Timp de aproape o mie de ani, s-a făcut o împărțire diferenţiată între cei trei ierahi, deoarece, unii îl cinsteau mai mult pe marele Vasile, zicând despre dânsul că este înalt la cuvinte, ca unul ce a cercetat și a ispitit firea lucrurilor prin sine, și cum că era atât de mult îmbunătățit, încât puțin îi lipsea de a-l asemăna cu îngerii, căci nu făcea pogorământ legii, nici ierta cu lesnire, ci era greu la obicei și aspru, iar, pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur îl micșorau, ca și cum ar fi fost în oarecare chip potrivnic marelui Vasile, fiindcă era lesnicios și atrăgător către pocăință. Dar, mulţi îl cinsteau mai mult decât pe marele Vasile și decât pe Grigorie, atât pentru mulțimea cuvintelor celor de miere curgătoare, cât și pentru iscusința cugetărilor sale. În schimb, mulţi erau cei care îl cinsteau pe dumnezeiescul Grigorie, cel ce a întrecut în înțelepciune și în învățătură elinească pe toți dascălii cei vestiți, aşa că s-a întâmplat de s-a despărțit mulțimea poporului, iar, unii se ziceau «Ioaniteni», alții «Vasiliteni», iar alții «Grigoriteni», aşa că, după câțiva ani, s-au arătat sfinții ierarhi, mai întâi câte unul deosebit, apoi și câte trei împreună, nu în vis, ci aievea la arătare, lui Ioan, mitropolitul cetății Evhaitenilor!
,,Noi, negreșit, vom mijloci înaintea lui Dumnezeu cele pentru mântuire”!
Și toți trei au zis către dânsul cu un glas: „Noi, precum vezi, una suntem la Dumnezeu și nu este între noi nici o sfadă sau împotrivire, ci fiecare în vremea sa pornindu-se de dumnezeiescul Duh, am scris învățăturile spre mântuirea cea de obște și folosul oamenilor; și acelea pe care le-am învățat noi înșine, le-am dat și altora spre înmulțirea talantului nostru și nu este între noi vreunul întâi sau al doilea, ci dacă veți vorbi de unul, cei doi urmează. Deci, sculându-te, poruncește acelora care se separă, sfădindu-se, să nu se despartă, luptându-se pentru noi, căci pentru aceasta și noi ne-am sârguit cât am fost vii, și după mutarea noastră, ca să împăcăm lumea și să o aducem într-o unire. Deci, împreunându-ne într-o zi, când ți se va părea ție că este de cuviință, fă nouă praznic cuviincios. Apoi, spune și celorlalți care vor fi mai pe urmă, cum că noi suntem una la Dumnezeu și noi, negreșit, vom mijloci înaintea lui Dumnezeu cele pentru mântuire, pentru cei ce ne vor săvârși praznicul pomenirii noastre”, iar, cuvintele acestea zicând, se părea că sfinții se înălțau la cer, strălucind cu lumină nemărginită și chemându-se unul pe altul pe nume. Astfel, în luna ianuarie prăznuindu-se toți cei trei sfinți ierarhi, adică, în prima zi de Anul Nou, pe Vasile, la 25 ianuarie pe dumnezeiescul Grigorie și la 27 pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, i-a unit la 30 pe toți, împodobindu-se pomenirea lor cu canoane, cu tropare și laude, precum li se cădea lor după voia sfinților! Ca să conturăm imaginea lor omenească, să spunem că Ioan «Gură de Aur» (Hrisostom) era de statură scund, cu capul mare, cu trupul drept și subțire, cu nasul plecat, alb la față și cam palid, având pleoapele ochilor adâncite și luminile lor mari. Avea multă veselie în față, cu fruntea lată și mare, cu urechile cam plecate, cu barba mică și rară, cu părul galben, amestecat cu cărunt, fiind acela care i-a întrecut pe toți înțelepții, cu iscusința, înlesnirea și frumusețea vorbirii! Sfântul Vasile cel Mare era la statura corpului foarte înalt, uscățiv și slăbănog la față, negricios și palid, cu sprâncenele lungi, încovoiate și ridicate în sus, asemănându-se omului îngrijit, având nasul plecat, cu fața cam zbârcită, adâncit la pleoapele ochilor, păros la trup, barba căruntă pe jumătate și destul de lungă. Elogiat şi în acelaşi timp invidiat, pentru că s-a ostenit la învățătură foarte mult, și deprinzând toate învățăturile științei, din fiecare a câștigat biruință, iscusinţă în filosofia cea practică și prin aceasta a sporit spre privirea celor înalte. Sfântul Grigorie «Cuvântătorul de Dumnezeu» sau «Teologul», era potrivit la statura corpului, puțin cam palid, nasul lătăreț, sprâncenele potrivite, căutătura veselă și blândă, la ochiul cel drept avea un semn de la o lovitură, barba nu-i era lungă, dar deasă și potrivită și pe margini se arăta faşa lui, întrecând cu strălucirea vieții pe cei ce au sporit în fapte, la marea înălțime a cuvântării de Dumnezeu!
