Patru medici de la Spitalul Județean au ieșit la pensie

1846

Patru medici ai Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu s-au pensionat la începutul acestui an. Astfel, medicul șef Vasile Mălăiuș, de la Secția Gastroenterologie, medicul Angela Viorela Flitan, de la Cabinetul de Planning Familial din Ambulatoriul Integrat, medicul chirurg Grigore Udrescu și medicul oncolog Iulia Fometescu vor începe o nouă etapă în viață, după o carieră îndelungată.

Angela Flitan, medic primar medicină generală, a lucrat 30 de ani în cadrul Cabinetului de Planificare Familială din Ambulatoriul Integrat, fiind și lector formator și susținând cursuri cu medicii de familie din județ și cu alte cadre medicale.
Grigore Udrescu s-a angajat la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu în vara anului 1995, la Secția Chirurgie Generală II, și a avut o carieră de succes. În ultimii ani, Udrescu, medic primar chirurgie generală, a activat în cadrul Cabinetului de Chirurgie Generală din Ambulatoriul Integrat.
Vasile Mălăiuș, medic primar specialitatea medicină internă, a lucrat 32 de ani la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, iar din 2014 și până la începutul acestui an a fost șeful Secției Gastroenterologie. „Acesta și-a dedicat cariera pacienților, care îi sunt recunoscători chiar și după ani buni de la primele întâlniri cu medicul”, au anunțat reprezentanții spitalului.
La începutul acestei luni, s-a pensionat și unul dintre cei mai apreciați medici oncologi ai Spitalului Județean. Iulia Fometescu s-a angajat la spitalul din Târgu-Jiu în primăvara anului 2003.
„Absolventă a Facultății de Medicină București, doamna doctor Fometescu a fost un coleg model și un medic plin de compasiune față de pacienți, oferindu-le întotdeauna și sprijin moral, pe lângă cel medical”, spun reprezentanții spitalului.
„Am avut cu toții ce învăța de la doamna doctor Fometescu, un medic și un om deosebit, specialist mereu în slujba pacienților și a actului medical. Îi dorim pensie îndelungată, ani mulți înainte cu sănătate și nenumărate bucurii!”, transmit colegii din Secția Oncologie Medicală. Conducerea spitalului le mulțumește medicilor pentru profesionalismul de care au dat dovadă și le dorește pensie îndelungată și multă sănătate.
I.I.