Nu știu alții ce și cum simt, dar eu, când retrăiesc amintiri cu colegul și amicul Jean Cănăvoiu, încerc și acum, la senectute, gânduri și sentimente de tristețe, melancolie și regret, deși amândoi ne înțelegeam și dialogam, adeseori, cu jovialitate, cu umor și ironie, uneori, cu…autoironie, niciodată cu sarcasme improbe și impulsive.
După câteva întâlniri și discuții la seratele literare ale Cenaclului Columna, din iarna anului 1979, cu prelungiri reconfortante, alteori bahice, am ajuns să abordăm, cu nostalgie, fapte și întâmplări, experiențe, inclusiv literare, din anii de liceu și de facultate. Odată, i-am evocat o împrejurare nostimă în care m-am aflat ca elev al vestitului profesor Stelian Sterescu, recunoscut pentru competența didactică, dar și pentru talentul literar și muzical. La începutul unei lecții de literatură română, m-a invitat în fața colegilor mei, m-a felicitat, entuziasmat, pentru o interminabilă pastișă în versuri epigonic-eminesciene.
După aproape trei decenii de la absolvirea liceului/școlii medii de băieți Tudor Vladimirescu, am acceptat amândoi opinia că dragul nostru profesor, Bică Stelescu, a fost generos cu mine dându-mi nota maximă…5, plictisit, probabil, de programe și manuale școlare unice, aglomerate de maculatura scriitorilor prolecturiști și realist-socialiști, obedienți față de regimul comunist. În felul acesta, profesorul nostru îndrăgit a promovat imitația mea după celebrele Scrisori eminesciene.
De la colegul și prietenul meu, Jean Cănăvoiu, am aflat că debutul lui publicistic s-a împlinit spre limita avansată a adolescenței, la opsprezece ani, publicând în ziarul gorjean Steagul nostru câteva epigrame, fabule și poezii. Prin acele creații în versuri adolescentine și juvenile, Jean Cănăvoiu contura simultan, două preferințe și direcții ale creației lui în versuri: fabula și epigrama, deloc desuete, ca specii literare neoclasiciste, reactualizate, și poezia neomodernă, cu probabile afinități și ecouri ale liricii labișiene și preșaizeciste. În anul 1958, la două zeci de ani, Ion Cănăvoiu era lansat într-o interesantă antologie cu titlul Oltenia literară, care poate fi considerată drept un debut editorial, individual şi colectiv, pentru acest poet gorjean. Cam prin aceiași ani, 1957-1958, Jean Cănăvoiu debuta decisiv, publicistic și editorial, iar eu încercam prin corespondență să public niște poezii peisagiste și erotice în revista bucureșteană Contemporanul, încurajat cu ironie ludică la Poșta redacției, de poetul Miron Radu Paraschivescu, autorul capodoperelor din volumul Cântece țigănești. De la regretatul scriitor și jurist, Al. Doru Șerban, autor al volumului Gorjul cultural 1990-2005, apărut la Editura Ager din Târgu-Jiu, am aflat informații complementare despre activitatea poetului Ion Cănăvoiu. Prin anii 1959, 1960 și 1961, înainte de a deveni student clujean, Jean Cănăvoiu a publicat versuri în paginile importantei reviste bucureștene Luceafărul, încât în numărul 4 din 15 februarie 1961, Niculae Stoian, redactorul șef al acestei reviste întâmpina aproape elogios colaborarea tânărului poet gorjean, afirmând: Ion Cănăvoiu semnează poezii care se disting prin simplitate, prin abordarea directă și cu claritate a unor idei poetice noi, printr-un vers cursiv melodios. Regret şi acum, ca octogenar, că nu l-am întâlnit pe Jean Cănăvoiu, din acei ani îndepărtaţi, 1959, 1960 şi 1961, la redacţia revistei Luceafărul, secţia de poezie, unde făceam practică, în al treilea an universitar. Ce frumoasă şi surprinzătoare ar fi fost întâlnirea noastră! Într-o zi obişnuită de practică, am avut bucuria şi surpriza de a fi vizitat, la redacţie de regretatul poet Adrian Păunescu. Venise la Luceafărul pentru a-i citi lui Niculae Stoian câteva poezii create în ultima clasă de liceu. Am avut norocul ca adolescentul Adrian Păunescu să-mi citească ori să-mi recite din poeziile lui, în absenţa redactorului şef Niculae Stoian.
