Minerii merg pe jos. Tanchetele îi sperie!

2559

Nenorocirea de la Jilț Sud a făcut ca mulți dintre sutele de angajați de aici să prefere mersul pe jos, prin nămolul din cariere, decât să mai urce în tanchetele cu care au fost transportați zeci de ani.

După accidentul cu trei morți și zece răniți de marți, minerii mai au la dispoziție două din cele trei mașini care le asigurau transportul în carieră. Cum drumurile sunt în continuare pline cu nămol, din cauza precipitațiilor, riscul producerii unui nou eveniment rutier nu este exclus, mai ales că, pe la colțuri, minerii povestesc fel și fel de pățanii de care au avut parte cu aceste mașini, dar despre care în public nu se prea spune nimic. Ieri dimineață două tanchete erau parcate pe platoul de unde sunt preluați minerii. Una dintre ele, folosită la transportul ortacilor pe parcursul zilei, a pornit greoi, iar când s-a pus în mișcare șoferul s-a trezit că nu poate merge mai departe pentru că s-a blocat bariera de acces. Paznicul unității a trebuit să ridice bariera cu mâna pentru a putea trece mastodontul. La prânz în tanchetă s-au urcat 8 mineri. „Regulamentar”, după cum au spus aceștia. „N-am mai fost opt în ea de nu știu când. Să fi venit să vedeți când eram 25 sau 30, claie peste grămadă. Oricum, și acum cred că 2-3 zile ține minunea și după aia tot așa o să mergem”, a spus un miner, în timp ce altul a avut cuvinte de laudă pentru mașina pe care o știe de când lucrează aici. „De 30 de ani sunt aici și nu am avut niciodată probleme. A mers foarte bine prin nămoalele astea. Acum s-a întâmplat, asta nu înseamnă că nu le mai folosim”, a declarat bărbatul. Și totuși, cei care nu au urcat în tanchetă au fost mai mulți decât cei din ea. „Nu mai merge lumea cu rablele astea, nu ați văzut ce se întâmplă? Ne e teamă, mai ales după ce a fost marți pe aici. Mergem pe jos că suntem învățați”, a menționat muncitorul. Declarațiile minerilor vin după ce inclusiv ministrul Virgil Popescu și directorul general Daniel Burlan au spus răspicat că mașinile respective nu sunt pentru transportul persoanelor, ci doar pentru transport marfă și materiale. Fratele unuia dintre minerii morți, Dumitru Negoiță, îi contrazice pe cei doi demnitari și spune că tanchetele au fost folosite din totdeauna la transportul angajaților în carieră, lucru știut, de altfel, de toată lumea. „Erau 25 în acea tanchetă , acest model este pentru marfă și persoane, ei spun că nu este , este cu totul o minciună. Așa duc oamenii în carieră, așa îi obligă să se urce să plece la locul de muncă, oamenii nu au cu ce să ajungă, situația e foarte foarte grea, dar ei acum se ascund și de pitulă, nu mai iese unul să spună două cuvinte”, declara ieri dimineață chiar la locul tragediei Negoiță. De altfel, el s-a declarat convins că adevărul nu se va afla, mai ales după ce a văzut că pe drumurile din carieră este cărată piatră. Astfel, o eventuală comisie de anchetă nu va mai găsi nămolul care a contribuit la producerea tragediei. „Aceste lucruri se vor mai repeta pentru că nu se vor lua măsuri. În acest moment ei au trimis utilaje, amenajează drumuri, tot ce trebuie să amenajeze ca să poate mușamaliza. Situația asta e, nu ceea ce ne spun ei la televizor, ne mint la televizor că e lapte și miere. Se mint între ei, de la șeful de sector, director de carieră, director de EMC și așa mai departe, se mint între ei și s-a ajuns unde s-a ajuns”, mai spus fratele minerului mort. La ieșirea din șut, la ora 14.00, minerii au început să afle și de schimbările produse printre șefii lor. Printre cei nevoiți să renunțe la funcție a fost și Sorin Grecu, care a transmis ferm că dacă este demis din funcție pleacă, altfel nu are motiv de a renunța. „Eu nu mi-am dat demisia, deci, am un principiu, nu-mi dau demisia. Dacă se stabilește că…, așa, fără probleme”, a menționat Grecu, care a dat și de înțeles că o problemă tehnică la tanchetă l-ar fi determinat pe șofer să nu mai aibă controlul asupra acesteia. „A fost o eroare. Nu mai contează de cine anume, că și șoferul lucrează cu noi de atâția ani”, a spus Grecu, care, când a fost întrebat ce i-au declarat muncitorii cu care a vorbit după producerea accidentului ar fi aflat de la aceștia că „i-a sărit mașina din viteză”. Fostul director a negat categoric însă că mașina avea vreo problemă tehnică. Deocamdată mașina a rămas în nămolul din carieră, acolo unde s-a răsturnat marți. Pentru ridicarea ei e nevoie de o macara de mare putere, dar și de un sol uscat, stabil, greu de realizat în condițiile ploilor din aceste zile și al nămolului din carieră.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.