Cunoscut ca patriot de justițiară atitudine, neânduplecat la concesii, Pompiliu Marcea transferă această calitate notorie personajului Rinaldo Jesus, publicist și literat cu statut profesional implicat în realități cultural-literare. Acestuia îi recomandă unii conducători de reviste să fie ,,mai cumpănit” și să rezolve ,,amiabil” unele litigii de idei privind relațiile interetnice vechi de mai bine de un secol, din Galapagos, între ,,havezi ” și ,,antihavezi”, atât de prezente încât s-a ajuns la retragerea unor cărți din biblioteci. Sau, reprodusă în extenso, adresa Federației Comunităților Havede din Republica Galapagos (Cancelaria sacerdotului-șef) către Președintele Academiei Republicii Socialiste Galapagos, în octombrie 1980, protestând împotriva editării sub această egidă a vol.IX din Operele lui Ermilio Costa, conținând ”numeroase articole violent antihavede” (paralelism foarte transparent cu volumul IX de jurnalistică din Operele lui Eminescu). Iată felul în care autorul transfigurează în paginile romanului de atmosferă sud-americană realități românești, existând foarte multe trimiteri la istoria noastră mai veche (asasinarea lui Iorga) sau mai nouă (epoca totalitarismului ceaușist)… Sub acest fel romanul este o alegorie, caci, fiind plasat într-o țară din America Latină, el vorbește, până la urmă, și de realități românești, precum organizarea socială a statului, problema democrației, libertatea individului, a literaturii (cu reeditările unor scriitori “cu probleme”… xenofobe) și presei, realitățile interetnice, problema evreiască… Să amintim că rabinul șef Moses Rosen, citind articolele ”antisemite” ale lui Eminescu, îl calificase pe acesta drept ”fascist, rasist, antisemit, dement, pornographic, mincinos, huligan și sifilitic” producând un întreg scandal, adresându-se Academiei, Președinției…. Solidar cu gazetarul Ortega, profesorul Rinaldo, asumându-și riscul expunerii în chestiune, dorește el însuși să ia atitudine,scriind, la 1 noiembrie 1980, o scrisoare sacerdotului șef ”Dr. Antonio Rolandes –Perlo (ceea ce făcuse și Marcea în privința lui Eminescu (…) În scrisoarea sa, profesorul Rinaldo Jesus ”în calitate de universitar și simplu cetățean”, răspunde punctual sacerdotului-șef luând apararea filosofului-artist Ermilio…În concluzie, îi scrie prof.dr. Rinaldo Jesus membru al Uniunii Oamenilor de Litere [alias Uniunea Scriitorilor] sacerdotului-șef: Reluarea, astăzi, a tezei lui Ermilio/Eminescu înseamnă aderarea la pozițiile liberalilor, ale lui Acecuza și ale epocii sociologist-vulgare. Eludarea, ignorarea lui Calderon echivalează cu alinierea la poziții antiștiințifice, infamante și jignitoare pentru memoria unuia din marile spirite ale sfîrșitului de veac XIX sud-american.Căci, să nu ne înșelăm: indifferent de faptul că Acecuza aplauda poetului, iar liberalii și proletcultiștii o detestau, rezultatul e același: calomnierea filosofului. Sper că nu vreți să se revină la trecute și triste vremuri.(…) Vă scriu toate acestea în cunoștință de cauză…Evident, Domnia-voastră, avînd atîtea procupări în slujba obștei pe care o păstoriți, pe de altă parte neavînd o pregătire de profil, nu puteți, obiectiv vorbind, ști totul. Chiar nici specialiștii nu pot emite o asemenea pretenție, fără a deveni ridicoli. Căci opera lui Emilio este ciclopică și proteică. Tocmai de aceea mi-am permis, cu întregul respect de care vă încedințez, să vă trimit aceste rînduri, în absența posibilității de a purta o discuție cu dumneavoastră pe alte căi. Quito, 1 nov. 1980 Prof.dr. Rinaldo Jesus, Membru al Uniunii Oamenilor de Litere” Întâmpinarea dr. Rinaldo Jesus – în cazul de față una, de netăgăduit, alter ego al scriitorului – nu este decât reluarea mutatis mutandis a atitudinii lui Pompiliu Marcea în privința contestării volumului IX din PUBLCISTICA lui Eminescu, volum apărut in toamna lui 1980. Se vede foarte clar cum Pompiliu Marcea transpune în roman propria lui experiență de viață, lupta lui curată și dreaptă dusă în apărarea lui Eminescu. Și o face într-un mod temeinic, elevat și deopotrivă destul de transparent pentru cititorul contemporan, pentru confrații de breaslă, știindu-se caracterul său integru, atitudinea răspicată luată în atâtea situații și împrejurări sensibile în probleme de literatură, de istorie, critică și estetică literară (precum răspunsul amplu dat în ”România literară” criticului sovietic care în ”Literaturnaia Gazeta” răstălmăcea spiritul unor scrieri românești aparținând fie lui Marin Preda, fie lui D. Popescu)…În ultimile