Vineri, 14 octombrie 2022, Biserica «Sf. Cuv. Parascheva» de la Strâmba-Jiu şi sărbătorit hramul în veşminte înnoite, în prezenţa unui număr important de credincioşi care au adus ofrande sufletelor celor dragi plecaţi la ceruri! Părintele Paroh Antonie FĂINIŞI a oficiat Sfânta Liturghie după care a făcut slujba de pomenire a celor răposaţi, subliniind faptul că întotdeauna credincioşii sunt pelerini care vin de acasă pentru a pomeni sufletele celor care au plecat în Împărăţia cerurilor! Părintele paroh a pornit de la faptul că lumina lumânării face lumină în rai pentru cei dragi! Cu alte cuvinte în faţa lui Dumnezeu este utilă şi folositoare „mijlocirea”, iar, în acelaşi timp, pomenirea morţilor este un moment de reflecţie şi pentru cei care vin la biserică! De aceea, când se face pomenire sau parastas pentru astfel de morţi, când preotul pomeneşte în taina pe toţi repausaţii, rugăciunea pentru cei morți este expresia fundamentală a Bisericii ca iubire. Ne rugăm lui Dumnezeu să-i pomenească pe cei pe care noi îi pomenim și facem aceasta tocmai pentru că îi iubim. 
Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim cu ei în Hristos, Care este dragoste, înfrânge moartea, care este ultima biruință asupra înstrăinării și lipsei de dragoste. În Hristos nu este diferență între cei vii și cei morți, pentru că El este Viața și această Viață este lumina omului! Printre credincioşii prezenţi la biserică au fost familia Sandu şi Nicoleta Urezeanu, familia Nicolae şi Ioana Buşe, d-na Octaviana Popescu şi alţii! De la dânşii am înţeles că a participa la aceste slujbe cu pomelnic și prinoase pentru sufletul celor trecuți la Domnul se mai numește în popor și a purta sâmbetele, și este o faptă de milostenie sufletească. Şi precum în această viaţă, dacă cineva este prieten cu împăratul poate mijloci şi ajuta un vinovat, tot astfel şi cel care este prieten cu Dumnezeu poate mijloci la El prin rugăciunea sa şi astfel să mute pe morţii vinovaţi dintr-o ,,temniţă” în alta mai bună, dintr-o ,,celulă” în alta mai bună. Aşa cum îi uşurăm pe cei întemniţaţi cu sucuri răcoritoare etc., pe care le ducem atunci când îi cercetăm, tot astfel şi pe morţi îi uşurăm prin rugăciu¬nile şi milosteniile pe care le facem pentru sufletele lor. Rugăciunile credincioşilor pentru cei adormiţi şi parastasele sunt ultima posibilitate pe care le-o dă Dumnezeu celor răposaţi pentru a fi ajutaţi înainte de a se face Judecata de Apoi. După ea nu vor mai putea fi ajutaţi cu nimic! Sunt, de exemplu, zone din țară unde este de neconceput ca de la parastas să lipsească coliva. Simbol al morții și al învierii prin exemplul bobului de grâu care trebuie mai întâi să putrezească pentru a da rod și a se înmulți, coliva este binecuvântată de preot și oferită spre veșnică pomenire la parastas. Dar sunt și zone geografice, în Ardeal de exemplu, unde coliva este rar întâlnită. O posibilă explicație ar fi aceea că românii ortodocși au fost mult prigoniți de Imperiul Austro-Ungar, mergându-se până la impunerea catolicismului și greco-catolicismului în multe zone, iar ortodocșii nu au putut să 
înrădăcineze obiceiuri cunoscute mai mult în Moldova și Muntenia. În prezent, în Ardeal, coliva este înlocuită cu un castronaș cu miez de nucă (ingredient de bază al colivei). “Grâul are semnificaţia lui, căci spune Scriptura: ,,Se seamănă întru stricăciune, înviază întru nestricăciune”. În lume sunt unii care se îngreuiază să fiarbă puţin grâu şi duc la biserică stafide, covrigi, colaci, ca să facă preoţii parastas. Dar în Sfântul Munte vezi nişte bătrânei, sărmanii, care la fiecare Sfântă Liturghie fac colivă pentru morţi şi pentru Sfântul pe care îl prăznuiesc pentru a primi binecuvântarea lui! Părintele paroh, Antonie Făinişi a îndemnat credincioşii să vedem în pomană cu adevărat șansa de a oferi ceva de folos unor suflete chinuite și sărmane, nu de etalare a posibilităților noastre financiare. Să chemăm la masa parastasului mai întâi pe cei flămânzi, singuri și bolnavi, să nu îi uităm pe afară până când sfârșesc oaspeții de seamă. Biserica este deseori judecată că investește în construcția de noi lăcașuri de cult în timp ce ar putea cheltui mai mult pentru săraci și bolnavi. Dar noi, când ne vine rândul să facem o faptă bună, ce alegem mai întâi? Pe cel sărac căruia să îi facem cu adevărat bucurie, sau ținerea unui obicei local de a cumpăra zeci și sute de vase (cratițe, farfurii, pahare, tacâmuri) pe care le oferim unor persoane care oricum nu au nevoie de ele? Rânduielile bisericești nu prevăd nimic în privința numărului și cantității prinoaselor și fiecare poate da cât crede de cuviință. Trebuie păstrată însă măsura în tot ceea ce întreprindem, preocupându-ne mai mult de rugăciunea pentru sufletul celui decedat, decât de mese îmbelșugate. Să dăm de pomană orfanilor, văduvelor, bătrânilor singuri și bolnavi, persoanelor cu handicap și dizabilități, străinilor, celor care într-adevăr au nevoie și vor primi cu recunoștință darul. Familia celui răposat trebuie să se îngrijească să fie o atmosferă duhovnicească și meditativă la masa parastasului. Nu se va exagera cu servirea vinului, nu se va vorbi tare și nu îi va fi nimănui îngăduit să bea peste măsură. Un obicei greșit este și cel de a vărsa o picătură de vin din pahar în amintirea celui decedat. Tot familiei îi revine responsabilitatea de a se informa asupra perioadei liturgice în care se află Biserica la săvârșirea parastasului, a spus în încheiere Preacucernicul Părinte Antonie Făinişi!
Radu FĂINIŞI, Licenţiat Teologie, drd. sociologie
