S-a pus CRUCE și HIDROCENTRALELOR de pe Jiu!

3227

USR a reușit, în ciuda scuzelor enunțate de Emanuel Ungureanu, să oprească finalizarea lucrărilor hidroenergetice de pe Jiu. De notat este și că legea prin care se permitea continuarea lucrărilor hidroenergetice este șchioapă și, astfel, USR s-a folosit și bizuit pe neglijența liderilor PSD, PNL, UDMR și AUR în facerea ei.

Astfel, Curtea Constituţională a admis, ieri, 2 noiembrie 2022, sesizarea USR pe legea prin care PSD, PNL, UDMR şi AUR au dat undă verde construirii de hidrocentrale mici în ariile protejate. Informația vine de la News.ro care citează din comunicatul Curții și reamintește că USR preciza, atunci când a depus obiecţia de neconstituţionalitate la CCR, că majoritatea parlamentară „apără interesele băieţilor deştepţi din energie şi îi scapă de răspundere penală pe cei care au cheltuit circa 300 milioane de euro în proiecte ilegale”.
CCR a motivat, după decizia de admitere a obiecţiei de neconstituţionalitate formulată de USR, că legea a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului. „Rezultă că substanţa legii, astfel cum a fost aprobată de cea dea doua Cameră, nu mai vizează modificarea limitelor ariilor naturale, ci regimul juridic al proiectelor hidroenergetice deja derulate în cadrul acestora, regim derogatoriu de la cel de drept comun”, arată comunicatul de presă al Curţii.
„În şedinţa din 2 noiembrie 2022, Curtea Constituţională, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea art. 56 ind. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice este neconstituţională”, arată CCR, într-un comunicat de presă.
De asemenea, „Rezultă că substanţa legii, astfel cum a fost aprobată de cea dea doua Cameră, nu mai vizează modificarea limitelor ariilor naturale, ci regimul juridic al proiectelor hidroenergetice deja derulate în cadrul acestora, regim derogatoriu de la cel de drept comun. Curtea a reţinut că, deşi nu există o configuraţie semnificativ diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, există deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, acestea conţinând viziuni conceptuale diferite. În aceste condiţii, Curtea a constatat că legea criticată nu respectă principiul bicameralismului, fiind contrară art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie”, mai indică sursa citată.
M.C.H.

Pe 23 martie, USR a sesizat Curtea Constituţională cu privire la acest proiect de lege adoptat de către Parlament, argumentând, printre altele, faptul că Legislativul nu a respectat principiul bicameralismului, invocând și încălcarea dreptului la un mediu sănătos.

1 COMENTARIU

  1. Asa cum in mod repetat am spus, consider ca gorjenii si romanii adevarati trebuie sa protesteze pentru aceasta timpenie de a opri aceste constructii extraordinare. Mai avem sa facem protectie si pentru muste .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.