de cort pe sus și l-am dus la postul de comandă, care era cam la 150 de metri. Pe tot drumul rusul nu s-a trezit, atât era de obosit. La postul de comandă am dat cu el jos și el s-a trezit și din instinct a sărit în sus să ne ia la bătaie. Căuta pistolul, pe care îl aruncasem la căpitan, la postul de comandă. A fost preluat de către căpitan cu niște soldați și nu mai știu ce s-a întâmplat cu el. Dar mi-am dat seama că bietul soldat adormise de atâta oboseală și rămăsese acolo de trupele lui aflate în retragere. Așa am luat eu prizonier un soldat rus.
V.T.: Și până unde ai luptat ? Îți mai amintești?
Florea Pasăre: Am luptat până la Stalingrad unde regimentul nostru a fost zdrobit și destructurat. Americanii, au venit cu aviația în sprijinul rușilor și cu avioanele care zburau în picaj au secerat militarii români și germani aflați în tranșee, așa cum seceri lanul de grâu pe câmp. Îmi aduc aminte că era iadul pe pământ. Apoi ne-au atacat trupele sovietice, dar armatele noastre nu au mai putut face nimic și am căzut prizonieri. Așa s-a întâmplat când am căzut și eu prizonier. Eram mii de prizonieri.
V.T.: Și ce s-a întâmplat după ce ai căzut prizonier ? V-a dus în lagăr ? Îți mai amintești unde anume ?
Florea Pasăre: Am căzut prizonier, în anul 1944, pe 19 august, în luptele de la Stalingrad. După ce ne-a luat prizonieri am trecut Volga, apoi Munții Urali și ne-a dus în Siberia. Am fost în lagărul 235, la categoria a I-a, la o carieră de piatră. Am lucrat acolo până în toamna anului 1946. Era un infern. Trebuia să lucrăm din greu, aveam normă, iar dacă nu făceam norma ne băga la buncăr, de unde nu mai ieșeam vii. Ne dădeau 300 grame de pâine pe zi. Atât ne dădea. Era o pâine de 2 kg și o împărțeam pe un cântar care era ca o vârtelniță. Într-o parte era o cărămidă de 300 de grame și în partea cealaltă puneam pâinea până la 300 de grame. Nu ne dădea un gram mai mult. Mâncam 300 de grame pe zi, alimentație proastă, mâncam curățituri de la groapa de gunoi, pășteam iarbă ca bobocul.
V.T.: Și ce lucrați acolo?
Florea Pasăre: Lucram la cariera de piatră, unde avem de îndeplinit o normă. Aveam normă să strângem fiecare câte o grămadă de piatră pe care o așezam pe dimensiunile de 2,5 m lungime, 1,25 m lățime și 1 m înălțime. Uite vezi mata mâinile mele (și îmi arată mâinile cu o mulțime de umflături tari la pipăit), de acolo le am. Munceam de ne snopeam să facem norma. Cine nu făcea norma într-o zi era băgat la buncăr 10 zile, de unde nu mai ieșeai viu.
V.T.: Ce era acela buncăr?
Florea Pasăre: Buncărul era un fel de pedeapsă pentru cei care nu ne făceam norma impusă de ei. Te băgau într-o construcție ca un fel de tunel. Era o ușă cam de un metru la intrare, situată deasupra nivelului pământului. Te băgau acolo unde era o podea, sub forma unui grătar, care se întindea pe toată lungimea de câteva sute de metri a buncărului. Acolo era plin de șobolani. Dacă stăteai în picioare șobolanii îți mâncau din ele, dacă stăteai jos șobolanii erau pe tine și în câteva zile mureai. În fiecare zi venea la poarta lagărului câte o mașină condusă de o șoferiță rusoaică pentru a ridica morții și a-i duce la groapa circulată. Mureau prizonieri datorită muncii forțate, a condițiilor mizerabile din lagăr și în buncăr. Câte doi prizonieri din lagăr, prin rotație, primeam ordin, ca dimineața să încărcăm morții de ieri până azi, în camioanele alea rusești, să mergem cu șoferițele și să îngropăm morții. Odată am fost trimis și eu cu un prizonier să facem treaba asta. Întâi am încărcat morții în mașină, goi cum i-au făcut mamele lor și ni s-a spus să mergem să-i îngropăm. Nu știam ce-i aia groapă circulară. Credeam că trebuie să-i îngropăm ca pe aici pe la noi, câte unul în groapă, și când am auzit că trebuie să mergem să-i îngropăm, am înlemnit, dar nu aveai ce să faci. Când am ajuns la locul unde trebuiau îngropați, am dat de o groapă circulată largă de 50-100 de metri, rotundă, săpată cu excavatorul. Am ajuns cu mașina la groapă și i-a basculat acolo. Eu și camaradul meu i-am luat pe fiecare mort în parte, unul de la cap iar celălalt de la picioare și trebuia să-i așezăm, așa cum erau ei în pielea goală, cap la cap și picioare la picioare unii peste alții. Și am întrebat-o pe șoferița rusoaică: Când se pune pământ peste ei ?. Iar ea ne-a spus că atunci când se va umple groapa de morți. Așa erau înmormântați cei care mureau. După ce am terminat treaba la groapa circulară, șoferița ne-a dus cu mașina la poarta lagărului și ne-a lăsat acolo. Iar mașina pentru morți venea din nou ziua următoare și procedeul se repeta. Așa era în fiecare zi.
