În cadrul Galei Premiilor InfomediuEuorpa, ediția a XV-a, Direcția de Management Integrat a Deșeurilor și Protecția Animalelor Gorj, din cadrul Consiliului Județean Gorj, a fost premiată pentru modul în care a organizat și desfășurat campania pentru colectare a deșeurilor vechi (DEEE-uri), a anunțat Luis Popa, directorul Direcției.
”Campania s-a desfășurat anul acesta, din mai până în la finalul lunii iunie, iar cei care au participat în cadrul acestei campanii au participat la o tombolă, câștigând diferite premii.
Campania de colectare a electrocasnicelor vechi a început în anul 2018, într-o singură localitate, ajungând ca în prezent să se desfășoare în tot județul Gorj.
Le mulțumesc pe această cale colegilor mei pentru modul în care s-au implicat în organizarea acestei campanii, unităților administrativ teritoriale pentru că au înțeles importanța acestei campanii, dar și presei locale pentru promovarea acestei campanii”, a mai transmis acesta.