Mărturiile cele mai apropiate de realitate, când ne referim la o persoană, trecută în eternitate, cu mai mulți ani în urmă, nu pot fi decât cele care emană de la cei contemporani cu respectivul subiect. Nu putem pretinde aprecieri exacte de la cei care nu l-au cunoscut.
Tot așa stau lucrurile și când ne referim la personalitatea doctorului Nicolae Hasnaș, înzestrat din plin cu darul divin al vindecărilor, nașul medicinii gorjene în prima jumătate a secolului XX. Cei de acum nu au de unde să știe ce a însemnat doctorul Nicolae Hasnaș, pe viu.
Am suficiente motive să afirm că doctorul Nicolae Hasnaș a fost mai gorjean decât gorjenii. Născut la 5 nov. 1875 în comuna Salcea-Nicșeni, județul Botoșani, era fiul unui învățător. A absolvit Facultatea de Medicină din București, în 1905. A funcționat o perioadă, ca extern la Spitalul Brâncovenesc și la un sanatoriu din București, apoi ca medic în portul Sulina, unde din cauza climei umede se confrunta cu o hemoptizie, din care motiv, a trebuit să se orienteze spre o localitate de munte, în beneficiul sănătății sale, dar și spre norocul gorjenilor – la Târgu Jiu.
Doctorul Nicolae Hasnaș a trăit vremurile marilor frământări ale societății românești, după cum avea el să mărturisească în volumul său, apărut postum: ”DIN VOLBURA VIEȚII”.
Chiar dacă s-a implicat și în politică, activitatea profesională a fost în prim plan. La căpătâiul bolnavului a fost, întru-totul, executorul celor prevăzute în jurământul lui Hipocrate. Este salvatorul multor vieți, printre care, chiar și a mea și a tatălui meu, după cum voi relata și în aceste rânduri.
Marea sa calitate sufletească a fost apropierea de oameni, de suferințele lor. Latinii spuneau: ”Medici sunt non proprie testas”. Adică, medicii sunt cei mai buni martori ai suferințelor noastre. Dar nu numai de bolnavi a avut grijă.
Volumul ”Vieața bisericească în Oltenia”, apărut în 1941, consemnează la poziția 152, următoarele: ”Pentru noua biserică, ce se află în construcție(nn cea nouă de la Țicleni), enoriașii au contribuit cu 300.000. lei, Ministerul Cultelor 10.000.lei, Dr. Nic. Hasnaș cu 150.000. lei”.
Și președintele Comitetului de construcție al respectivei biserici, Constantin Mișoi Ungureanu, a consemnat în notițele sale, sprijinul acordat de către doctorul Hasnași și Prefectură, despre care am făcut vorbire în volumul ”Bisericile Parohiei nr. 1 din orașul Țicleni”, Editura Măiastra, Târgu Jiu 2014.
Sume importante de bani din câștigurile sale le-a pus în slujba culturii Gorjului, a acordat burse pentru mulți tineri dornici să învețe, sau pentru sporirea bazei materiale a spitalului și altele.
S-a deplasat deseori în localitățile județului spre a cunoaște preocupările oamenilor, făcând și muncă de cercetare, iscodindu-i pe mulți ”vraci”, așa cum povestesc cei din Aninoasa, că l-a vizitat pe Brujan care practica tratamentul cu lipitori sau cei care foloseau ventuzele și alte procedee.
Sunt foarte mulți autori de carte care au scris despre viața și activitatea doctorului Nicolae Hasnaș. Și toți au constatat foarte multe fapte lăudabile ale sale. Pe bună dreptate, mulți au constatat că nu trebuie uitată această importantă personalitate a Gorjului, din prima jumătate a secolului XX. Vreau să cred că nu se vor găsi cârcotași care să nege meritele doctorului Nicolae Hasnaș, față de Gorj și oamenii săi contemporani și chiar pentru urmași.
Și voi mai stărui, în continuare asupra unor fapte lăudabile ale doctorului Nicolae Hasnaș.
Înființarea Gospodăriei Agricole Colective „Drum Nou” Rășina, în anul 1950 a întâmpinat o revoltă a țăranilor din localitate, soldată cu o serie de arestări și urmăriri din primăvară până toamna târziu. Despre cei arestați am făcut vorbire în articolul ” UN RAID PRIN ISTORIA C.A.P. RĂȘINA-ȚICLENI”( publicat în ziarul ”Gorjeanul” din 9 și 10. Ianuarie 2018 și revista ”Glasul Cetății” din 2020).