pagini ale jurnalului său, Rinaldo Jesus, fostul pacient de la Helios își exprimă către ”iubiții prieteni”convingerea confraternal că ”omul ființă slabă poate afla în el însuși nebănuite resurse de a-și înfrânge slăbiciunile și de a prețui mai presus de orice ”libertatea”! Aflase de la medicul Flondor explicația privind ”însănătoșirea ” sa: ”organismul singur și-a produs anticorpii salvatori. Fară acest fond biologic, mai puternic decât starea abulică ce mă copleșise, orice act volițional, orice logică a reflecției erau derizorii. Mai mult: acestea din urmă nici nu se puteau produce fără fondul biologic. Structura materiei, străvechi, din care sînt plămădit, a învins dramele pasagere ale biografiei mele.”Pe lângă cele aflate din jurnalul Rinaldo Jesus, în finalul romanului, pe baza unor reproduceri din presa Galapagos trimise la București lui Adrian Ionescu, se fac referiri la eventuala asasinare a ”ziaristului și profesorului din Quito, Rinaldo Jesus” (“ziarele Dia și El Tiempo și-au îngăduit să insinueze că la mijloc ar fi o cauză străină, că moartea colegului nostru, pe care o regretăm sincer, ar fi fost cauzată de elemente din afara țării ”, adică de servicii secrete, știre infirmată de alte gazete sau pusă sub semnul derizoriului!) Însă același Rinaldo, care devenise membru de partid, se va vedea marginalizat, boicotat, pentru că nu i se ” iertase curajul bătăliilor sale pe altarul adevărului. Merită reținut modul în care a dispărut Rinaldo ”fratele geamăn” (‘’asasinare’’ori ’’sinucidere’’!) episod destul de elocvent pentru obsesia autorului de a fi urmărit și lichidat, în urma amenințărilor primite(este o premoniție teribilă în ceea ce-l privește pe Pompiliu Marcea):”În noaptea de 24 decembrie 1983 a fost găsit la marginea pădurii Posa, trupul neînsuflețit al compatriotului nostru Rinaldo Jesus, publicist și profesor la Universitatea Quito. Din surse încă neomologate, sîntem informați că profesorul plecase de-acasă de dimineață spre Universitate, iar de-acolo, după-amiază, la Biblioteca Națională În drumul spre casă, după ora 18 a fost răpit de trei indivizi, neidentificați încă, și urcat într-dubă neagră. Evenimentul cu urmări tragice s-ar fi petrecut pe strada Quito Noevo ( Martinez, citînd numele străzii și amănuntul cu duba, face o trimitere la însemnările zilnice ale lui Rinaldo.) Cercetările continuă.” Tot așa s-a întâmplat cu Pompiliu Marcea (câtă precizie în neagra premoniție!):plecase de acasă la universitate și, pe când era așteptat cu neliniște, pentru că de obicei nu întârzia, vine vestea găsirii cadavrului în lacul Herăstrău:sinucinere sau asasinat?! ” Surse precise, deși imposibil de verificat, au difuzat lumini clarificatoare în legătură cu cauzele morții ziaristului și profesorului din Quito, Rinaldo Jesus. S-a lansat, mai întîi, în presa vecină și prietenă, versiunea, grăbită și ieftină a unui asasinat săvîrșit de inși tocmiți din afară, s-au procurat și martorii necesari confirmării. A urmat versiunea, mai plauzibilă a sinuciderii, nedeclarată ca atare dar ușor dedusă din paginile de jurnal rămase în urma defunctului și reproduse de revista El Almacen. În realitate nici una din cele două versiuni nu rezistă unor expertize probe și judicioase. Viața colegului nostru a fost curmată, după o îndelungă pregătire și premeditare, de compatrioți. Iar nu de cei subvenționați din afară, cum am crezut la un moment dat, ci dintre cei cărora li se încredințează, în cadrul sarcinilor curente asemenea misiuni.După ce intrase în dispute, din proprie initiativă sau atribuindu-i-se atare sarcini nu știm, devenise incomod și indezirabil, mai ales în relațiile cu statele vizate prin implicarea ca jurnalist. Prin sacrificarea lui se rezolvă un litigiu greu de soluționat. Sacrificarea este și o abilă manevră de a strînge rîndurile în rîndul ideilor emise sau difuzate de Jesus. Căci ideile durează mai mult decît apostolii lor care, la un moment dat pot deveni inutili sau chiar primejdioși. Așa se explică publicitatea făcută tristului eveniment și mai ales ceremonialul înmormîntării difuzat și prin intermediul canalelor de televiziune, panegiricele gongorice, nesincere . Căci să nu uităm: prietenii îți laudă viața, dușmanii moartea. Jesus este un om căruia nu i se poate reproșa nimic, un om exemplar, acum după ce nu mai este, după ce nu mai e nevoie de el. ”Urmează un P.S.: ”Am făcut această precizare din respect și îndatorire profesională față de cititorii nostrii între care unii, citind presa din țara vecină, pot fi dezinformați.”