L-am ascultat cu atenţie şi am improvizat câteva observaţii optimiste, în sensul devenirii lui ca scriitor. Fiind destul de sceptic şi indecis în privinţa destinului meu de critic literar, am încercat să-l orientez pe Adrian Păunescu spre Facultatea de Construcţii, a doua lui opţiune, văzându-l bine clădit. Mai tîrziu, mi-am dat seama, după ce s-a impus cu talent printre poeţii şaizecişti, că sfatul meu nu a fost de bun augur.
În cartea Gorjul cultural, Al. Doru Șerban îl prezintă primul pe Ion Cănăvoiu, ca personalitate din cultura gorjeană, o personalitate reprezentativă pentru tranziția dintre secole și milenii remarcându-i cele patru volume ale creației sale în versuri: unul antum, Soare cu dinți, cuprinzând fabule, din 1991, iar celelalte trei, editate postum, cu titlurile Poezii, 1993, Cobra regală, epigrame 1994, și Sonetele vinului, 1996.
Cele trei volume editate postum dovedesc promptitudinea și probitatea exemplare, de restituire, cu care se poate mândri posteritatea gorjeană, omagiind personalitatea și opera scriitorului, Ion Cănăvoiu. Publicația Hazul și Festivalul dedicat acestui scriitor au menirea de a perpetua acest omagiu binemeritat de cel care s-a născut sub zodia Fecioarei, de Sfânta Maria Mică, la 8 septembrie 1938, și a murit înainte de Sfântul Dumitru, la 22 octombrie 1992. Revista Hazul și Festivalul ce-i poartă numele, emblematic, marchează două evenimente, unul aniversar și celălalt comemorativ, ambele consacrate personalității și creaţiei literare a unui scriitor gorjean, remarcabil la nivel naţional.
O eventuală istorie literară gorjeană va clasiciza, probabil, adevărul după care Ion Cănăvoiu a fost, ca elev de liceu şi ca student, un adolescent şi un tânăr nomad sau boem, iar restul vieţii sale scurte, un incurabil insurgent prin cele patru cărţi lăsate posterităţii.
Ion Trancău
E ceva mai mult, domnule Trancau! In 1993, la un an de la plecarea lui nea Jean, subsemnatul a initiat Zilele literare Ion Canavoiu, eveniment transformat de Viorel Garbaciu in Festivalul national de umor ,,Ion Canavoiu,, Tot in 1993, Ion Cepoi si Constantin Popescu au editat volumul postul ,,Poezii,, iar domnul Nicolae Dragos a scris primul studiu critic despre creatia literara a lui Canavoiu. Viorel Garbaciu a editat apoi ,,Sonetele vinului,, si ,,Cobra regala,,, iar dupa 2005, ca manager al CJCPCT Gorj, Ion Cepoi a editat volumul de poezii ,,La nunta marilor ninsori,, si antologia de epigrame – multe inedite – ,,Uneltele,,. Cei doi au editat si revista ,,Hazul,, ca publicatie a prietenilor lui nea Jean. Acelasi Ion Cepoi, din 2010, a transformat Festivalul national in Festival international, adaugandu-i si Salonul international de caricatura, realizat ani de zile impreuna si cu sprijinul lui Alexandru Pasarin, Teodor Dadalau si Relu Suta.
In octombrie 2020, in vreme ce pregateam impreuna Salonul, Relu Suta s-a internat in spital iar pe 7 noiembrie a plecat sa-i spuna lui nea Jean ce mai e prin Gorjul asta amarat, ajuns la cheremul unor impostori.
De ce spun toate astea? Sa se stie cine le-a facut, nu cine si le asuma fara nici un merit.