Bălăeț își scoate pălăria în fața fanilor gorjeni: ,,Sunt suporteri adevărați!”

1323

Directorul Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu, Robert Bălăeț, a avut numai cuvinte de laudă pentru suporterii gorjeni care au ales să vină la sală pentru primul meci oficial al anului. Echipa de baschet a obținut cel dintâi succes în actualul sezon, după zece partide de secetă. Alb-albaștrii au trecut de Miercurea Ciuc (67-63), iar sprijinul tribunei a avut un rol esențial în câștigarea meciului. A fost și primul joc al noului antrenor, Kresimir Basic. Bălăeț crede că trupa gorjeană va rămâne în Liga Națională, în ciuda unui start nefast.
,,Era de așteptat să se întâmple lucrul acesta (n.r. – obținerea primei victorii). După cum v-am spus, eu am încredere în acești jucători și, odată cu venirea noului antrenor, sper ca lucrurile să se îndrepte. Încă mai avem mult de muncă, iar obiectivul rămâne salvarea de la retrogradare. Va urma partea a doua a campionatului, iar apoi partea a treia. Ne-a lipsit încrederea și este normal când pierzi atâtea meciuri să gândești că nu-ți mai iasă nimic. Sper să ne descătușăm și să practicăm un joc bun, mai ales în fața propriilor suporteri, cărora le mulțumesc că au fost în număr foarte mare la sală. Nu mă așteptam să fie sala aproape plină și pe această cale le mulțumesc foarte mult, pentru că au fost alături de noi și în momentele grele. Suporterii adevărați sunt aceia care ne sunt alături la greu. Sper să ne revanșăm în fața lor în următoarele meciuri disputate acasă”, a spus oficialul gorjean pentru Radio Infinit. Pe de altă parte, antrenorul Kresimir Basic și-a expus foarte clar filosofia la conferința de presă ce a avut loc după jocul cu ciucanii. Croatul a declarat că indiferent de oboseala pe care o resimt jucătorii, antrenamentele vor continua la aceeași intensitate.
,,Nu jucăm deocamdată ca o echipă. Sunt două situații: ori venim și ne antrenăm o oră pe zi și sperăm ca Dumnezeu să ne ajute să câștigăm meciul, ori se adaptează pe filozofia mea, una cu o agresivitate excesivă, atât în apărare, cât și pe atac, cu un joc colectiv care să pregătească echipa pentru play-out. O a treia variantă nu există. Nu putem face acest lucru decât împreună, pentru a ieși din această situație, iar jucătorii trebuie să înțeleagă acest lucru”, a declarat Basic. Croatul a admis că a avut reale probleme cu regula Federației Române de Baschet, care impune un anumit număr de jucători români pe parchet. În opinia sa, ,,reglajele” ar trebui făcute în alte sectoare. ,,Trebuie să mă obișnuiesc cu liga din România, cu rigorile din această ligă, în special cu regula celor doi români pe teren, dar am ajutorul staff-ului, pentru că altfel mi-ar fi foarte greu să înțeleg cum trebuie făcute schimbările. Practic, este un ‘extra-tactic’ pe care trebuie să-l avem tot timpul în atenție, cu cine stă în teren, cum stă, ce fel de schimbări trebuie să facem. Regulile sunt cu două tăișuri. Pe de o parte, le permite românilor să petreacă multe minute pe parchet și asta este un lucru bun, pentru că jucătorii români ar trebui să joace mult. În același timp însă, echipele cu bugete consistente au un avantaj, pentru că pot atrage cei mai buni români. Cred că banii ar trebui investiți în infrastructură și în echipele de tineret. În momentul în care veți avea echipe Under 16, Under 18, Under 20 de calitate, atunci și jucătorii români vor fi la nivelul în care se vor putea duela de la egal la egal cu străinii, fără a avea nevoie de o anumită regulă”, a adăugat antrenorul. În Grupa 11-18 (faza a doua) se intră cu punctele din meciurile directe dintre ultimele 4 echipe din prima fază și se mai joacă alte 8 meciuri, fiecare cu fiecare, tur-retur, cu echipele din cealaltă conferință. În cadrul primului tur din Play-Out (faza a treia) se va juca astfel: loc 11 vs. loc 18, loc 12 vs. loc 17, loc 13 vs. 16, loc 14 vs. loc 15. Se joacă după sistemul 3 din 5 meciuri. Echipele clasate pe locurile 17 și 18 la sfârșitul sezonului din cadrul LNBM vor retrograda în Liga 1.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here