O tragică dispariție care a consternat, lumea literară, lăsând un mare gol, dar și un mesaj: victoria nu se poate obține decât cu prețul unor mari sacrificii.
Familia, rudele, prietenii etc. nu au crezut nic io clipă, că moartea scriitorului a fost una naturală, ci una comandată.
În continuare prezint dovezi indubitabile care atestă asasinarea lui Pompiliu Marcea, acesta devenind o țintă, o persoană incomodă, indezirabilă, o crimă politică, pe care sistemul a încercat să o acoperă. Prin sacrificarea lui se rezolvă un litigiu greu de soluționat în relațiile cu statele vizate ca jurnalist.
1. Familia, în absența unor acte medicale constatatoare, nu a crezut niciun moment și nu a fost convinsă că moartea scriitorului a survenit din cauze naturale, mai ales că o succesiune de evenimente și fapte pe care le voi preciza în continuare, s-au petrecut pe fondul privării familiei de dreptul de a organiza ritualul și ceremonia de înmormântare, măsură specifică sistemului politic al vremii, atunci când subiectul unui eveniment tragic era o personalitate. Astfel s-a anunțat în presa scrisă, în data de 28 martie 1985, că înmormântarea are loc pe data de 31 martie la ora 13, iar a doua zi (vineri) s-a revenit verbal și s-a anunțat că înmormântarea nu mai are loc duminică 31 martie, ci sâmbătă pe data de 30 martie la ora 13, pentru ca, în final, să se plece de la Muzeul Literaturii Române, unde a fost depus sicriul, spre cimitirul Bellu, în jurul orei, 10 astfel încât participanții să fie cât mai puțini sau deloc; nimeni din familie nu a fost chemată la spital pentru identificarea cadavrului, nu a participat la ritualul băii creștinești și îmbrăcării, hainele necesare fiind cerute familiei de persoane necunoscute. Ceasul de la mână, care nu era antiacvatic funcționa, buletinul de identitate era uscat iar el avea lovituri puternice la cap și taiaturi la mână. În nopțile premergătoare înmormântării, membrilor familiei nu li s-a permis să participe la priveghi; inexistența unui certificat medico-legal constatator al morții, eliberarea certificatului de deces în copie, și nu în original; anunțarea în acele zile adusă soției scriitorului să nu întrebe, să nu se opună, să accepte lucrurile așa cum sunt că orice demers de aflare a adevărului despre moartea scriitorului se poate solda cu consecințe tragice asupra familiei; la 5 ani de la survenirea decesului, în data de 6 ianuarie 1990, imediat după revoluție, de Sfânta sărbătoare a Boboteazei, soției scriitorului i s-au predat o parte din obiectele personale pe care Pompiliu Marcea le-a avut asupra sa în ziua decesului. Scriitorul însuși ne-a spus că a fost săltat cu duba de pe stradă, iar, în mai multe rânduri a fost amenințat cu moartea prin diverse mijloace: pe stradă, telefonic, în mijloacele de transport sau în scris prin folosirea de bilete. Și atunci cum să nu îți pui întrebarea dacă nu a fost o moarte provocată de anumite forțe, să le spunem oculte.
