Starea vremii în Gorj, cu Darius Andrei Norocea – Sezonul rece se apropiere treptat și din punct de vedere meteorologic, nu doar calendaristic

1853

Debutul săptămânii ce ne va îndrepta către primele zile de iarnă va fi acompaniat de un proces de răcire al vremii, aferent unei zone de joasă presiune atmosferică, ce va favoriza menținerea plafonului de nori, fiind posibile și precipitații slabe în anumite zone, discutând despre acestea în cele ce urmează:
Astfel, ziua de azi {Luni, 28 Noiembrie 2022}, va menține o atmosferă închisă, similară cu cea de duminică, văzduhul păstrându-se noros.
În primele ore ale zilei, dar si după orele prânzului, în majoritatea zonelor montane din județ va fulgui și va ninge slab, temporar, un efemer strat de zăpadă putând să prindă contur peste cel deja depus!
De asemenea, în arealele submontane din teritoriul gorjenesc vor fi posibile precipitații mixte slabe, la orele dimineții, ce izolat pot să producă polei, discutând însă de un pericol mic!
În zonele deluroase și de podiș din județ, sunt posibile precipitații slabe, temporare, sub forma de ploaie, însă cu înaintarea către amiază, precipitațiile se vor restrânge.
Din punct de vedere termic, temperaturile diurne {de pe timpul zilei} vor fi mai scăzute comparativ cu cele înregistrate la finalul săptămânii trecute, discutând de valori termice maxime cuprinse per ansamblu între: -8°C { Vf. Parângu Mare- la peste 2500 m}…6°C { în zonele joase de relief, din sudul județului}!
În întregimea lanțului muntos gorjenesc, valorilor vor fi negative, iar în restul județului, cu greu va fi depășit pragul de 5°C, discutând de temperaturi mai coborâte decât cele potrivite acestei perioade!
Analiză, text ~ editare foto 1,3: Darius Norocea
Foto 2: Meteologix
Foto 3: Wx.charts

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.