Printre cei arestați atunci, s-a numărat și tânărul, la acea vreme, Gogonea Grigore(trecut în veșnicie), supus unor torturi de nedescris, că torționarii, când au văzut că arestatul a leșinat și nu-și revine, au intrat în panică, după ce au turnat apă pe el, l-au chemat pe doctorul Hasnaș Nicolae. Cum doctorul venea frecvent la Rășina, uneori participa și la partide de vânătoare, cunoștea familia lui ”Dină Gogonea” – tatăl arestatului. Cum l-a văzut pe Grigore, Hasnaș a tresărit și a strigat: ” – Ăsta este copilul lui
Dină Gogonea de la Rășina !”. Norocul pentru supraviețuire de la tortură, a lui Gogonea Grigore a fost Doctorul Hasnaș !.
Unii îl acuză, fără scuză, pe doctorul Nicolae Hasnaș pentru aderența sa la o anumită politică, dar pe nedrept, față de circumsanțele timpului său. Definiția politicii a fost rostogolită mereu, de a lungul timpului, dar fără a se pierde din vedere că de cele mai multe ori este ingrată. Politica vrea să acapareze mereu persoanele cu prestanță și nu de puține ori, prin șantaj. Să ne gândim și la episodul trist pentru orașul Târgu Jiu, că la intrarea rușilor în urbea noastră, în august 1944, l-au solicitat pe acest doctor să le zică un cuvânt de primire, dar numai inima lui a știut durerea sufletească.
Regretatul meu profesor de Drept Constituțional, Nistor Prisca ne-a dat definiția revoluției, raportată la cea franceză din 1879. ”- Păi, ce au făcut francezii ? Au luat n steag, au scris pe el, Egaliteaua, Fraterniteaua și Liberteaua și privitorii au zis că nu sunt rele și au pornit sub acest steag. Dar, după cădrea Bastiliei au confiscat revoluția. Concluzia: Orice revoluție are hrăpăreții ei !”. Tot așa s-au petrecut lucrurile și după așa zisa revoluție românească, după 200 de ani de la cea franceză.
Când ne-a predat lecția despre Marea Adunare Națională de la timpul respectiv, ne-a spus că din cei peste 350 de deputați, circa 50 sunt femei: ”- Dar să nu credeți că nu e egalitate între femei și bărbați, că pentru gurița lor ajunge !”.
Ne-a mai relatat că a avut de examinat la fără frecvență și pe un colonel de S., care a venit îmbrăcat militar ca să impresioneze, dar era cu totul înafara subiectului despre care trebuia să vorbească. După multă răbdare, profesorul i-a zis: ”- Mulțumesc Domnule Plutonier !”. Ofițerul l-a corectat: ” – Eu nu sunt plutonier, sunt colonel !”. Profesorul i-a răspuns: ” – Mă pricep și eu la grade cum te pricepi și Dumneata la Drept Constituțional !”.
Profesorul Nistor Prisca, model de adevărat dascăl universitar a fost iubit mult de către studenții merituoși, dar a fost și hulit de către incompetenți. Am regretat mult când am auzit că a murit ca victimă a unui accident de circulație, discutabil.
La noi la Țicleni, în 1950 se treiera grâul cu vestita batoză acționată de vaporul cu aburi, naționalizate în 1948, de la Constantin Mișoi Ungureanu. Tatăl meu, Matei I Ungureanu a fost programat la introducerea snopilor de grâu, în batoză, sus. Cum din snopii de grâu se degaja mul praf, i s-a infectat mâna, în pericol de moarte, fiind dus cu carul cu boi la Târgu Jiu. Unde ?. La cabinetul particular al doctorului Nicolae Hasnaș. I-a spus că dacă are bani să cumpere o Penicilină, va scăpa. Atunci apăruse penicilina pe care doctorul o procura din Franța. Am păstrat mult timp flaconul pe care știu cu precizie că scria ”Paris”. După injecarea penicilinei, infecția de la mână a cedat, dar numai prin meritul doctorului Nicolae Hasnaș, care i-a salvat viața.