2.La câteva luni după moartea lui Pompiliu Marcea, aflându-se în cabinetul domnului Petre Enache, secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, vicepreședinte al Consiliului de Stat, poetul și publicistul Nicolae Dragoș, fost redactor șef la revista „Luceafărul” și redactor-șef adjunct la ziarul „Scânteia” la vremea respectivă, publică un articol intitulat „Echilibru și curaj” în revista „Brâncuși” anul I, No.2 din data de 21 mai 1995: „ …Vestea sfârșitului său tragic a căzut ca un trăsnet. Copacul cu rădăcinile ferm împlântate în pământul ce nu-i era potrivnic fusese înfrânt de vrăjmășiile vremilor. Când, mai târziu, după un telefon al soției sale, m-am considerat dator să intervin pentru a determina depășirea inerțiilor unei edituri, aflându-mă în acest scop în cabinetul lui Petre Enache, om simplu, dar de buna credință, care-l prețuise ca profesor, evocându-l, am spus: „Cum a murit și profesorul Marcea!”. Am fost privit insistent, apoi interlocutorul a adăugat: „Cum a murit? N-a murit, l-au omorât”. „Cine?”, am întrebat surprins. „Cine”, s-a întrebat și s-a închis în sine. Poate nu era sigur pe ceea ce credea a ști. Or, poate n-a voit să mă implice prin confesiune, într-o întâmplare pe care, știind-o, cineva ar fi fost interesat să nu se știe că a știut-o. Nu peste multă vreme aceeași stranie îmbolnăvire nu l-a ocolit nici pe unul din cei care sprijinise, de fapt, fără echivoc, atitudinile curajoase prin care Pompiliu Marcea a adăugat dimensiuni de echilibru operei sale și pe aceea a curajului și demnității spirituale. Poate, peste timp, misterul unui apus de viață ce nu trebuia să se întâmple atât de devreme se va dezlega. Ne rămâne nouă însă să lămurim, fiecare după putințele ce le avem, semnificațiile unei vieți, ale unei opere, ale unui destin exemplare. Este cel mai potrivit omagiu pe care-l putem aduce celui care a fost, este și va fi istoricul și criticul literar de vocație, profesorul de aleasă ținută morală și profesională Pompiliu Marcea”.
Nu la mult timp după aceea Petre Enache a fost găsit mort în baie, plin de sânge.
3.Fănuş Neagu scriitor, membru al Academiei Române trimite în data de 11 martie 1995, la 10 ani de la moartea scriitorului un articol intitulat “Profesorul”, care este publicat în Revista “P. Marcea” nr.1 din 27 martie 1995, editată de Direcția pentru Cultură-Gorj cu ocazia comemorării a 10 ani de la moartea scriitorului și a Simpozionului Național ”Pompiliu Marcea” din luna martie 1995 ce are următorul conținut: ”Mi-a fost un bun prieten. Ne întâlneam rar şi totdeauna bucuroşi . Ne respectam. Moartea lui stranie mă nelinişteşte şi acum – a fost o moarte naturală sau una comandată? Înclin spre a doua formulă a frazei. Profesorul Marcea era un om de o cultură rară, de o înțelegere perfectă și de o iubire fără de seamă pentru Eminescu şi neamul românesc. Nu vreau să cred – și mă bântuie îndoiala – că Profesorul a fost înjunghiat de dușmanii celui mai mare poet al nostru. Profesorul Marcea este prezent mereu în neliniștile mele. Va trebui să sădesc un brad în amintirea lui. Şi o voi face. Cu dragoste, cu uimire și bunăvoință”.
4.În anul 2003 am stat de vorbă cu domnul acad. Dumitru Radu Popescu – membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, fost Președinte al Uniunii Scriitorilor din România, prezent la Festivalul Internațional de Literatură „Tudor Aghezi” de la Tg-Jiu, festival care și-a început lucrările la Colegiul Național ”Spiru Haret”, în Amfiteatrul ”Pompiliu Marcea” care mi-a spus: „În anul 1982, când acad. Șerban Cioculescu împlinea 80 de ani Academia Română împreună cu Uniunea Scriitorilor din România l-au omagiat cu prilejul zilei de naștere la care, printre alții, a fost invitat şi a vorbit Pompiliu Marcea. Șerban Cioculescu la vremea respectivă îl considera cel mai mare critic literar al țării. L-am cunoscut foarte bine pe Pompilică, mi-a fost un apropiat, mi-a fost prieten și l-am apreciat foarte mult pentru ceea ce a făcut pentru cultura românească. Am admirat la el curajul, inteligența neobișnuită, vastele cunoștințe culturale ce insuflau o adevărată teamă colegilor de breaslă să abordeze anumite teme literare dacă nu erau foarte bine pregătiți. Pompilică s-a implicat foarte mult în readucerea la catedră a lui Șerban Cioculescu, care fusese dat afară de comuniști, datorită convingerilor sale. La fel a făcut și cu Vladimir Streinu, după ce acesta a ieșit din închisoarea politică, ba chiar l-a recomandat pentru funcția de director al Editurii Univers, funcție pe care și el o deținuse. Referitor la moartea lui Pompilică, nu pot să-ți spun decât că, am fost chemat de N. Ceaușescu împreună cu Petre Enache și ne-a spus să găsim un scriitor care să dea o replică la articolul apărut în revista rusească „Literaturnaia Gazeta”. Am invitat, pe rând mai mulți scriitori, dar nu dau nume, că îmi este frică și acum, care au spus că nu cunosc cazul, că sunt bolnavi etc. Numai Pompilică a spus că știe despre ce este vorba și poate da un răspuns argumentat, ferm, pe măsura atacului lansat în articolul apărut în revista rusească. Replica a fost dată în revista „România literară”. Despre moartea lui pot să spun doar că, „a fost omorât”. Unchiul meu ne-a spus la acea vreme de întâlnirea lui cu șeful statului și cu cei doi înalți demnitari. S-a bucurat că în memoria lui Pompiliu Marcea i s-a dat denumirea amfiteatrului și a fost montată o placă memorială.
