Deși au trecut două săptămâni de când Directoratul Complexului Energetic Oltenia este nefuncțional, având în componență doar doi membri, adică pe președintele Daniel Burlan și pe Marius Negru, întârzierea numirii unor persoane pe celelalte trei poziții nu a fost determinată de vreo dispută între liberali și social-democrați, așa cum s-a dorit să se creadă, pe baza declarațiilor liderilor celor două organizații politice, de zilele trecute, din medial locală. De fapt, există o condiție a senatorului Ion Iordache, liderul PNL Gorj, care își dorește numirea ambelor persoane propuse sau a niciuneia, în contextul în care, pentru una din propuneri ar exista unele opinii rezervate, în privința profesionalismului acesteia.
În urmă cu o săptămână lucrurile păreau clare: pentru Directoratul CEO fuseseră propuși, de către liberali, Constantin Popescu, șef birou în cadrul companiei energetice și Cosmin Trufelea, directorul Carierei Roșia, ambii fiind membri în BPJ al PNL Gorj, iar de către social-democrați, Ion Bălășoiu, director adjunct tehnic la Sucursala Minieră. Urma să aibă loc ședința Consiliului de Supraveghere și cei trei să fie numiți în Directoratul companiei energetice. Din câte se pare, una dintre variantele propuse de liberali nu a fost agreată, iar senatorul Ion Iordache a rămas ferm pe poziții: ori vor fi numite ambele persoane propuse, adică Popescu și Trufelea, ori niciuna. De altfel, Iordache a spus la ședința BPJ Gorj de săptămâna trecută că nu a avut contact, în ultima vreme, cu liderii liberali de la centru și nici cu ministrul Virgil Popescu. Nici la finele săptămânii trecute nu se știa dacă, în această săptămână va avea loc ședința Consiliului de Supraveghere al CEO, nefiind stabilită o dată, nici ordinea de zi și cu atât mai puțin persoanele care ar putea fi numite în Directorat.
George Constantin
Președintele directoraului: nu EL i_a urcat în mașină!!!!! Incredibil!!!!!!!