V.T.: Groaznic ce-mi spui dumneata. Și nu mirosea acolo? Cum reușeați să faceți treaba asta?
Florea Pasăre: Mirosea, dar ce puteai face ? Nu aveai ce face. Dacă nu făceai ceea ce ți se ordona, ajungeai și tu acolo.
V.T.: Mâncare, în afară de pâine, vă mai dădeau ceva să mâncați?
Florea Pasăre: În fiecare zi la prânz veneau cu un fel de căruță trasă de un bou, pe care erau trei-patru butoaie cu mâncare. un fel de supă de arpacaș, cu câte o bucățică de carne. Te duceai repede cu gamela, stăteai la rând, îți punea un polonic din ce era acolo, o sorbeai repede și plecai fuga la muncă, ca să-ți poți face norma până seara. Altfel te așteptau 10 zile de buncăr.
V.T.: Și erați mulți prizonieri în lagărul acela?
Florea Pasăre: Eu am fost prizonier în lagărul nr. 235 în Siberia, unde eram vreo 30.000 de prizonieri.
V. T.: În lagărul acesta erau numai prizonieri români?
Florea Pasăre: Nu, eram prizonieri români și nemți.
V.T: Și cum ați scăpat din lagăr?
Florea Pasăre: Păi a venit ordin să ne dea drumul. Ne-au dus la o gară îndepărtată, acolo în Siberia, ne-au urcat în vagoane și sub paza lor am plecat spre țară. Am schimbat de mai multe ori trenul. Când trebuia să schimbăm trenul ne dădeau jos din vagoane în gări și ne lăsau liberi până trebuia să ne urcăm în trenul următor. Pe lângă gări erau niște bazaruri, așa le ziceau ei. Ne uitam și noi pe acolo, dar doar atât?
V.T.: Și puteați cumpăra câte ceva de mâncare din aceste bazaruri ?
Florea Pasăre: Cu ce să cumperi ? Crezi dumneata că a văzut cineva vre-un ban cât am stat în prizonierat? Doar ne uitam să treacă timpul și să ne urcăm în alt tren să ajungem în țară.
V.T.: Pe unde ați intrat în țară ?
Florea Pasăre: Am venit cu trenul până în Basarabia la Ungheni. Rușii ne-au dat jos și ne-au dus încolonați să ne predea armatei române. Ne-au trecut podul peste Prut cu foile de cazier și când am ajuns la români, rușii care ne-au adus, au dat foile cu cazierele noastre și românii ne strigau și ne preluau. După ce am intrat în țară ne-au dus la Iași, unde am stat 15 zile în carantină. Când au trecut cele 15 zile ne-au dat drumul acasă, pe cont propriu, fiecare cu ce putea, fără să ne asigure nimic, sau să ne dea vre-un ban pentru drum. Ne-au spus să mergem direct acasă și să ne ducem la Centrele militare de județ să ne ia în evidență.
V.T.: Și dumneata ce ai făcut ?
Florea Pasăre: Toți am plecat spre gară. Trenurile erau pline, iar conductorul ne-a luat deasupra vagoanelor. A oprit trenul prin gări, și uite așa am ajuns în București la Gara de Nord. De aici tot așa, cu trenul am ajuns la Cărbunești și de acolo acasă.
V.T.: Apucaserăți să trimiteți vreo scrisoare acasă și să spuneți familiei că vă dă drumul din lagăr?
Florea Pasăre: Păi crezi dumneata că am putut trimite vreo scrisoare din lagăr ? Nu. De pe front trimisesem câteva scrisori.
