Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost bătut, ieri, de alți trei, acesta aflându-se într-o stație de taxi. Agresorii au fost reținuți
IPJ Gorj a comunicat: La data de 4 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Motru s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că la aceeași dată, pe fondul consumului de alcool și a unor discuții contradictorii, trei bărbați ar fi agresat fizic un bărbat de 45 de ani, din muncipiul Motru.
Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul ar fi fost lovit de cei trei în timp ce se afla într-o stație de taxi de pe Bulevardul Trandafirilor, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.
În urma administrării probatoriului, la aceeași dată, cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 32 de ani, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.