Gorj: Peste 300 de jandarmi au asigurat ordinea publică în timpul sărbătorilor

1162

Inspectoratul Județean de Jandarmi a informat că ordinea publică în timpul sărbătorilor a fost asigurată de peste 300 de jandarmi: ”În perioada 30 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj au fost la datorie, astfel încât mai mult de 300 de jandarmi gorjeni au fost angrenați în misiuni de ordine publică pentru siguranța cetățenilor, precum și de pază și protecție instituțională la obiectivele din responsabilitate.
La trecerea în noul an, jandarmii gorjeni au fost prezenți la manifestările publice organizate în Târgu-Jiu, Motru, Turceni, Târgu-Cărbunești, Bumbești-Jiu, Tismana, Rovinari, Runcu, Prigoria, Roșia de Amaradia, Baia de Fier, Mătăsari, Baia de Fier, Borăscu și Rânca, toate fiind desfășurate în siguranță, fără evenimente deosebite.
Vă mulțumim pentru modul responsabil de petrecere a Revelionului în siguranță, iar respectul nostru se îndreaptă și către cei care au fost la datorie în această perioadă.
Jandarmii au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, iar în urma constatărilor proprii au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, însumând 11.550 de lei, fiind constatate și 8 infracțiuni cu 7 autori în cooperare cu poliția.
Sancțiunile contravenționale aplicate au fost pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, consum de băuturi alcoolice în locuri publice, provocare și participare la scandal, adresarea de injurii și expresii jignitoare, împiedicarea organelor însărcinate cu menținerea ordinii publice de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, pescuit fără permis.
Recomandăm cetățenilor să se adreseze celei mai apropiate patrule de ordine şi siguranţă publică când situația o impune, iar în cazuri de urgenţă să apeleze numărul unic de urgenţă – 112”, a mai comunicat instituția.