Liberalul Daniel Burlan (CEO): Cu 5.000 de salariați mai puțini, în trei ani!

3636

* Toată activitatea minieră va trece la o altă structură

Suntem la finalul anului 2022 iar managerul CEO, Daniel Burlan, membru în Birorul Permanent al PNL Gorj anunță, fără niciun ocoliș, că până în anul 2026 în companie vor mai lucra în jur de 5.800 de oameni.

Daniel Burlan a vorbit într-o emisiune a GorjOnline despre Planul de restructurare care va fi dus la ,,bun sfârșit”, în 2026, adică în trei ani. Cu alte cuvinte, 5.000 de slujbe vor dispărea din organigrama companiei.
,,În 2026 se termină perioada de restructurare, personalul scade de la an la an. Se diminuează servficiile la CEO și se va lucra, în mod special, cu oameni de la Minprest. Activitatea minieră va fi preluată de altă sucursală, se va face o organizație tip holding în care va fi energia pe cărbune, energia pe gaz și energia fotovoltaică”, a declarat Burlan. Astfel, vor rămâne în jur de 5.800 de salariați până la sfârșitul anului 2026, în CE Oltenia.

,,Noii angajați pot fi concediați oricând”
Singurul lider de sindicat care a arătat că planul liberalilor va fi dus la sfârșit, indiferent cât de catastrofal este pentru județ, a fost vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu: ,,Acum înțelegeți de ce se opun aplicării prevederilor legii nr.197/2021 !? Se opun pentru că această lege poate salva locurile de muncă din C.E.Oltenia și i-ar obliga să facă angajări, numai că ei urmăresc să le închidă! De ce credeți că le-au făcut contracte doar pe perioadă determină la noii angajați? …pentru a-i putea externaliza sau concedia oricând! Liderii politici de la putere și conducerea companiei împreună cu câțiva boși din sindicate (pensionari, afaceriști și politruci), susținuți și de vreo două-trei trompete de prin presa locală, fac tot posibilul să distragă atenția și să ,,cosmetizeze” în percepția oamenilor acest PROGRAM DE ÎNCHIDERE al grupurilor energetice pe cărbune, și implicit pierderea a cel puțin 5.000 de locuri de muncă din această companie! Din nefericire pentru noi toți, chiar dacă doar câțiva conștientizăm perioada foarte dificilă care ne așteaptă, majoritatea colegilor noștri dorm în nepăsare, lăsându-se manipulați de acest SISTEM DIABOLIC!”, a declarat Manu Tomescu.
M.C.H.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.