După ce la 1 ianuarie l-am sărbătorit pe Sfăntul ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, iar la 25 și 27 ianuarie am săvărșit pomenirea Sfăntului ierarh Grigorie Teologul, respectiv aducerea moaștelor Sfintelui părintelui nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, astăzi, 30 ianuarie 2023, Biserica noastră îi cinstește în chip deosebit și la un loc, printr-o sărbătoare mare cu cruce roșie în calendar, pe acești mari Părinți ai credinței ortodoxe.
Motivația sărbătorii de astăzi
Pricina praznicului acestuia a fost în acest chip: în zilele împărăției lui Alexios I Comnenul (1081-1118), care a luat împărăția după Nichifor Botaniates (1078-1081), s-a făcut împărțire și prigonire între bărbații cei pricopsiți în învățături și îmbunătățiți. Căci unii cinsteau mai mult pe marele Vasile, zicând despre dânsul că este înalt la cuvinte, ca unul ce a cercetat și a ispitit firea lucrurilor prin sine, și cum că era atât de mult îmbunătățit, încât puțin îi lipsea de a-l asemăna pe el cu îngerii. Căci nu făcea pogorământ legii, nici ierta cu lesnire, ci era greu la obicei și aspru, neavând la sine nici un lucru pământesc. Iar pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur îl micșorau, ca și cum ar fi fost în oarecare chip potrivnic marelui Vasile, fiindcă era lesnicios și atrăgător către pocăință. Erau însă alții care înălțau pe dumnezeiescul Hrisostom, ca și cum ar fi fost în învățături mai cu pogorământ omenesc și cum că mai cu înlesnire povățuia pe toți, și îi chema către pocăință. Deci, îl cinsteau mai mult decât pe marele Vasile și decât pe Grigorie atât pentru mulțimea cuvintelor celor de miere curgătoare, cât și pentru iscusința cugetărilor.
Alții iarăși cinsteau mai mult pe dumnezeiescul Grigorie, ca cel ce a întrecut în înțelepciune și în învățătură elinească pe toți dascălii cei vestiți și pe elini, cum și pentru frumusețea cuvintelor și înflorirea lor. Deci, ziceau, cum că înțeleptul Grigorie biruia pe toți și cum că acestuia i se cădea întâietatea. Atunci, prin o pricină că aceasta a celor învățați s-a întâmplat de s-a despărțit mulțimea poporului. Și unii se ziceau Ioaniteni, alții Vasiliteni, iar alții Grigoriteni. Deci, astfel sfădindu-se cei înțelepți și zicând între dânșii multe feluri de cuvinte, de trei ori fericiții aceștia dascăli au voit să-i împace, ca să nu se mai sfădească în deșert.
Pentru aceea, după câțiva ani, s-au arătat sfinții ierarhi, mai întâi câte unul deosebit, apoi și câte trei împreună, nu în vis, ci aievea la arătare, lui Ioan, mitropolitul cetății Evhaitenilor, care era om îmbunătățit și preaînțelept, după cum și scrierile lui îl arată. Și toți trei au zis către dânsul cu un glas: „Noi, precum vezi, una suntem la Dumnezeu și nu este între noi nici o sfadă sau împotrivire, ci fiecare în vremea sa pornindu-se de dumnezeiescul Duh, am scris învățăturile spre mântuirea cea de obște și folosul oamenilor; și acelea pe care le-am învățat noi înșine, le-am dat și altora spre înmulțirea talantului nostru și nu este între noi vreunul întâi sau al doilea, ci dacă veți vorbi de unul, cei doi urmează. Deci, sculându-te, poruncește acelora care se separă, sfădindu-se, să nu se despartă, luptându-se pentru noi, căci pentru aceasta și noi ne-am sârguit cât am fost vii, și după mutarea noastră, ca să împăcăm lumea și să o aducem într-o unire. Deci, împreunându-ne într-o zi, când ți se va părea ție că este de cuviință, fă nouă praznic cuviincios. Apoi, spune și celorlalți care vor fi mai pe urmă, cum că noi suntem una la Dumnezeu și noi negreșit vom mijloci înaintea lui Dumnezeu cele pentru mântuire, pentru cei ce ne vor săvîrși praznicul pomenirii noastre”. Acestea zicând, i se părea că sfinții se înălțau la cer, strălucind cu lumină nemărginită și chemându-se unul pe altul pe nume. Deci, sculându-se acel minunat om, adică arhiereul evhai-tenilor, a făcut precum i-au poruncit lui sfinții, potolind mulțimea și pe toți aceia care se sfădeau mai înainte. Aceștia au crezut cele spuse de el, că era om vestit, și pentru învățătura lui cea mare, și pentru fapta cea bună, căci a lăsat predanie Bisericii spre a se face praznicul acesta.