,,Când ți se va părea ție că este de cuviință, fă nouă praznic cuviincios”!
Deci, să-i cinstim prin cuvinte alese pe cei trei cuvântători, cu greu având fiecare dintre noi grăirea cea lumească să laude pe cei mai presus de lume, care au împodobit toată lumea și au izbăvit-o netezind și îndreptând pe cele strâmbe, cum și toată asprimea și nedreptatea din viaţa pământească! Cei trei ierahi ne-au învățat să credem și să mărturisim despre Sfânta Treime, și-au întărit dogmele cele drepte cu învățături preaînțelepte, în prigoane, primejdii și războaie, până la moarte fiind prigoniți, ba încă și după moarte. Căci nu este mai mare și mai minunată ispravă decât a se păzi cineva într-aceasta amăgitoare lume pe sine fără de prihană, dar mai vrednic de laude este acela care se sârguiește a mântui și pe aproapele. Cei trei ierarhi au primit cu mulțumire poruncile Lui Dumnezeu, pe care cu iubire de osteneală le-au păzit ziua și noaptea, cugetând întru dânsele, și pe sine și făcându-se case curate ale Duhului Sfânt! Pe aceștia îi avem noi, oamenii, după Dumnezeu, făcători de bine și păzitori. Aceștia sunt stâlpii cei neclintiți ai credinței noastre, peste care înțelepciunea lui Dumnezeu și-a întărit casa ei, pe care porțile iadului, adică ereticii cei rău credincioși și fără de minte, n-au putut nicidecum s-o distrugă, căci, atunci când îi prăznuim cum se cuvine pe sfinți, atunci și pe Dumnezeu Îl slăvim și pe sfinți îi cinstim, atunci și ei se bucură de noi, slăvindu-se și cinstindu-se în Împărăţia cerului! În această zi de sărbătoare, să uităm necazurile vieţii, să-L Preaslăvim pe Atotputernicul Dumnezeu, să-i mulţumim Maicii Domnului şi să le adresăm celor trei ierahi cuvintele: «O, luminători preastrăluciți în toată lumea și decât tăria aceasta mai cinstiți! O, fericită treime, închipuirea, asemănarea și strălucirea Preasfintei Treimi, care v-ați preamărit de Ea, ca cei ce pe Aceasta ați propovăduit-o. Căci pentru dragostea lui Hristos, toate dumnezeieștile Lui porunci le-ați păzit, trupurile voastre cu înfrânare le-ați omorât, pe voi înșivă de toate patimile v-ați curățit, vase cinstite ale Sfântului Duh v-ați făcut, oglinzi prea strălucite ale lui Dumnezeu v-ați lucrat, cu Dumnezeu prin gândire v-ați unit, la săvârșirea faptei bune v-ați suit și ca bărbați desăvârșiți, la măsura vârstei lui Hristos ați ajuns! Încă avem și scripturile voastre cele sfinte, tablele cele de Dumnezeu scrise, ca un al treilea testament, pe care Dumnezeu, prin inimile voastre l-a glăsuit! Avem luminarea minții, hrana sufletelor, desfătarea ochilor, dulceața cea de obște și îndulcirea tuturor sfinților, moștenirea cea bine norocită și bogăția cea fericită, care am luat-o de la voi și o păzim ca pe o vistierie de mare preț, ca să treacă cu diadohisire (urmare) și să rămână din neam în neam pomenirea voastră veșnică și slava voastră să se păzească în lumea cea nemuritoare a Împărăţiei cerului! Ne rugăm și cerem de la voi, sfinților, să vă aduceți aminte de noi, netrebnicii robii voștri, ca bine primite să fie rugăciunile noastre, să păziți Biserica în pace, precum ați lăsat-o, să ne învredniciți a dobândi și noi acea negrăită veselie și prea dorita bucurie a întru tot lăudatei și mai presus de ființă Treimi, ca împreună cu voi să slăvim pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul cel Sfânt, pe unul Dumnezeu, Căruia se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, totdeauna, acum și pururea și în vecii cei nesfârșiți. Amin!
Profesor dr. Vasile GOGONEA