Ca la noi, la nimeni – Brambureala guvernamentalo-parlamentară

567
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Ori de câte ori suntem în îndoială, trebuie să alegem calea prin care greșim mai puțin.”Aristotel

Ca să devină lege, orice ordonanță de urgență a Guvernului trebuie să fie dezbătută în Parlamentul României, unde mai poate fi corectată prin amendamente, adoptată și promulgată. Este și cazul celor vreo trei-patru OUG pe energie elaborate, e un fel de a spune, căci au fost una mai greșită decât alta, menite să reglementeze tariful la energia electrică.
PARLAMENTUL RUȘINII DOARME ÎN PAPUCI, PE LEFURI MARI. Nici ultima formă, care zace uitată în Parlament nu face excepție. Cifrele 0,68 de bani, pentru cei care consumă sub 100 kWh, 0,80 pentru cei care consumă sub 255kWh și 1 leu pentru IMM-uri sau 1,30 lei pentru cei care depășesc 255 kWh la consum sunt povești de adormit copiii. Asta atâta vreme cât ordonanța de urgență a Guvernului zace în Parlament, iar amendamentele ce fuseseră promise aunt, deocamdată, gogoși. Niște gogoși înfuriate, deopotrivă guvernamentale și parlamentare.
După lupte seculare, care-au durat mai bine de două luni, în sfârșit, luni seară, după numai două ore de discuții, reprezentanții coaliției au stabilit procentul cu care vor fi mărite pensiile de la 1 ianuarie 2023, cifrat la 12,5%. Culmea este că încă de prin lunile iunie-iulie, ministrul Muncii, Marius Budăi, anunțase că acest procent de majorare a pensiilor va fi de cel puțin 10%. Mai apoi, liderul Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a vorbit de un procent ceva mai mare, de 11,92%.
IOHANNIS S-A BĂGAT UNDE NU-I FIERBE OALA! Deși nu are vreo treabă cu activitatea Guvernului, Preș. Klaus Werner Iohannis, a urcat procentul la 15%, cică pentru a compensa valoarea ridicată a inflației, care urcase – la data declarației sale – la 15,9%! Procentul a fost preluat și de prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, în același timp președinte al pretinsului Partid Național Liberal și a urmat tradiționala ceartă românească pe tema cine dă mai mult!
Cearta degenerase în acuze din artea țațelor Raluca Turcan și Alina Gorghiu, care, hop, nevoie mare, doreau să participe la negocierile(un cuvânt prost ales pentru soarta seniorilor noștri, așa cum frumos și elegant le spune ministrul Muncii, Marius Budăi, pensionarilor României) dintre prim-ministrul Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, al treilea om în stat, ca președinte al Camerei Deputaților și, în același timp, președinte al Partidului Social Democrat, cel mai mare partid parlamentar al României.
Aceleași țațe – Turcan și Gorghiu – îi cereau cândva demisia ministrului Muncii, Marius Budăi când cerea o creștere de 10% a pensiilor. După ce Iohannisul lor a vrut 15%, au preluat și ele ca gaia mațu acest procent.
DOUĂ ȚAȚE PRETINS LIBERALE, LĂSATE CU BUZA UMFLATĂ! Luni seară, cele două țațe se autoinvitau la discuțiile coaliției. Numai că diplomatul Nicolae Ciucă le-a tăiat macaroana, spunând că vor merge doar prim-vicepreședinții de partide. Pe stenograma discuțiilor din coaliție, un pretins liberal i-a cerut iar demisia ministrului Muncii, Marius Budăi. O inspirație de ultim moment și un gest de autoritate al prim-ministrului României, Nicolae Ciucă, i-a amuțit pe toți: „Nu va fi nici 10% și nici 15%, cu 12,5%!!!”
ION PREDOȘANU

P.S. AMBULANȚIERII PROTESTEAZĂ! Începând de marți, sindicaliștii de la Ambulanța au protestat împotriva cetățeanului „de neînlocuit” dr. anestezist Raed Arafat, proptit de nu știm cine Secretar de stat la Ministerul de Interne, șef peste Departamentul Situații de Urgență, ca o sulă-n coasta ministrului Sănătății, Alexandru Rafila. Protestatarii și-au făc datoria două ore în fața Ministerului Afacerilor Interne, iar tupeistul de anestezist dr. Raed Arafat nici n-a catadicsit să stea măcar de vorbă cu o delegație a acestora. Ei susțin că ambulanțele sunt învechite, unlele ce peste 1.000.000 de Kilometri rulați fiind un pericol public pentru bolnavi, ca și pentru personalul ce le deservește. Un personal prost plătit de ani de zile. Apoi s-au mutat cu protestele în Piața Victoriei, pentru alte două ore, iar apoi urmau să fie primiți de însuși prim-ministrul Nicolae Ciucă. Nu cunoaștem rezultatele discuțiilor dintre prim-ministrul Nicolae Ciucă și delegația Sindicatului Național Ambulanța, dar dacă ele nuse vor concretiza în niscaiva promisiuni, ambulanțierii nu se vor opri cu protestele. (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.