Un pădurar de la Ocolul Silvic Cărbunești a fost condamnat la 1 an și 2 luni de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual și uz de fals, ambele infracțiuni în formă continuată. Pădurarul este acuzat că în toamna anului 2020 a emis şi a introdus în aplicaţia informatică SUMAL mai multe avize de însoţire a materialului lemnos din cantonul silvic avut în administrare, în care a consemnat date nereale privind destinaţia şi provenienţa reală a materialului lemnos.
Privit anchetatorilor, la rubrica „destinatar”, pădurarul a consemnat în fals numele proprietarilor, iar ca puncte de descărcare a masei lemnoase transportate, alte localităţi decât cele reale, ascunzând astfel destinaţia şi provenienţa reală a materialului lemnos cu scopul efectuării transporturilor ilegale de material lemnos şi pentru a obţine un interes personal de natură patrimonială.
Ulterior, a implementat avizele în aplicaţia SUMAL şi le-a folosit la Ocolul Silvic Cărbuneşti, în vederea elaborării documentaţiei necesare închiderii partidelor de exploatare.
De pildă, la data de 05.10.2020, pădurarul a întocmit în fals un aviz, consemnând în cuprinsul acestuia un transport de 3 metri cubi lemn de foc, din specia cer, către un proprietar de pe raza localităţii Țicleni. „În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că avizul nu a fost emis la solicitarea proprietarului sau a fiului său, cele două persoane neavând cunoştinţă despre emiterea acestui aviz, acest document fiind întocmit în fals de către inculpat cu scopul de a efectua un transport de material lemnos aparent legal, către o altă persoană din localitatea Ţicleni, menţionând ca mijloc de transport autoutilitara pe care o utilizează în mod frecvent”, potrivit rechizitoriului.
În total este vorba de nouă avize false, pentru o cantitate de 27 metri cubi de lemne.
Acord de recunoaștere a vinovăției respins de procuror
Pădurarul a recunoscut faptele și a solicitat încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei în cursul urmăririi penale, cererea sa fiind respinsă de către procuror.
Pentru că nu are antecedente penale, pădurarul Purea a scăpat cu o condamnare cu suspendare.
„În temeiul art. 396 alin. 1, alin. 2 şi alin. 10 C. proc. pen. rap. la art. 321 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen., condamnă pe inculpatul Purea Constantin Octavian, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual. În temeiul art. 396 alin. 1, alin. 2 şi alin. 10 C. proc. pen. rap. la art. 323 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen., condamnă pe inculpatul Purea Constantin Octavian la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen., contopește pedepsele dispuse în prezenta cauză pentru infracţiunile concurente şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă, anume 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare. În temeiul art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei rezultante de 1 an şi 2 luni închisoare sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, a decis, săptămâna trecură, Judecătoria Târgu-Cărbunești.
Pe durata termenului de supraveghere, pădurarul va trebui să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei Ţicleni sau Şcolii Gimnaziale nr. 1 Ţicleni. În plus, instanța a dispus desfiinţarea totală a înscrisurilor falsificate. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
I.I.