Sfinții Trei Ierarhi, stăplii de aur ai teologiei
Iradiind sfințenie, chipul luminos al Sfinților Trei Ierarhi a străbătut veacurile. Prin călăuzirea harului, ei au realizat fericita sinteză între învățătura creștină și cultura clasică, între adevărul Sfintelor Scripturi și filosofie, între omilia creștină și retorica antică, înțelegând împreună cu Clement Alexandrinul că, pentru lumea păgână, filosofia s-a descoperit ca un alt Legământ. Astfel, cultura și educația epocii au fost puse în slujba credinței creștine. Sfântul Vasile cel Mare, „mare dascăl al credinței ortodoxe, înțelept păstor al vieții bisericești, bun organizator al monahismului răsăritean și înnoitor al Liturghiei”, așa cum l-a numit Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, deși a trăit doar 49 de ani, a făcut din întreaga sa viață o mărturisire a credinței autentice. Bunicii Sfântului Vasile supraviețuiseră cumplitelor persecuții din vremea împăratului Maximin, fiind numiți de bunul său prieten Grigorie „mucenici vii, propovăduiri tăcute”, căci așa gândeau: dacă Domnul, în Legea Veche, a izbăvit poporul, cu atât mai mult pe „luptătorii bunei-cinstiri”. Acolo, pe malul râului Iris, în locul unde se refugiaseră Macrina cea Bătrână și familia ei, Vasile avea să adâncească rugăciunea, isihia și înflăcărarea pentru viața Bisericii. În Cuvântul de laudă închinat Marelui Vasile, Sfântul Grigorie avea să spună: „Capadocienii nu au altceva mai caracteristic decât statornicia în credință și dragostea sinceră pentru dogma Sfintei Treimi”. Se cuvine să amintim legătura marelui ierarh capadocian cu țara noastră, Dacia Carpato-Pontică din acea vreme. Știm că Sfântul Mucenic Sava de la Buzău, martirizat în anul 372, era rudă cu Sfântul Vasile cel Mare, care a cerut lui Iunius Soranus, guvernatorul militar al Scythiei Minor, să trimită moaștele Sfântului Sava în cetatea Cezareea din Capadocia. În același timp, Sfântul Vasile cel Mare s-a interesat de creștinarea goților din ținuturile daco-romane.
Ascetic și contemplativ, Marele Vasile nu a rămas indiferent la problemele lumii și nu s-a izolat, neglijând provocările veacului și rănile pricinuite de schisme și erezii. Trăirea creștină, îndemna el, să fie asumată cu smerenie, nu cu înfumurare și viclenie, ci în bună înțelegere și unitate. Asta înseamnă să fii ucenicul lui Hristos!
Ocrotitori ai învățămăntului teologic
La întrunirea din anul 1936 a reprezentaților învățămăntului religios din țările ortodoxe din partea de răsărit a continentului, întrunire desfășurată la Atena, s-a hotărăt ca Sfinții Trei Ierahi să fie luăti drept patroni spirituali și ocrotitori ai școlilor vocaționale și ai învățămăntului teologic, arătănd prin aceasta valoarea și prestigiul de care se bucură acești mari Părinți ai credinței în răndul credincioșilor de pretutindeni. Să-i cinstim și noi așa cum se cuvine pe acești mari dascăli ai credinței și să zicem:
,,Pe sfinții propovăduitori și dumnezeieștii vestitori,
pe căpetenia învățătorilor Tăi, Doamne,
i-ai primit întru desfătarea și odihna bunătăților Tale
Că ai primit ostenelile acelora și moartea mai vârtos decât arderile de tot,
Cel ce Însuți preamărești pe sfinții Tăi”.
Marius Stochițoiu