Pompiliu Marcea a intervenit și în sprijinul acad.Eugen Simion prin anul 1975, când acesta era în atenția celor de la ”centru” pentru a-l ancheta în privința unei cărți.
5.În anul 2015 am participat la Festivalul Național de Folk și Baladă „Poarta Sărutului”, ce s-a desfășurat la Teatrul de Vară din Tg-Jiu unde a fost prezent, făcând parte din juriu, și domnul George Stanca ziarist și scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Spre sfârșitul programului s-a pus o ploaie torențială și ne-am adăpostit unii pe scenă, alții prin birouri. Întâmplarea a făcut ca eu să stau în prejma lui George Stanca. În discuțiile purtate, m-am prezentat și am spus că sunt nepotul lui Pompiliu Marcea. Atunci l-am întrebat ”Ce s-a auzit, ce se știa la vremea respectivă în tagma scriitorilor despre moartea tragică a unchiului meu?”. După trecerea a 30 de ani de la moartea scriitorului acesta mi-a răspuns surprinzător de repede, imediat, fără sa stea să se gândească o clipă „l-a omorât KGB-ul”.
6.În revista săptămânală „Flacăra” lui Adrian Păunescu, Anul XIX, Nr. 41-42 (919-920), 1-7 noiembrie 2019, apare interviul ”Proeminențe ale timpului istoric individual” luat de ziaristul oltean Dan Lupescu domnului Dumitru Popescu – Dumnezeu, fost Secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, membru al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central, Rector al Academiei ”Ștefan Gheorghiu”, care îi pune următoarea întrebare:
„- Ce știți despre moartea subită a lui Petre Enache, în ajunul sau în ziua întâi a Congresului Culturii?
– Din câte știu, Petre Enache s-a sinucis, secționându-și beregata cu briciul de bărbierit. Petre Enache suferea de o afecțiune nevrotică avansată, agravată după asasinarea lui Pompiliu Marcea, criticul ce dăduse replică fulminantului atac al revistei Literaturnaia Gazeta la adresa trilogiei mele Pumnul și Palma. Omul se simțea prins în vizorul unor servicii secrete și susținea chiar că este agresat. Pe acest fond, orice zguduire, într-o funcție supusă și așa șocurilor, avea repercusiuni disproporționate”.
Familia, neamurile, prietenii etc. nu au putut fi induse în eroare la vremea respectivă privind dispariția tragică a scriitorului. Iată că cea mai credibilă dovadă, dacă mai era cazul, confirmată scris, a adevărului decesului de care familia a fost sigură din primele momente, se confirmă , vine după aproape 35 de ani de la un demnitar cu o funcție politică deținută la cel mai înalt nivel în statul român, la vremea respectivă, adevărul ieșind la suprafață ca uleiul deasupra apei.
În perioada anilor 1995-2022, vreme de 27 de ani au avut loc o serie de manifestări culturale dedicate prof. univ. dr. Pompiliu Marcea, critic si istoric literar, scriitor și publicist, personalitate proeminentă a literelor românești din a doua jumătate a secolului XX, care au culminat cu dezvelirea statuii din bronz din luna octombrie 2022, ce este amplasată în fața instituțiilor de cultură cei poartă numele Căminul Cultural și Biblioteca Comunală din Scoarța, cu ocazia Simpozionului Național ”POMPILIU MARCEA-istoric și critic literar, fiu al comunei Scoarța”, când scriitorul ar fi împlinit 94 de ani de la naștere, manifestare organizată de instituțiile județene, locale și familia scriitorului.
Ion Marcea
