Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa – Mesajul propovăduirii Domnului este clar și se află într-o deplină continuitate cu cel al sfântului Ioan Botezătorul: „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor”!

1158

În Duminica după Botezul Domnului; Ap. Efeseni 4, 7-13; Ev. Matei 4, 12-17 (Începutul propovăduirii Domnului), în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română, la Sfânta Evanghelie se va scoate în evidenţă faptul că în rânduiala bisericească din prima Duminică de după Botezul Domnului, trebuie să înţelegem cu modestie şi cu smerenie că nu trăim numai într-o stare de mare sărbătoare, ci majoritatea timpului nostru este aceea al banalului, al rânduielii obișnuite, iar, Bunul Dumnezeu nu ne sfințește numai în zile de sărbătoare, lăsându-ne în uitare în restul timpului. O astfel de aserţiune e valabilă doar dacă nu ajungem să ne amintim de El doar de Paști și de Crăciun, cum din păcate adesea se întâmplă, mai ales că Preamilostivul Dumnezeu ne ocrotește tot timpul, iar noi ne apropiem de El cu credință, slăvindu-L și preamărindu-L în zilele când nu e vacanță, când soarele nu se vede prea ușor pe cer, când afară e frig și când trebuie să muncim! Aceste frumoase texte ale Evangheliei ne îndeamnă la o pocăință continuă în așteptarea Împărăției lui Dumnezeu, fiind vorba, nu numai de căința în sensul regretului pentru cele rele, coroborată cu promisiunea solemnă de a înceta cu păcatul. În sens profund, pocăința înseamnă schimbarea de fiecare zi a propriului sine, de reeditarea existenței, de interogarea proprie din fiecare zi şi din fiecare faptă, dacă am făcut bine ceva, dacă nu putem îmbunătăți ceva în viața noastră, dacă sfânta credință creștină înseamnă nu doar sărbători și ritualuri periodice, dar, mai înseamnă şi o întreagă scară de urcușuri și coborâșuri în căutarea reperului către viața cea veșnică. Împărăția cerurilor, despre care mai întâi Ioan Botezătorul spunea că se apropie, și despre care acum Domnul Iisus spune același lucru, este în fiecare zi mai aproape de noi decât cu o zi înainte şi de aceea, devine important să vedem dacă doar ea s-a apropiat de noi, în sensul dreptei judecăţi sau dacă și noi am făcut un pas cât de mic spre ea, pentru curățirea firii noastre, din dorința de a fi mai iertători şi mai buni, cu precizarea că mesajul propovăduirii Domnului este clar și se află într-o deplină continuitate cu cel al sfântului Ioan Botezătorul: „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor”!

„Acesta este Fiul Meu iubit întru care am binevoit”!
Aşadar, avem un minunat prilej să amintim că astăzi, mai avem Sărbătoarea Botezului Domnului sau «Boboteaza», care a fost instituită în amintirea botezului primit de către Iisus Hristos de la Sfântul Ioan Botezătorul în apa Iordanului şi este prăznuită, potrivit calendarului ortodox, la 6 ianuarie, numindu-se şi «Epifania» sau «Teofania», adică «Arătarea» Domnului, pentru că în această zi s-a arătat Mântuitorul, care stătuse până atunci necunoscut, iar, acum a ieşit pentru prima dată în lume, fiind mărturisit ca Mesia. Botezul Domnului în Iordan are o dublă semnificaţie: pe de o parte, prin cufundarea în apele Iordanului, Iisus Hristos sfinţeşte firea apelor, pregătind oarecum botezul creştin, iar, pe de altă parte, în această zi, «Sfânta Treime» s-a arătat pentru prima dată: Dumnezeu Tatăl, prin glasul care zice: „Acesta este Fiul Meu iubit întru care am binevoit”, Duhul Sfânt în chip simbolic de porumbel, care odihneşte peste Hristos, şi Mântuitorul botezat de Ioan în apa Iordanului. Se spune că începutul acestei sărbători datează cel puţin din secolul al III-lea, de când avem menţiuni despre existenţa ei, fiind atestată pentru prima dată în Alexandria, de Clement Alexandrinul, iar «Constituţiile Apostolice» o menţionează printre primele mari sărbători creştine. O scriere intitulată: «Testamentum Domini», din sec. al IV-lea o aminteşte ca fiind singura sărbătoare existentă, alături de Naşterea şi de Învierea Domnului. Desigur, după secolul al IV-lea, avem mărturii numeroase despre Bobotează, chiar din predicile celebre ţinute de către Părinţii Bisericii. Ca şi alte sărbători împărăteşti, Botezul Domnului era prăznuit întotdeauna cu mare solemnitate şi pe la anul 400, împăraţii Honorius şi Arcadius au interzis spectacolele de circ în această zi. Cel mai de seamă eveniment legat de această sărbătoare în vechime era botezul solemn al catehumenilor (cei care doreau să devină creştini), care voiau să imite astfel botezul Mântuitorului Iisus Hristos în apa Iordanului.
