Nu numai în Oltenia sau mai ales în județul Gorj dreptatea se împarte cu porția și la mulți ani de comiterea faptelor, ci și în Moldova, mai precis la Suceava, unde se înregistrează un caz cutremurător. Incidentul s-a petrecut în prima zi a lunii ianuarie 2017, când un bărbat din comună Berchisești, județul Suceava, a fost bătut cu cruzime de mai multi indivizi. Omul sănătos a ajuns ulterior o legumă, un asistat cu gradul I de handicap. Asta, în timp ce făptașii sunt liberi iar instanțele pendulează, și după șase ani, în a împărți dreptatea și a-i pedepsi pe inculpați.
* Atacat pe o stradă din comună, după Revelion, de către Ionuț Adrian Ștefăroi
* Agresorului i s-a mai alăturat un altul, ambii lovindu-l în zona capului pe consăteanul Ianoș Alexandru, atunci de 41 de ani
* Victima, în comă de gradul I, la spitalul din Gura Humorului
* Autorii tentativei de omor, trimiși în judecată
* Prima sentința în 2020, la Tribunalul Suceava, cei doi făptași primesc 9 ani cu executare și daune morale de 100.000 de lei pentru victimă
* Dosarul ajunge la Curtea de Apel Suceava care, după doi ani, decide rejudecarea cauzei si revenirea dosarului la Tribunal
* Cauza este amânată succesiv de anul trecut până în prezent
* Familia victimei cere dreptate! Ianoș Alexandru a devenit un asistat cu gradul I de handicap
Familia lui Ianoș Alexandru a cerut ajutor în Gorj, și publicației Gorjeanul, pentru a arata și a atrage atenția autorităților competente că, dreptatea în cazul acestui barbat nu s-a făcut, de către instanțele din Moldova, nici la șase ani de când s-a comis tentativa de omor.
Cum s-au petrecut faptele:
Cei din familia victimei susțin că nefericitul eveniment a avut loc în dimineața zilei de 1 ianuarie 2027, pe o ulița a comunei Berchisești din Suceava. Aici, Ianos Alexandru a fost atacat de mai multi indivizi, poliția indentificând, inițial, doar unul. De fapt, doi dintre aceștia l-au atacat pe bărbatul de 41 de ani cu un par cu cui, aplicându-i mai multe lovituri în zona capului. Ianos Alexandru a fost bagat în comă. Victima a fost transportată în aproximativ 30 de minute la spitalul din Gura Humorului unde s-a constatat ca starea pacientului era foarte gravă. De acolo, Alexandru Ianoș a fost transportat de urgență la spitalul județean din Suceava.
După multe zile de spitalizare Ianos Alexandru s-a ales cu urmatoarele consecinte: paralizie pe partea dreaptă, impotență, în partea stangă în jurul tâmplei are lipsă o bucată de os (nu a avut bani să își pună placă de argint), pierderea simțurilor, nu are control în ce privește alimentația motiv pentru care deși la momentul loviturii avea 75 de kilograme, acum are 160 de kilograme.
Ulterior a fost încadrat în gradul întâi de handicap cu însoțitor.
Făptașii, cei doi, au fost trimiși în judecată pentru tentativă de omor iar judecată pe fond, la Tribunalul Suceava, se termina în 2020, pe 15 iulie, în plină pandemie. Ambii inculpați primesc câte nouă ani de închisoare cu executare, interzicerea unor drepturi și plata unor daune de 100.000 de lei pentru victimă.
Dosarul ajunge la Curtea de apel Suceava
Deoarece sentința de fond nu este definitivă, inculpații fac apel la Curtea de Apel de la Suceava. Și aici stă dosarul până în 2022, când magistrații decid că sentința nu este cea potrivită iar ancheta judecătorilor de la tribunal a fost superficială.
Drept urmare, dosarul este trimis spre rejudecare la aceeași instanță.
Dosarul revine pe rolul Tribunalului Suceava în luna iunie 2022, iar de atunci judecătorii o țin într-o amânare. De patru ori s-au întâlnit judecătorii în ședință publică, în acest dosar penal, dar de fiecare dată totul s-a terminat cu o amânare.
Ultima a avut loc pentru că unul dintre judecători ar fi fost bolnav, cert fiind că abia pe 22 februarie urmând să aibă un nou termen în dosarul Nr.5607/86/2017*, având ca obiect omorul.
Șase ani și …nimic! Justiția este chioară
Familia victimei a ajuns la disperare, mai ales că nevoile lui Ianoș Alexandru, ca persoană cu dizabilități, sunt numeroase, iar șansele ca inculpații să își achite daunele scap pe zi ce trece. Dauna instanței de fond, de 100.000 de lei, este nimic în comparație cu suferința victimei și a familiei care îi asigură îngrijirea.
Cazul de la Suceava nu este însă singular, dar arată clar imaginea sistemului de justiție, care este lent și în defavoarea justițiabililor. În Moldova ori în Oltenia, se vede că justiția se împarte tot cu porția și mult prea târziu pentru cei care au nevoie de aceasta.
A.STOICA
Ați luat locul justiției, după cum se vede. Mă rog, nu este prima speță. Dar curios, după ce ați rezolvat problemele cetățenilor din Gorj ați trecut în Suceava. Succes uri!!!!