Amenzi pentru întârzieri la emiterea facturilor de curent

1662

ANRE anunţă că, în urma controalelor făcute la furnizorii de energie electrică, au fost aplicate amenzi în valoare de 380.000 de lei pentru emiterea cu întârziere a facturilor de energie electrică.

„Aşa cum am anunţat public, ca urmare a numeroaselor sesizări privind neemiterea facturilor de energie electrică, am demarat acţiuni de control la principalii furnizori de energie electrică. Acţiunile de control au avut ca tematică verificarea modului în care, în perioada 01.04.2022 – 30.09.2022, furnizorii şi-au respectat obligaţia de a emite facturi conform perioadei de facturare convenită cu clienţii finali”, a transmis, miercuri, ANRE.

Amenzile au fost aplicate astfel:

ELECTRICA FURNIZARE – 120.000 lei

HIDROELECTRICA – 70.000 lei

CEZ VÂNZARE  – 60.000 lei

E.ON ENERGIE ROMÂNIA  – 50.000 lei

ENEL ENERGIE  – 50.000 lei

ENEL ENERGIE MUNTENIA  –  30.000 lei

ANRE anunţă că va continua monitorizarea situaţiei privind emiterea facturilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.