Cum botezul era numit în vechime «luminare», Sărbătoarea Bobotezei a mai primit numele de «Sărbătoarea luminilor» sau «a luminării», care a rămas până astăzi în cărţile ortodoxe de slujbă, mai ales că în aceeaşi zi se săvârşeau Ceasurile Mari sau Împărăteşti, la care asistau împăraţii bizantini şi demnitarii lor. La poporul român, sărbătoarea a fost, alături de cea a Naşterii, una dintre cele mai populare şi în fiecare an, în cetăţile de scaun ale Ţărilor Româneşti, Botezul Domnului se serba cu deosebit fast, iar sfinţirea Agheasmei Mari se făcea întotdeauna de mitropolitul ţării, în prezenţa domnitorului şi a curţii. Boboteaza are, pe lângă înţelesurile creştine, trăsături de mare sărbătoare popular pentru că în această zi predomină practicile de purificare prin stropire cu Agheasmă Mare şi de botezare a credincioşilor, la care poporul a adăugat rituri de alungare a spiritelor malefice: spălatul sau scufundarea în apa râurilor şi lacurilor, împuşcăturile, aprinderea focurilor, afumarea oamenilor, vitelor şi gospodăriilor.
Totodată, Boboteaza include motive specifice tuturor zilelor de reînnoire a anului, când se colindă, se fac farmece şi descântece, se află ursitul, se fac previziuni astronomice pentru anul ce vine şi pentru holde. De Bobotează, se spune că se deschide cerul şi animalele vorbesc, iar, oamenii, în lupta lor cu spiritele rele, sunt ajutaţi de lupi, singurii care văd aceste spirite pe care le aleargă şi le sfâşie cu dinţii. Tot în această zi are loc obiceiul de purificare a spaţiului şi de invocare a rodului bogat, organizat de copii după modelul colindelor, în ajun sau chiar de Bobotează, mici grupuri de băieţi intră în curţile oamenilor şi înconjoară casele, grajdurile, adăposturile pentru fân, sunând din clopoţei şi tălăngi, purtând la căciuli busuioc, brad, vâsc, salcie, plante cu multiple semnificaţii, cu preizarea că în unele sate de munte din Gorj, copiii poartă colaci şi lumini aprinse în mâini, ocolesc casele de trei ori, cerându-i lui «Alexie», răspunzător cu încălzirea timpului în luna martie, grâne bogate în noul an, pentru a înţelege mai bine că mesajul propovăduirii Domnului este clar și se află într-o deplină continuitate cu cel al sfântului Ioan Botezătorul: „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor”!

,,Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”!