În vara anului 1953, după absolvirea clasei a VII-a, am mers la Târgu Jiu la concursul de admitere pentru Școala Normală ce funcționa acolo. Mai întâi vizita medicală. După ce trecusem testele vizitei medicale, când să plec, m-a trădat o durere la piciorul drept, fiind observat că am șchiopătat, am fost întors din drum, mi s-a cerut examinarea piciorului, al cărui genunchi era foarte umflat. Imediat, medicul examinator a ieșit la ușa Școlii Normale, strigând în gura mare: ” – Cine e cu Ungureanu Ion să nu mai stea aici, să meargă urgent la un doctor în oraș, că e în situație gravă !”.
Eram cu mama și carul cu boi. A înjugat boii și am mers lângă Statuia lui Tudor Vladimirescu în vecinătatea căreia locuia și avea cabinet particular doctorul Nicolae Hasnaș. Ca să se edifice cu privire la natura infecției, pe viu, de sub rotulă, dintre articulație, cu seringa a extras lichid pe care l-a examinat și a stabilit rețeta pentru tratament, spunând că 10 zile să stau la pat și în caz de nevoie, să fiu mutat cu patul, altfel piciorul rămâne țeapăn. Așa m-am făcut bine, numai datorită acestui minunat doctor.
La 14 noiembrie 1952, după ce bunicul meu Ungureanu C Ion manifestase unele momente de luciditate pasageră și incoerență în comportare, dureri de stomac, tatăl meu și alte rude au plecat cu el, cu carul cu boi, la Târgu Jiu, la doctorul Hasnaș, în dorința însănătoșirii. Doctorul l-a examinat, cu urchea, că nu folosea intermediarul stetoscop, dar sigură în stabilirea diagnosticului. Doctorul le-a spus: ” – Vă văd oameni în toată firea. De internare nu poate fi vorba, că ar însemna să moară în zidurile spitalului. Vă dau o rețetă, îl luați acasă și aveți grijă de el, că mai are o lună de trăit. Așa a fost. Decesul s-a produs la 13 decembrie 1952. Țin minte datele de mai sus, că după ce au sosit de la Tg.Jiu de la doctor, seara am servit toți cina de lăsarea postului de Crăciun, când bunicul a servit ultima lui masă, afirmând că a mâncat ”ca la lăsarea postului”.
Și astfel de exemple sunt multe, multe din ele fiind relatate, chiar în coloanele Gorjeanului, de către foști pacienți.
Acest minunat doctor, născut pe meleagurile din nord-estul țării, la Nicșeni, s-a dăruit totalmente Gorjului, devenind mai gorjean decât gorjenii. Cred că spusele sale despre Gorj demonstrează totul: «Acest Gorj – scria Nicolae Hasnaș în septembrie 1936 – are un descântec special care te atrage, te subjugă ca sirenele mării și te face să-l iubești, să mergi și să te sacrifici pentru el… Cum să nu-i iubești pe acești gorjeni neaoși români din care a țâșnit flacăra vie a redeșteptării naționale prin Tudor Vladimirescu, a zămislit pe Ecaterina de la Jiu și atâția conducători de oaste și multe căpetenii de mare folos țării și neamului.».
De aceea, Domnilor, cei care sunteți asăzi puternicii zilei, nu rămâneți insensibili față de meritele slăviților de ieri, că, altfel, tot așa vă vor trata viitorimea. Păcatul strămoșesc nu se iartă.
M-a supărat, și, nu numai pe mine, că atâtea propuneri făcute, în presă și în toată mass media, unele chiar înaintate direct forurilor noastre județene, au rămas literă moartă, cu privire la meritul, bine demonstrat, ca spitalul județean să poarrte cu demnitate numele doctorului Nicolae Hasnaș. Numeroasele intervenții ale doctorului Cornel Munteanu au rămas fără ecou până în prezent. S-a zbătut mulți ani, reușind mai întâi atribuirea numelui învățătorului Ion Popescu, Școlii generale din comuna Bărbătești, la 11 septembrie 2015, hotărîndu-se și dezvelirea unui bust al acestuia. Dar și în acest caz, ”durerile facerii” s-au dovedit destul de grele, că ”gestația” a durat șapte ani, recent reușindu-se dezvelirea bustului, prin insistențele vocale și materiale susținute de către acest inimos doctor. Și cu privirea la numele doctorului Nicolae Hasnaș, să fie atribuit spitalului județean, a fost reluată propunerea, cu prilejul alocuțiunilor rostite la Bărbătești, în prezența notabilităților gorjene.
QUOD ERRAT DEMONSTRANDUM !
Jurist, Ion M Ungureanu-Țicleni