Anotimpurile iubirii neîntinate este, probabil, cartea de debut editorial cu vreo sută de pagini poetice a Costinei Ştefănescu, apărută la editura pim din Iaşi, anul 2022. Această carte poate fi un volum mediu, ca extindere şi…destindere erotică, acoperind Anotimpurile unei iubiri neîntinate ale unui întreg an calendaristic, reprezentând şi un interesant debut al unei poete la vârsta adolescenţei atinse, măcar tangenţial, de arcul lui Cupidon.
Conţinutul poemelor, dacă nu contrazic, conferă acestei ipoteze exegetice cel puţin un statut discutabil. Aşadar, poeta Costina Ştefănescu încearcă şi reuşeşte în mare măsură să ne ofere opinii imagistice, lirice, trăite la impactul cu un singur anotimp erotic, acela, primăvăratic, al unei iubiri neîntinate, adolescentine, probabil haretiste, platonice, intrând astfel într-o concurenţă fictivă cu iubirile (i)maculate, senzuale, juvenile şi mature, estivale, autumnale, mai puţin hibernale.
Tot lecturile aderente, fidele, dar mai ales infidele, ca şi experienţele erotice, decid asupra autenticităţii acestor poeme incitante, vreo sută şi patru la număr.
Motto-ul de la pagina cinci a cărţii este sugestiv pentru erosul adolescentin al autoarei: Înainte de orice, dragostea este ascultare în tăcere. A iubi înseamnă a contempla, va veni ora când nu vei mai cere nimic. Nici buzele nici zâmbetul nici braţul drăgăstos, nici răsuflarea prezenţei sale. Îţi va fi de ajuns ca ea doar să existe, afirmă Antoine de Saint Exupery, iar scriitorul Paulo Coelho, pe coperta finală a cărţii, sub poza poetei, conchide: Dragostea este o fiinţă sălbatică. Când încercăm să o ţinem în frâu, ne distruge. Când încercăm să o închidem, ne înrobeşte. Când încercăm să o înţelegem, ne tulbură. La o lectură atentă şi devotată a poeziei erotice feminine, se poate constata că autoarea Costina Ştefănescu pendulează între aceste două moduri ale iubirii universale, platonice şi senzuale. Dificultatea hermeneutică, a interpretării critice a acestor poezii nu consistă, nu se rezumă la cantitatea poemelor şi paginilor unei cărţi beletristice în versuri, proză, dramaturgie şi eseistice, ci la evaluarea judicioasă şi echilibrată, veridică şi verosimilă a mesajului şi stilului artistic. Comentatorul literar, cititor avizat sau critic, trebuie să fie însă unul avansat, onest, obiectiv şi apt pentru validarea şi valorizarea creaţiei literar-artistice a scriitorilor clasici şi contemporani. Situându-ne şi bazându-ne pe aceste principii şi tendinţe teoretice şi pe criterii critice constructive, putem afirma că poeta Costina Ştefănescu se află, cu această carte de versuri remarcabile, eminamente amoroase, pe un drum de bun augur. Anotimpurile iubirii neîntinate poate fi o carte de versuri, concepute şi izbutite în mare măsură, şi ca o replică polemică la o anumită tendinţă sau direcţie a poeziei noastre actuale, douămiiste, cel puţin de libertinaj creator, prin care se promovează, uneori, vulgaritatea, trivialitatea şi obscenitatea, ca excese impardonabile.
Costina Ştefănescu merită să fie remarcată, chiar dacă manifestă, involuntar şi fără premeditare, această atitudine poetică a conştiinţei sale, aceea de a nu promova şi cultiva în creaţia sa, deficienţele incriminate anterior. Versurile sale menţin acel echilibru necesar poeziei veritabile dintre aspiraţie şi senzualitate, naivitate şi impudoare erotică.
Spre a constata concordanţa ori neconcordanţa dintre citate şi texte poetice, oferim cititorilor cotidianului independent Gorjeanul câteva versuri din cartea Costinei Ştefănescu: Trupul tău parcă cere,/mâna ta parcă vrea,/ dulcea mea mângăiere/; Ai în trupu-ţi ce arde/farmecul din privire, iar prin vene curg bobi de rouă curată/eu, a ta totdeauna,/tu al meu vreodată? (Poem XXXI); Iubire, bibelou sculptat de stele,/şi nu un obiect cu existenţă efemeră,/ te regăsesc în hainele de bal /aşa cum nu te ştiu,/şi nici cum nu te am (Iubire); Iubeşte-mă-n octombrie,/oricum fericiţi, ne minţim, să fim,/prin poarta vieţii păşim, hai vino, / perfect, sub un cer cu stele să ne iubim (Iubeşte-mă-n octombrie); Timpul lângă tine nu va fi niciodată de ajuns,/dar vom începe cu eternitatea,/ pare un început de poveste, numai bun spus,/toamna (timpul lângă tine).
Deocamdată, poeta Costina Ştefănescu, cu versurile inspirate de anotimpurile dragostei, se pronunţă cu dezinvoltură şi originalitate erotică în cele două ipostaze: ale unui vizionarism ascendent, dat de idealul sau visul trăit într-un viitor emoţionant şi ale unui vizionarism senzual, oarecum spiritualizat, imaculat, al împlinirii sentimentului erotic în prezent.
Consideraţiile noastre, mai mult exegetice decât de evaluare artistică, enunţate spontan, ca ecouri ale unor mai îndepărtate lecturi din opera lui Vladimir Streinu ne-au determinat să facem trimitere la Ultimele sonete închipuite ale lui Shskespeare în traducere imaginară, de Vasile Voiculescu. Dacă poeta Costina Ştefănescu ar experimenta şi cultiva poeziile cu formă fixă, sonetul, rondelul, glossa şi gazelul, ar putea ajunge la acea doctrină a iubirii, la acea erosofie pe care distinsul critic literar interbelic şi postbelic o descoperea în cele nouăzeci de sonete voiculesciene. Ulterior, Gheorghe Grigurcu, un alt eminent critic şi eseist literar al contemporaneităţii noastre, ne-a sugerat posibilitatea de a utiliza în această recenzie sintagma de vizionarism ascendent, pe care o inserează în volumul De la Mihai Eminescu la Nicolae Labiş, referindu-se la prima etapă a eroticii eminesciene.
Costina Ştefănescu pare a respecta şi realiza, parţial şi involuntar, sugestia conceptului dat de critica şi poezia grigurciană, accentuând viziunea senzualităţii şi ignorând-o pe aceea de vizionarism descendent, definitorie pentru elegiile erotice eminesciene.
Ion Trancău