Iar, pentru că mâine, 7 ianuarie, îl sărbătorim pe Prorocul şi Înaintemergătorul Domnului, potrivit celor descrise de Sfântul Evanghelist Matei, întemnițarea și implicit finalul misiunii publice a Sfântului Ioan Botezătorul au urmat nu mult după Botezul Domnului la Iordan, de aceea, completând cele reţinute din Evanghelia acestei Duminici de după Bobotează, conştientizăm faptul că lucrarea lui Dumnezeu este altfel decât cea omenească, iar răsplata Sa are alte coordonate decât cea proprie nouă, oamenilor! Mulți prooroci și oameni sfinți și-au încheiat viața întemnițați, uciși în cele mai barbare moduri cu putință, încât înaintea istoriei ei păreau a fi părăsiți de Dumnezeu, iar, exemplul cel mai relevant este chiar al Domnului nostru Iisus Hristos, răstignit între doi tâlhari, afară din cetate, însă, Dumnezeu Tatăl I-a dăruit Lui un nume mai presus de orice nume, după cum spune Sf. Apostol Pavel (Filipeni 2,9), pentru că Mântuitorul lumii nu stăpânește prin putere, ci prin smerenie, umilință și luarea asupra Sa a păcatelor tuturor oamenilor. Tot la fel, și slujitorul Său prețuit, Sfântul Ioan Prorocul, încheindu-și misiunea sa profetică, fiind întemnițat de Irod, a primit astfel odihnă de la misiunea sa, chiar dacă această odihnă a însemnat ceva mai târziu moarte mucenicească! Iar, cât despre Domnul Iisus Hristos, El Și-a început misiunea mântuitoare nu în piața publică, nu în mijlocul Ierusalimului, acel loc fiind lăsat pentru mai târziu, ci, a revenit în ținuturile natale, la Capernaum, o mică cetate-port la țărmul lacului Galileii, printre evreii din semințiile lui Zabulon și Neftali, relativ necunoscute istoric, dacă ar fi să ne aducem aminte de alți strămoși ai lui Israel: Iuda din care s-au născut regii, Beniamin mezinul și iubitul fiu al lui Iacov, Iosif cel slăvit în pământul Egiptului, ori Levi din care a ieșit neamul preoțesc în frunte cu Moise și Aaron. Domnul Iisus Hristos va începe propovăduirea Împărăției lui Dumnezeu, adresându-Se celor mai nesemnificativi dintre oameni, celor din țara Galileii, disprețuiți în Ierusalim pentru obârșia lor impură, amestecată cu neamurile păgâne și ignorante. Altfel spus, Dumnezeu nu Se adresează numai unei elite, ci tuturor seminţiilor și se bucură nu pentru nouăzeci și nouă de drepți, ci pleacă în căutarea oii rătăcite ca să o salveze (Matei 18, 12-13). În esenţă, Pericopa Evanghelică ni-L prezintă pe Hristos Cel ieșit la propovăduire, înainte de a se înfățișa înaintea oamenilor și de a vesti cu maximă preocupare un mesaj cu un puternic impact emoțional, fiindcă trece El însuși prin momente de probă, iar, Carantania reprezintă locul cu pricina! Aşadar, fiindcă este dus de Duhul în pustiu, Domnul are un întreit dialog cu diavolul, după ce a postit patruzeci de zile și nopți și a flămânzit. Însă, diavolul însuși, ca un perfid observator ce este, se leagă tocmai de acest element de umanitate regăsit la Dânsul. Vrea să vadă, cât de mult L-ar putea influența un afect precum foamea în luarea unei decizii pripite. «De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini», spune el mimând necunoștința și încercând să ascundă gânduri parșive. Răspunsul nu este, în aparență, cel mulțumitor şi nu în logica umană: ,,Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”, îi spune Hristos, pentru că în logica divină e exact ceea ce trebuia căutat ori așteptat. Dacă din Scriptură vine răspunsul, întrebarea următoare va fi tot de aici. Căci cel în cauză e maestru în a intra în logica celor cu care dialoghează pentru a le suci mințile: «Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău», aşa cum sună provocarea cu numărul doi! Dar, şi de această dată, ținta este ratată sau, mai degrabă, săgeata se-ntoarce înspre țintaș și-l pălește zdravăn. A vrut să facă și Satana pe teologul odată-n viață, dar, și-a greșit interlocutorul. Evanghelistul notează satisfăcut: «Iisus i-a răspuns: Iarăşi este scris: ,,Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”»! Și dacă ispita foamei și cea a slavei deșarte eșuează lamentabil, mai rămâne totuși o ispită, pentru că diavolul îl duce pe Hristos pe un munte înalt și îi cere închinare, fiind inconștient de anumite lucruri și arogant deopotrivă, pentru că în fața lui stă Dumnezeu, singurul căruia I se cuvine închinare! Și totuși, ochii sufletului său sunt atât de întunecați, încât nu e capabil să-L vadă! De această dată, răspunsul nu mai e delicat şi într-o formulare antropomorfizată, s-ar putea chiar zice că Învățătorul îl respinge prin cuvintele: „Piei, satano, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti”, îi zice Mântuitorul, tocmai ca un aspect interesant privitor la Propovăduire, unul regăsit și la Sf. Ioan Botezătorul, prin care ne arată că apropierea Împărăției aduce cu sine necesitatea unor schimbări în lume, iar, mesajul propovăduirii Domnului este clar și se află într-o deplină continuitate cu cel al sfântului Ioan Botezătorul: „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor”!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here