Se spune că fericirea pe care o caută omul în afara lui Dumnezeu nu este decât o rătăcire în pustiul hedonist al iluziilor vremelnice, ca nişte idei…idolatre cu totul monstruoase despre fericire, în afară, poate, de acele căutări în resorturile intime ale unei bucurii, când o persoană vede fericirea într-o familie, în iubire, în a face binele printr-o activitate desăvârşită, pentru că fericirea nu poate să fie dată omului decât de către Cel care l-a creat. Au fost şi sunt oameni de ştiinţă care întotdeauna a avut o înclinaţie spre ştiinţă, dar, au sfârșit prin a crede în Dumnezeu prin logică. Un Einstein, după ce a reflectat şi a comparat ştiinţa cu credinţa, a înţeles că Dumnezeu există, adică, pentru el nu era o epifanie iraţională, ci o concluzie ştiinţifică potrivit căreia, poţi afla credinţa printr-o cale raţională, aceasta constituind o epifanie. Pentru fiecare cercetător onest, prezenţa lui Dumnezeu nu este nimic altceva decât o fundamentare ştiinţifică, pentru că orice persoană care gândeşte corect şi logic, nu poate nega intempestiv că Dumnezeu există! Punem problema dovezii şi, cu adevărat, sunt foarte multe dovezi, pentru că încercând să ne clarificăm nouă înşine ceva referitor la originea lumii, ajungem întotdeauna la o anumită «valoare implicită» şi la o «finalitate explicită» potrivit căreia Cineva este principala cauză a toate cele ce sunt, aşa cum sunt! (Protagoras).
,,În Hristos, locuieşte după fiinţă toată plinătatea Dumnezeirii”!
Un mare număr de oameni de ştiinţă, de-a lungul a numeroase veacuri, au căutat explicaţii fanteziste ale existenţei lumii şi au respins logica, fiindcă au respins mai întâi Cauza Principală, greu explicabilă, mai ales că este altceva, când omul de ştiinţă onest ajunge la concluzia că Dumnezeu există, şi atunci poate să-L numească prin diverse alte nume. De multe ori, L-ar putea numi ca pe «Ceva care este», cum spun unii, ar putea să-L numească Raţiune sau altfel! Următoarea etapă se conturează când omul de ştiinţă trebuie să explice cu elocinţă, Cine este această existenţă, această Raţiune. Încă o dată, concluziile pur logice pot duce o persoană la constatarea că Dumnezeu este, mai întâi de toate, o Persoană, nicidecum o raţiune abstractă, iar, lectura Evangheliilor convinge persoana care gândeşte logic de credibilitatea a tot ceea ce este scris în ele, de faptul că Iisus Hristos, Mântuitorul nostru este cu adevărat Dumnezeu! Pentru că la un anumit moment dat, oamenii depăşesc pe neaşteptate acest lanţ puternic al logicii, pentru a spune că motivul pentru care ei desfiinţează logica este acela că nu o acceptă cu inima! Cu toate acestea, majoritatea oamenilor obişnuiţi discută evidenţa care poate convinge prin logica argumentării! Dacă cineva acceptă existenţa unui Dumnezeu Care a creat lumea aceasta, dacă acceptă că Acest Dumnezeu este Sfânta Treime şi că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Care a venit pe pământ ca să mântuiască neamul omenesc, atunci urmează o altă concluzie potrivit căreia fiecare dintre noi trebuie să facă tot ceea ce ne porunceşte El să facem! Aceasta se dovedeşte a fi piatra din capul unghiului care poate distruge toate vechile edificii, pentru că persoana care se întreabă pe sine, poate nu vrea să săvârşească ceea ce i s-a poruncit. În acest fel, persoana începe să găsească scuze: de ce nu este aşa, de ce nu, altfel, şi aşa mai departe!
,,Iisus ne-a împăcat, prin Sine, cu Tatăl şi între noi”! (Sf.Maxim Mărturisitorul)
O altă dificultate este aceea că mulţi dintre cei care se consideră oameni de ştiinţă au o teorie darwinistă adânc înrădăcinată, despre originea lumii ca fiind rezultatul unei evoluţii, prin anumite stereotipuri care îl împiedică pe cineva să creadă şi să aibă credinţă! Dacă suntem printre oamenii care merg la biserică, vedem reprezentanţi din toate profesiile şi auzim tot felul de puncte de vedere, inclusiv ale vechilor specialişti în domeniul învăţământului bazat pe principiile ateismului ştiinţific. Aceasta înseamnă că stereotipurile nu ne-au împiedicat să credem că aceste idei mentale sunt mai mult ca un strat exterior, o cochilie care se desprinde prea repede şi iremediabil de corpul trecător, mai ales că ea cade şi se îndepărtează, atunci când inima se întoarce către Dumnezeu! Credinţa presupune să fii gata să treci de la o etapă a îndoielii egoiste la o etapă a certitudinii teiste, prin intermediul unui «Dubito, ergo cogito; cogito, ergo sum; sum, ergo Deus est»! (,,Mă îndoiesc, deci cuget; cuget, deci exist; exist, deci Dumnezeu există!”), ca să străbaţi calea pe apele învolburate ale vieţii precum Sf. Apostol Petru! Aceasta e doar o fărâmă din ceea ce mântuieşte o persoană şi nu necesită tocmai curajul care i-a fost cerut odată de către Mântuitorul Hristos Apostolului Petru pentru a scăpa din calea furtunii. Când cineva crede în Dumnezeu şi face tot ceea ce i-a poruncit Domnul, el merge pe suprafaţa tremurătoare a apei, iar Dumnezeu nu îl înşeală niciodată, pentru că în mod sigur, după ce a făcut acest pas, acel cineva obţine nu numai credinţa ce are drept temei experierea, dar, şi milostivirea Lui Dumnezeu, iar un astfel de lucru se transformă puţin câte puţin într-un gen mai important de cunoaştere care poate fi dat cuiva, deşi îi este ascuns lumii acesteia secularizate şi apăsate de povara păcatului. Dacă suntem consecvenţi şi perseverăm în a face cu onestitate lucruri bune, atunci, a vorbi despre temeiul ştiinţific şi logic al existenţei Lui Dumnezeu ne conduce la concluzia că lucrul cel mai grav care ni se întâmplă este de fapt, pierderea încrederii, şi de aici, revolta şi nesupunerea, iar, în final, adularea trupului, mai ales că puţină lume poate înţelege, cum funcţionează lumea aceasta în care Binele şi Răul coexistă, dar, important este ca Răul să nu domine Binele prin demonizaţii lui Mamona! De aceea, e bine să cunoaştem care este relaţia noastră cu Dumnezeu, cu Natura, cu toate celelalte fiinţe de pe suprafaţa pământului, pentru a înţelege semnificaţia Cuvântului DUMNEZEU, pentru a şti mai bine, cum să ne trăim viaţa, care este legătura dintre viaţă şi moarte sau ce am fost înainte de naştere şi ce se întâmplă cu noi după moarte! Pentru că nu putem să ne trăim viaţa în toată plenitudinea ei, fără a căuta răspunsuri cât mai potrivite la aceste întrebări, fără ajutorul Lui Dumnezeu! Din nefericire, însă, majoritatea oamenilor îşi duc viaţa într-un mod aproape inconştient, asumându-şi preceptele dictate de către o societate confuză şi superficială, în care oricine poate să-şi dea seama că o viaţă inutilă este de fapt o moarte anticipată, când mulţi se îngrijesc de faimă şi mai puţini de conştiinţa lucidă care constituie temeiul ştiinţific şi logic al existenţei Lui Dumnezeu!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
