După ce ne-am înălţat sufleteşte cu colindele şi cântările Naşterii Domnului, iată că a sosit, spre bucuria noastră, un alt mare praznic al Mântuitorului Iisus Hristos: Botezul Său. În cântarea prin care slujitorii Sfintei Biserici vestesc în biserică şi în casele credincioşilor înţelesul praznicului, se spune că, botezându-se Domnul în râul Iordanului, «închinarea Treimii s-a arătat», pentru că în nici o altă împrejurare nu avem o descoperire atât de minunată a Sfintei Treimi ca la Botezul Domnului. Este adevărat că Sfânta Scriptură conţine unele mărturii despre Stanţa Treime şi înainte de venirea Mântuitorului şi astfel cuvintele lui Dumnezeu „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” (Fac. I, 26), mărturisesc prezenţa nu a unei singure persoane. Cântarea „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot” (Is. VI, 3) indică faptul că îngerii (Serafimii) preamăresc pe un singur Dumnezeu în trei persoane. Să ne amintim apoi că Patriarhul Avram a fost vizitat la stejarul Mamori de trei tineri, cărora li s-a închinat şi le-a adus daruri, adresându-li-se însă ca unui singur Om prin singularul «Doamne», căci ştia că Dumnezeu este de faţă (Fac. XVIII, 1-2). Dar, toate aceste descoperiri şi altele au fost mai puţin clare, deoarece ele au avut loc într-o vreme de pregătire şi de aşteptare a mântuirii. Iată, au trecut două mii de ani de la slăvita zi a Botezului Domnului, dar, măreţia praznicului a rămas aceeaşi. Credincioşii se îngrijesc cu atenţie deosebită ca să aducă Aghiasmă Mare de la sfânta slujbă din biserică şi s-o păstreze în casele lor. Cei care gustă cu credinţă din ea mult folos sufletesc vor dobândi, deoarece, Aghiasma Mare se aseamănă cu apa Iordanului, pe care Iisus Domnul a sfinţit-o cu Trupul Său. Iar Domnul Iisus Hristos este capul Sfintei Biserici şi în numele Său slujitorii ei se roagă pentru coborârea Duhului Sfânt asupra apei ce se sfinţeşte! Acum, în chip nevăzut, cerurile se deschid şi Sfânta Treime e de faţă în momente de adâncă cutremurare sufletească. Sărbătoarea Botezului Domnului, numită și Epifania sau Teofania, este una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății şi are o semnificație deosebită, deoarece, Botezul Înaintemergătorului era «botez al pocăinței spre iertarea păcatelor» (Marcu 1, 4) pe care, însă, l-a confirmat cu prezența Sa teandrică Stăpânul Hristos. Ioan a botezat cu apă, dar Hristos cu Duhul Sfânt. De aceea, botezul creștin este desăvârșit! Deci, Botezul lui Iisus s-a făcut, pe de o parte, ca să cinstească tradiția și să fie punct de legătură între Vechiul și Noul Testament, iar pe de altă parte ca să se arate în mod oficial ungerea Lui pentru misiunea dumnezeiască pe pământ. Acolo s-a arătat întreaga Sfânta Treime: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt (Matei 3, 13-17), a avut loc Epifania treimică: Tatăl, prin glasul Său: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit (Matei 3, 16-17; Marcu 1, 10-11; Luca 3, 21-22; Ioan 1, 32-34). Fiul prezent ca Dumnezeu și Om, și Duhul Sfânt «sub chip de porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului». Minunat moment și înfricoșător este descoperirea Cerului, a luminilor dumnezeiești: «Lumină este Tatăl, Lumină este Fiul, Lumină este Duhul Sfânt», iar, Teofania este de neconceput cu rațiunea omenească.
,,Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”!
A început în Vechiul Testament, fiind prefigurată în multe feluri, s-a concretizat la Botez și continuă să lucreze prin Evanghelie, Biserică și în special prin Tainele ei, care se săvârșesc toate «În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh». Spunem că botezul lui Ioan a fost cu apă, iar cel pe care l-a împlinit Hristos în lume și îl face de-a lungul veacurilor este cu Duhul Sfânt (Marcu 1, 7-8). Acesta preschimbă și sfințește existența, o umple de lumină și risipește întunericul. Dacă omenirea voiește să se boteze cu acest Duh Sfânt, cu siguranță că va scăpa de alte «botezuri» făcute de duhuri viclene, care o doboară și o sufocă în fiecare zi. Avem nevoie absolută de Sfântul Botez venit de sus. Sfintele Evanghelii ne istorisesc că, «botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: ,,Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”» (Matei III, 16-17; Marcu I, 10-11; Luca III, 21-22). Împlinirea rânduielii dumnezeieşti de către Mântuitorul a adus venirea Sfântului Duh. în timp ce Botezul lui Ioan era un botez al pocăinţei (Matei III, 11; Fapte XIII, 24 şi XIX, 4), adică un act de curăţire a păcatelor, Botezul instituit de Iisus Hristos, în numele Sfintei Treimi, este botezul Harului Dumnezeiesc, care sfinţeşte pe credincioşi prin Sfântul Duh (Marcu I, 8). Arătarea Sfintei Treimi în timpul Botezului Domnului este descoperirea unei taine mari şi nepătrunse de mintea omenească. Ea ni s-a descoperit pe măsura puterii noastre de a cunoaşte şi de a crede. Astfel, din cuvintele „Fiul Meu cel iubit”, rostite de Tatăl, înţelegem că între Tatăl şi Fiul este o iubire veşnică, iar arătarea Sfântului Duh în aceeaşi clipă mărturiseşte prezenţa aceleiaşi iubiri atât între Tatăl şi Duhul Sfânt, cât şi între Fiul şi Duhul Sfânt. Desigur, mintea omenească nu poate cuprinde în întregime Taina Sfintei Treimi. Un singur Dumnezeu proslăvit în Treime ne-a fost descoperit de Persoana Fiului de o fiinţă cu Tatăl, născut înainte de veci, Iisus Hristos, dar înţelesul tainic este atât de adânc, încât «ce anume este Dumnezeu în fiinţa Sa, aceasta este cu neputinţă să se ştie de vreo făptură nu numai văzută, dar şi nevăzută, adică nici de înşişi îngerii, fiindcă nu este defel vreo asemănare între Ziditor şi zidire» (Mărturisirea de credinţă a Bisericii Ortodoxe). Dar, atunci când puterea cunoaşterii devine insuficientă, intervine puterea credinţei care uşurează omului primirea tainelor dumnezeieşti. Dumnezeu ne-a dat darul credinţei ca fiinţa noastră să se străduiască la «dovedirea lucrurilor celor nevăzute» (Ev. XI, 1). După ce S-a botezat în Iordan, Iisus Hristos îşi începe activitatea Sa public şi rolul Său – în comparaţie cu cel al lui Ioan Botezătorul – creşte, iar, mulţimile Îl urmează din ce în ce mai mult pentru faptul că minunile Sale devin tot mai numeroase şi exprimă puterea Lui Dumnezeu!
Preot Paroh, Dan DULĂMIŢĂ, Parohia Târgu-Cărbuneşti