Dar când am căzut prizonier, am fost dat dispărut de către armata română, iar familia a fost anunțată că sunt dispărut. Au mai așteptat ei câtva timp și apoi mi-au făcut pomană. Așa cum v-am mai spus, odată cu mine, a mai fost în război și tatăl meu și cu fratele meu cel mare, Dumitru. Ei se întorseseră de pe front la terminarea războiului.
Când am ajuns eu acasă, toți au fost foarte bucuroși. Cum puteau să fie altfel, când a venit acasă copilul lor pe care ei îl credeau mort și pentru care făcuseră și pomană ?
V.T. Și după ce ai venit acasă cum a fost?
Florea Pasăre: Cum să fie. După puțin timp mi-a venit ordin de concentrare din nou pentru șase luni la cercul militar teritorial. Mi-au dat drumul acasă și după un timp m-au chemat din nou la concentrare pentru trei luni la Hunedoara. După război m-au chemat să intru la partid, dar nu m-am dus pentru că noi prizonierii din Rusia sovietică eram considerați, de multă lume, că facem politică bolșevică și îmi era frică că ne împușcă. Iar eu am evitat să mă duc la partid, mi-am văzut de gospodăria și de munca mea.
V.T. Cu ce te-ai ocupat după ce ai venit acasă?
Florea Pasăre: Cu gospodăria. M-am însurat aproape de Crăciun în anul 1948, cu o fată săracă de aici, că eram și eu sărac. Atunci nu erau mașini. Iar eu aveam doi boi, pe care i-am potcovit, aveam un car și m-am apucat de cărăușie. Căram tot ce aveau nevoie oamenii. Nu puteam face față la cererile sătenilor. Veneau și noaptea și mă rugau să le aduc și lor acasă, câte un car de fân, de porumb sau de lemne. Ei veneau la mine pentru că nu le ceream un preț. Lucram și pe mult și pe puțin. Îi lăsam pe ei să-mi dea cât credeau de cuviință. Făceam cărăușie și până la Craiova și înapoi. Și așa adunasem ceva bani. Aveam bani de gemea portofelul.
V.T.: Și ce ai făcut cu banii?
Florea Pasăre: Am mărit casa aceasta a părinților, am mai luat trei vetre de casă, am făcut încă două case pentru doi copii, că unul a rămas cu mine aici în casă.
V.T:. Câți copii ai ?
Florea Pasăre: Împreună cu nevasta mea am făcut trei copii: pe unul în chemă Pasăre F. Ion, pe celălalt Pasăre F. Aristică și pe cel cu care stau aici în casă îl cheamă Pasăre F. Florin. Am nepoți, am strănepoți.
V.T.: Și cu cine stai acum?
Florea Pasăre: Cu nora mea Tatiana, și cu bărbatul ei care este băiatul meu, Florin. Ea are grijă de mine, ea mă îngrijește, îmi dă mâncare, mă spală și de un an mă și bărbierește. Până la 100 de ani m-am bărbierit eu, dar acum îmi tremură mâna și mă bărbierește Tatiana. Mai ieșeam și eu pe afară cu bastonul ăsta (arată spre baston), dar acum vreo două săptămâni când am vrut să ies afară, am căzut în holul din față camerei, m-am lovit și acum mă doare pe aici (arată în zona toracică). Acum mă mișc mai greu. Dar are grijă fata de mine. Am socotit-o ca pe un copil al meu. A fost sufletistă, ea suportă toate greutățile. Ea a avut grijă și de nevastă-mea. Îs tare mulțumit că am această fată care are grijă de mine.
V.T.: Am auzit că vă mai vizitează pe acasă, cei de la armată, de la veterani, de la primărie.
Florea Pasăre: Au fost pe la mine, pe 19 ianuarie, când am împlinit 101 ani. Mi-au adus câte ceva, un tort. Au venit și anul trecut și sunt bucuros pentru asta.
V.T.: Ce grad militar aveți acum?
Florea Pasăre: În armată am fost sergent, iar apoi am mai primit și alte grade. Acum am gradul de căpitan în rezervă.
V.T: Am onoarea Domnule căpitan Florea (M-am ridicat în picioare, am luat poziția de drepți și l-am salutat militărește pe distinsul interlocutor). Doresc să vă mulțumesc pentru această discuție foarte interesantă și vă urez să aveți sănătate și să ne revedem cu bine la o altă dată.
Florea Pasăre: Și eu vă mulțumesc și cât mai trăiesc va mai aștept pe aici pe la mine.
A consemnat,
dr. Victor Troacă,
Președinte al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ,,A. D. Șerban”
